Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul from Constantin Dan on Vimeo.
"Știm că adevărul va ieși oricum la lumină, dar nu trebuie să întârzie sub obroc din pricina nepriceperii și lașității noastre. Adevărul reiese din confruntare, nu din cedare – a nu se confunda deci smerenia cu capitularea și dragostea cu slăbiciunea, căci în primul rând iubim pe Dumnezeu, adică Adevărul." Ioan Ianolide
sâmbătă, 29 august 2009
29 AUGUST: TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL
marți, 25 august 2009
DAN DUNGACIU: „UNIREA CU ROMÂNIA, O CALE DE INTEGRARE A MOLDOVEI ÎN UE”
George Rădulescu, Adevărul, 25 august 2009
(Continuarea interviului aici.)
sâmbătă, 22 august 2009
MĂNĂSTIREA DE LA AIUD, UN DEMERS NECESAR PENTRU RESTITUIREA MEMORIEI ACESTUI NEAM ŞI DEMNITĂŢII SALE
În legătură cu proiectului noului aşezământ care se va construi la Aiud, am reţinut un cuvânt lămuritor rostit de părintelui Arsenie Papacioc: " Să se facă mănastire, fără adaos. Să se facă mănăstire - mănăstire!".
Comunicatul de presă dat publicităţii ieri de Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politicii şi Luptători Anticomunişti certifică încă o dată - chiar dacă nu cred că mai era nevoie - faptul că la Aiud vom avea o mănăstire închinată sfinţilor mucenici anticomunişti români. Şi că în mănăstire "va fi rănduit şi un centru dedicat memoriei martirilor români jertfiţi sub teroarea comunistă". Dumnezeu să ne ajute!
Adăugire: Mă doare sufletul pentru că tineri evlavioşi, care se arată şi iubitori de dreptate (între ei monahi) continuă campania denigratoare la adresa iniţiatorilor proiectului de la Aiud, nesocotind răspunsul la o întrebare edificatoare asupra "demersului lor": la ce le foloseşte? La ce le va folosi ratingul bun al blogurilor "ortodoxe" pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te "împrăştii" pe blog sau prin comunitate?
Cum spunea Sfântul Ioan Gură de aur? "Când sufletul se obişnuieşte cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafaţă şi este văzută de toţi. Dar aşa cum porcul, atunci când se tăvăleşte în noroi, este mulţumit şi nu mai simte mirosul murdăriei, la fel şi omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-şi mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obişnuieşte cu ele. Şi aşa cum pământul peste care aruncăm seminţe este cu neputinţă să dea roade dacă nu este udat, la fel se întâmplă şi cu sufletul, care nimic bun nu rodeşte, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăşte din Sfintele Scripturi. Ce creşte pe pământul care nu este cultivat? Spini şi buruieni. Ce creşte în sufletul care nu este cultivat duhovniceşte? Fapte necurate şi viclene. Cu cât un pământ este mai puţin cultivat, cu atât cresc buruieni mai multe şi mai sălbatice. Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice, înmulţindu-se păcatele sale, care îl duc la moarte."
Să ne rugăm pentru cei care nu vor sau nu pot încă să înveţe legea tăcerii (a se citi a smeririi). Doamne ajută!