sâmbătă, 22 martie 2014

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2014


În fiecare an, mii de oameni din întreaga țară participă la „Marșul pentru Viață” – cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieții din România.

În 2014 sunt așteptați la marș toți cei care cred că societatea noastră are nevoie de o cultură a adopției, la fel cum are nevoie de o cultură a vieții.

De multe ori, copilul adoptat este văzut ca unul de mâna a doua, familia care adoptă este văzută ca nefirească, iar părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt văzuți
Ca nedemni de numele de părinți.

Copilul este un dar și societatea ar trebui să le fie recunoscătoare atât celor care se îngrijesc de acest dar, cât și celor care au ales, uneori cu multă jertfă, să încredințeze altei familii creșterea acestui dar.

Unul dintre cele mai întâlnite cazuri este cel în care unei femei în criză de sarcină i se propune soluția adopției, dar, deși i se garantează întregul sprijin, este ales avortul. Motivele invocate sunt: „dacă îl păstrez, mă voi atașa de el și nu îl voi mai putea da, deci mai bine fac avort” sau „cum poate o mamă sănătoasă la minte să facă așa ceva?” Frecvența acestor argumente, și a altora similare, demonstrează clar că adopția lipsește din cultura noastră.

Mai multe informații: www.marsulpentruviata.ro


joi, 20 martie 2014

ACTIVE NEWS: Biserica Ortodoxă a Greciei a CONDAMNAT din nou MASONERIA. BOR a făcut-o în 1937

Să le spună cineva masonilor (cu dragoste) că nu au dreptul la înmormântare creștinească. Să le spună cineva și preoților ortodocși că masonii se numără cu sinucigașii - deci nu trebuie să fie înmormântați în tradiția strămoșilor. 
Poate că Sf. Sinod al B.O.R. ar trebui să se adreseze din nou românilor, așa cum a mai facut-o odată în 1937: "Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, Frăţia Ortodoxă Română extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti." (19 martie 1937, adică acum 77 de ani).


Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a reînnoit condamnarea Masoneriei în şedinţa din 19 martie, informează siteul romfea.gr, citat de ActiveNews.
Astfel, ierarhii Bisericii Greciei au hotărât să trimită o circulară prin care credincioşii să fie asiguraţi că niciun membru al Sinodului sau al clerului ortodox nu a fost sau este membru al Francmasoneriei. De asemenea, Sinodul Bisericii Greciei a reafirmat incompatibilitatea dintre credinţa ortodoxă şi apartenenţa la Masonerie.
Biserica Ortodoxă Română a emis şi ea o condamnare a masoneriei în 1937, hotărâre ce nu a fost revocată niciodată.


(sursa: activenews.ro)


duminică, 16 martie 2014

ARE NEVOIE UNIUNEA EUROPEANĂ DE UN RĂZBOI CU RUSIA PENTRU A SE SALVA DE LA COLAPSUL POLITIC ȘI ECONOMIC?

Pentru a încerca să descifrăm culisele crizei din Ucraina, vă propunem un text publicat de Vocea Rusiei care poartă semnătura lui Aleksandr Dughin, un politolog rus, lider al Partidului Eurasiatic care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic, oponent viabil al hegemoniei americane. Este un studiu care, în ciuda orientării net antioccidentale, merită citit și analizat – mai ales pentru a înțelege mai bine pericolele din jurul României.
Pe de o parte, profesorul Dughin accentuează, pe bună dreptate, punctele nevralgice ale structurilor politice și economice ale Uniunii europene (individualism, eurocentrism, globalism etc.); pe de altă parte, referitor la criza din Ucraina, enunță un punct de vedere aproape de necrezut: Uniunea europeană are nevoie de un război cu Rusia pentru a se salva de colapsul iminent. Chiar dacă nu știm ce ne va aduce ziua de mâine (de exemplu, ce consecințe ar avea asupra granițelor noastre o altă Uniune, Euroasiatică?), pentru România lucrurile sunt neschimbate: ne aflăm la intersecția sferelor de influență politică, iar viitorul nostru va depinde, ca de atâtea ori în istorie, de înțelepciunea și credința conducătorilor noștri politici. (F.I., ActiveNews)




Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică
Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.
Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.
Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual). Citește continuarea aici

sursa: ActiveNews.ro 

marți, 4 martie 2014

SEMNEAZĂ PENTRU IULIAN CAPSALI - CANDIDATUL FAMILIEI ROMÂNEȘTI PENTRU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE


În toată țara se strâng semnături de susținere pentru Iulian Capsali, candidatul familiei românești la alegerile europarlamentare din 25 mai. Acest drept al societății civile este însă aproape imposibil de exprimat în spațiul public românesc: clasa politică a stabilit că este nevoie de 100.000 de semnături pentru ca un candidat independent să poată participa la campania electorală. O cifră care nu se mai întâlnește nicăieri în Europa.
Chiar și așa, am încercat să găsim modalitatea cea mai simplă (dar și firească) de a-l sprijini pe dl. Capsali să reprezinte drepturile şi interesele familiei din România în Parlamentul European şi, totodată, în mediul public românesc. 
Pe site-ul său de campanie veți găsi o cale rapidă și eficientă prin care lista dumneavoastră de semnături să ajungă la destinatar. Pașii pe scurt sunt: printați, semnați, capsați și trimiteți formularul. Data limită: 17 martie.
Doamne, ajută!