joi, 12 martie 2009

DECIZIA SENATULUI REFERITOARE LA INTRODUCEREA PAŞAPOARTELOR BIOMETRICE, AMÂNATĂ PENTRU LUNI

TVR: Controverse. Numărul fiarei vs. tehnologie




MEDIAFAX: Senatul nu a avut voturi suficiente la OU privind paşapoartele electronice, amânând-o pentru luni


Senatorii nu au reuşit, miercuri, să ia o decizie referitoare la OUG 207/2008 privind introducerea paşapoartelor electronice, întrucât nu a fost întrunit numărul necesar de voturi, la dezbateri fiind prezent şi un călugăr, care a vorbit despre "semnul fiarei" care ar fi conţinut de aceste documente.

Votul asupra ordonanţei a fost amânat pentru luni.
Raportul Comisiei juridice, prin care era 
prelungită valabilitatea paşapoartelor simple temporare, a fost respins miercuri cu 63 de voturi "pentru", 14 "împotrivă" şi 11 abţineri. Pentru adoptarea acestui raport, erau necesare minimum 69 de voturi, legea fiind organică.

Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi la votarea legii de adoptare a OUG, rezultatul fiind similar cu cel al raportului Comisiei juridice.
La şedinţă a participat un călugăr care s-a pronunţat împotriva introducerii acestui tip de paşapoarte, susţinând că ar conţine un cip care este "semnul fiarei".
"Nu numărul ne deranjează, ci alte două lucruri. Primul: este un foarte bun candidat, cel mai bun candidat, să devină semnul fiarei, prin implant, iar al doilea, faptul că nu este un candidat, ci un executant a ideii statului totalitar-global", a spus înaintea dezbaterii acestui proiect de lege călugărul Filoteu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă.
De asemenea, călugărul Filoteu Bălan a mai susţinut că, prin introducerea acestui tip de paşapoarte, prin "conceptul de internet al obiectelor, care este în dezvoltare, se va ajunge la un control universal al tuturor persoanelor şi a tot ce se întâmplă pe faţa pământului" şi că varianta pe care o propune este ca eliberarea paşapoartelor electronice să se facă doar la cererea expresă a cetăţenilor, regula de bază fiind ca autorităţile să elibereze paşapoarte simple.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a precizat că niciun zvon cu privire la numărul 666 sau la posibilitatea ca datele din cipul existent în paşapoartele electronice să fie citite de la distanţă nu au justificare.
Totodată, el a mai menţionat că s-a întâlnit cu un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, care a ridicat trei obiecţii cu privire la această ordonanţă de urgenţă, respectiv existenţa, în paralel, şi a paşapoartelor simple, perioada de eliberare a paşapoartelor şi costul acestora să fie similare cu cele ale paşapoartelor existente în prezent în circulaţie, cerinţe care fuseseră rezolvate prin introducerea unor amendamente la textul ordonanţei.Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, personalizarea paşapoartelor electronice se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice, care functionează în structura Direcţiei Generale de Paşapoarte a MAI. Conform aceluiaşi act normativ, producerea blanchetelor (paşapoarte în alb) se realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională".
În 18 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea mai multor ONG-uri de suspendare a efectelor ordonanţei privind introducerea paşapoartelor biometrice.
Comisia juridică din Senat a aprobat, în 3 martie, raport suplimentar de admitere a Ordonanţei 207/2008 privind introducerea paşapoartelor electronice, reprezetanţii MAI afirmând că cifra 666 nu există în aceste documente.
"Vreau să vă spun că nu este vorba despre paşapoarte biometrice, ci despre paşapoarte electronice. De asemenea, Cifra invocată nu există, paşaportul nu are cod de bare, iar în CIP nu sunt stocate decât elementele vizuale în interiorul paşaportului şi cele două elemente, respectiv imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete pereche. De fapt, nu putem vorbi despre un cip, ci despre un mediu de stocare electronică", declara directorul Direcţiei Generale a Paşapoartelor, Aurel Viorel Sime.
Sfântul Sinod a decis să solicite modificarea normelor legale privind paşapoartele biometrice, prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.
În 18 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea mai multor ONG-uri de suspendare a efectelor ordonanţei privind introducerea paşapoartelor biometrice.


AGERPRES: Senatul nu a reuşit să ia o decizie privind paşapoartele electronice

Bucureşti, 11 mar /Agerpres/ - Votul privind actul normativ al Guvernului prin care se introduc paşapoartele electronice a fost amânat, pentru a doua oară, miercuri, de plenul Senatului, acesta nereuşind să ia o decizie nici în favoarea, nici contra Ordonanţei în materie.
Raportul suplimentar al Comisiei de resort, cea juridică, a fost respins, neîntrunind numărul suficient de voturi necesar, în favoare votând doar 62 de senatori, 8 împotrivă şi 15 abţinându-se.
La fel s-a întâmplat şi în cazul legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă - 63 de voturi pentru, 11 abţineri şi 14 împotrivă, dar şi a celei de respingerea a actului normativ - 13 voturi pentru, 62 împotrivă şi 9 abţineri.
Iniţial, senatorii au adoptat, cu 58 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 9 abţineri, un amendament, respins de Comisia juridică, al senatorului PD-L Iulian Urban, conform căruia, în textul legii ar fi urmat să se precizeze că 'persoanele care, din motive de conştiinţă sau religioase, refuză paşapoartele electronice să poată beneficia de un paşaport simplu temporar'.
Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, a arătat că acest amendament ar îngreuna situaţia cetăţenilor care vor solicita paşapoarte simple temporare, aceştia fiind nevoiţi să dovedească motivele de conştiinţă sau religioase pe care le invocă.
Totodată, Toni Greblă a afirmat că, 
înainte de şedinţa plenului, a avut o întrevedere cu un înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române, care a formulat trei obiecţii în privinţa Ordonanţei. Senatorul PSD a arătat că reprezentantul BOR a precizat că nu are nimic împotriva circulaţiei paşapoartelor electronice, dar că doreşte să circule în paralel şi paşapoartele simple temporare, cu valabilitate de 1 an, cu acelaşi cost ca şi paşapoartele utilizate acum şi eliberate în cadrul aceloraşi termene, toate aceste probleme fiind 'rezolvate prin amendamentele aduse în Comisia juridică'.

La propunerea senatorului PNL Puiu Haşotti, plenul Senatului a votat ca proiectul legislativ să fie inclus pe ordinea de zi de luni, săptămâna viitoare, pentru ca senatorii să se pronunţe din nou. Altfel, proiectul legislativ va trece prin adoptare tacită, având ca termen data de luni, 16 martie.
La dezbateri a participat, fără a lua însă cuvântul în plenul Senatului, călugărul Filoteu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă, care s-a pronunţat pentru adoptarea amendamentului formulat de senatorul Iulian Urban.
'Ne propunem să se modifice OUG, astfel încât cine vrea act biometric să facă cerere scrisă, iar nouă, celorlalţi, care socotim că suntem atinşi în conştiinţa noastră religioasă de această măsură venită din afară şi strecurată pe şest, fără dezbateri, să ni se dea dreptul să folosim actele pe care le avem'.
Acesta a declarat presei că 'va începe o dictatură la care Nicolae Ceauşescu nu a visat', deoarece 'prin aceste acte se va şti în orice moment unde suntem'.
'Nu este vorba despre cele trei cifre. Este vorba despre subţirimi tehnologice. Ne interesează că acest biocip, prin implantare, este cel mai mai bun candidat să devină semnul fiarei. Nu nu
mărul ne deranjează, ci alte două lucruri. Este un foarte bun candidat, cel mai bun candidat, să devină semnul fiarei, prin implant. Al doilea, faptul că nu este un candidat, ci un executant al ideii statului totalitar global', a precizat călugărul.

El a mai spus că, până în prezent, nu s-a exprimat un punct de vedere al biroului de presă al Patriarhiei, singurul act semnat fiind cel al mitropolitului Bartolomeu Anania, care a spus categoric faptul că Biserica este împotriva introducerii acestor paşapoarte.
De asemenea, el a mai afirmat că vorbeşte 'în numele ortodoxiei Bisericii din ultimii 2000 de ani'.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a mai fost dezbătut de plen, fiind retrimis la comisie pentru un raport suplimentar.
Actul normativ al Guvernului introduce paşapoartele electronice cu elemente biometrice şi care prevede posibilitatea ca românii să solicite fie un astfel de paşaport, fie unul simplu temporar.
Directorul general la Direcţia Paşapoarte a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), chestorul Aurel Vasile Sime, prezent la dezbaterile din Comisia juridică, a explicat că nu este vorba de paşapoarte biometrice, aşa cum unii le-au denumit în necunoştinţă de cauză, ci de paşapoarte electronice cu elemente biometrice - imaginea facială şi impresiunea digitală.
El a precizat că introducerea acestui paşaport este 'o aliniere la cerinţele UE', lucru care trebuia realizat la 1 ianuarie 2007, data integrării în Uniune, şi că au existat două amânări, 'tolerate de UE' în introducerea acestui tip de paşapoarte.
Reprezentanţii MAI au arătat că nici în f
orma emisă de Guvern, ordonanţa nu prevede obligativitatea solicitării unui paşaport electronic. La ora actuală, un paşaport electronic costă 234 lei, iar paşaportul simplu 64,2 de lei.



NEWSIN: Senatorii au amânat pentru luni votul final la paşapoartele electronice


Plenul Senatului a hotărât, miercuri, să amâne pentru luni, 16 martie, votul final pentru OUG prin care se introduc paşapoartele electronice, raportul suplimentar al Comisiei juridice a Senatului neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.
Raportul suplimentar al Comisiei juridice nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat de plenul Senatului, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu adoptarea OUG în forma Guvernului. Astfel, s-a votat respingerea proiectului de lege, dar nici în acest caz numărul de voturi împotr
iva acestei propuneri nu a fost suficient.

Totuşi, Senatul a hotărât să reia votul final asupra acestui proiect luni, pe 16 martie. Această dată este ultima posibilitate a Senatului pentru a lua o decizie în această privinţă, legea urmând să fie adoptată tacit pe data de 16 martie.
Un călugăr, Teodosie Bălan, de la mânăstirea Petru Vodă, a fost prezent, miercuri, în plenul Senatului unde a împărţit materiale împotriva introducerii paşapoartelor biometrice. Acesta susţine o variantă prin care paşapoartele electronice să fie emise la cerere, pentru cei care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii, în caz contrar să rămână doar paşapoartele obişnuite. "Ne propunem să modifice OUG, astfel încât cine vrea act biometric să facă cerere scrisă, iar nouă celorlalţi, care socotim că suntem atinşi în conştiinţa noastră religioasă de această măsură venită din afară şi sterecurată pe şest, fără dezbateri, să ni se dea dreptul să folosim actele pe care le avem", a afirmat părintele, precizând că vorbeşte "în numele ortodoxiei bisericii din ultimii 2000 de ani".
Acesta a explicat că "nu numărul deranjează, ci alte două lucruri. Este un foarte bun candidat, cel mai bun candidat, să devină semnul fiarei, prin implant. Al doilea, faptul că nu este un candidat, ci un executant a ideii statului totalitar-global. Din momentul acesta va începe o dictatură la care Nicolae Ceauşescu nu a visat", a mai spus călugărul.
Comisia juridică a Senatului a decis pe 3 martie să trimită din nou în plen OUG nr. 207/2008, însă raportul suplimentar nu conţine amendamente în plus faţă de primul.
Reprezentanţii ministerului de Interne au fost prezenţi la şedinţa de pe 3 martie a comisiei juridice a Senatului cu mape conţinând documentaţie şi specimene ale paşapoartelor biometrice. "Cifra 666 nu există în paşaport, nu există nici cod de bare, iar mediul de stocare conţine elemente de securizare precum imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete pereche", a explicat Aurel Vasile Sime, şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, care a adăugat că termenul de paşaport digital e imprecis, fiind vorba mai degrabă de paşapoarte electronice. "Sunt unele din cele mai sigure paşapoarte electronice din lume", a mai spus Sime.


(Cu prilejul votului în plen, am înmânat ziariştilor şi senatorilor prezenţi un document de două pagini, pe înţelesul oricui: De ce NU trebuie votată legea privitoare la paşapoartele electronice. Să dea Domnul să le fie de folos măcar acum, în al 11-lea ceas! Pentru că remarc în continuare o diferenţă consistentă (de neconceput pentru un jurnalist) între ceea ce se difuzează şi ceea ce se întâmplă în fapt, între opţiunea electoratului şi cea a parlamentarului. Înclin să cred că toate aceste "erori" sau "temeri" ţin şi de prostie, nu numai de de rea-voinţă sau de influenţa ocultă. 

Ce vom obţine oare - peste doi, trei ani :) - dacă le-am descărca acestor minţi obtuze direct în creier filmul "Naţiunea suspectă"? "Error"? Sau "system shutdown"?).



Un comentariu:

Anonim spunea...

Eu sincer sa fiu sunt uimit ca actul de lege privind pasapoartele biometrice a nascut asemenea atmosfera in Senat, in conditiile in care eram obisnuit cu imaginea cum parlamentarii voteaza cum li se dicteaza, la ordin, nu-si pun probleme (fie de constiinta sau altele). Cel putin, acum cativa ani, cred ca tara noastra a batut recordul in domeniul politic, in 15 secunde votandu-se o lege cu unanimitate de voturi (nu mai tin minte ce lege, era pe vremea guvernului Nastase, cazul a aparut la TV, iar atunci multi parlamentari intrebati ce-au votat habar' n-aveau ce sa raspunda, unii mai sinceri au zis jurnalistilor ca nu cunosc ce au votat).
Deci eu zic ca departe de o imagine sumbra, e un lucru pozitiv ce s-a intamplat in Senat, asta arata ca exista o anume opozitie fata de sistem, ceea ce-i bun, ar fi nasol ca toti sa aiba aceeasi parere si sa imbratiseze acelasi model social (democratia). Mai trebuie miscat si sistemul - ca partizanii lui se plang, numai de bine, Europa e destul de mare sa-si gaseasca locul :).