joi, 31 decembrie 2009

UN CAZ REZOLVAT

Examinare postoperatorie
(Dr. Daniela Vranceanu, coordonatorul sectiei O.R.L. a S.U.U.B. )


Dragi prieteni,

In urma cu doua luni va lansam un mesaj cu rugamintea de a ajuta la solutionarea unei situatii extrem de critice, in care se afla bolnavul Fata Linca , situatie “decretata” de cei mai multi specialisti fara iesire, chiar si de catre cei ce il operasera in doua randuri, care l-au trimis acasa, fara a-i mai oferi vreo sansa; cand s-a intrezarit totusi o posibilitate de a fi tratat, i s-au cerut 100 de milioane, suma inaccesibila pentru el.

Marcel Linca inainte de operatie

Le multumim tuturor celor care ne-au ajutat sa descoperim un medic dintre cei adevarati, Dumnezeu sa-l binecuvanteze, ce nu-si opresc ochii pe portofelul bolnavului, restituindu-i lui Linca unul dintre cele mai importante bunuri: calitatea vietii.

Linca a putut sa isi petreaca Craciunul, in conditii firesti, ca si cei mai multi dintre noi, inconjurat, din nou, de cei ce incepusera sa il ocoleasca. (Fotografii care infatiseaza in mod elocvent cele de mai sus, la aceasta adresa, iar povestea intreaga in reportajul documentar difuzat sambata, 2 ianuarie, la ora 8, in emisiunea "Semne" a postului public de televiziune).

La multi ani, cu sanatate si prosperitate!


Colectivul redactional al emisiunii “Semne”

vineri, 11 decembrie 2009

IOAN VLĂDUCĂ, DESPRE GÂRBOVIREA NEAMULUI NOSTRU

Cuvânt la Evanghelia vindecării femeii gârbove, rostit la Sfânta Mănăstire Petru Vodă de praznicul Sfântului Nicolae

Evanghelia de astăzi, a vindecării femeii gârbove, ne înfăţişează pe de o parte iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, iar pe de alta, invidia şi mânia fariseilor.

Învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Ziua sâmbetei este zi de rugăciune publică la iudei. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Această sărmană femeie, crunt schilodită de către duhul cel rău, nu vedea nici cerul înstelat de deasupra, nici chipurile oamenilor din jur. În plus, trebuia să rabde şi dispreţul semenilor. Însă Iubitorul de oameni S-a uitat cu milă la nefericita femeie, văzând în ea o fiică a lui Avraam, un suflet zidit de Dumnezeu şi vrednic de milă.

Iar Iisus, văzându-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Precum păstorul care, văzându-şi oaia în primejdie, se grăbeşte s-o ajute, tot aşa, Domnul nostru, Bunul Păstor, S-a îndreptat către oaia Sa cea cuvântătoare aflată în legăturile diavolului. Şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. De aici se vede clar Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindcă Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. El nu S-a rugat pentru femeie, precum ar fi făcut un sfânt (un om ajuns la măsura sfinţeniei), ci i-a spus cu putere multă: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Nu i-a vorbit ca rob al lui Dumnezeu, ci ca Dumnezeu, ca stăpân al firii.

Şi şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. De aici învăţăm să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le primim.

În continuare vedem, una lângă alta, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi împietrirea inimii omului. Mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Există în aceste cuvinte şi nemilostivire şi invidie şi făţărnicie şi mânie şi viclenie.

Nemilostivirea este lipsa sentimentului firesc de milă. Fariseilor nu le era milă de femeia aflată în suferinţă, ci aplicau orbeşte Legea.

Invidia este întristarea pentru binele aproapelui. Fariseii Îl invidiau pe Domnul, fiindcă El făcea multe vindecări şi minuni şi era bine văzut de mulţime, iar ei nu puteau da nici o tămăduire.

Făţărnicia este simularea virtuţii. Fariseii se prefăceau că sunt drepţi, că sunt împlinitori ai Legii Vechi. În realitate, ei erau călcători de Lege, fiindcă aceeaşi Lege care interzicea munca sâmbăta, poruncea iubirea faţă de aproapele: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Mânia este pornirea împotriva aproapelui, iar ura este mânia care aşteaptă timp de răzbunare. Fariseii Îl urau pe Mântuitorul şi căutau să-L omoare.

Viclenia este patima care îl face pe om să uneltească planuri pentru înşelarea celorlalţi, astfel încât el să pară nevinovat. Mai-marele sinagogii a dat dovadă de viclenie fiindcă, deşi voia să se împotrivească Mântuitorului, s-a adresat mulţimii. Nu i-a spus Mântuitorului: „De ce încalci Legea, de ce vindeci sâmbăta?” Ci s-a adresat mulţimii, zicând: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Viclenia l-a determinat să evite o confruntare directă cu Domnul, temându-se că va fi înfrânt şi că va fi făcut de ruşine în faţa oamenilor.

Aşadar, mai marele sinagogii era cuprins de aceste boli cumplite ale sufletului: nemilostivirea, invidia, făţărnicia, mânia şi viclenia.

Iar Domnul i-a răspuns şi i-a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiica lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.


Iubiţi credincioşi!

Neamul nostru românesc este acum gârbovit precum femeia din Evanghelia de astăzi. Puţini oameni se mai îngrijesc de suflet. Puţini oameni mai privesc spre împărăţia cerurilor. Cei mai mulţi suntem îndreptaţi spre pământ, spre deşertăciunile pământeşti.

Economia ţării este la pământ fiindcă trădătorii de neam au falimentat şi au vândut tot.

Politica este la pământ fiindcă a devenit o luptă pentru putere şi a pierdut din vedere binele cetăţii, binele acestui neam.

Sănătatea neamului este la pământ fiindcă suntem intoxicaţi cu aditivi alimentari foarte nocivi, cu medicamente care au două indicaţii şi douăzeci de efecte adverse, precum şi cu vaccinurile acestea periculoase care au apărut în ultima vreme. În plus purtăm povara a douăzeci de milioane de avorturi cunoscute oficial (de la Revoluţie până în prezent) la o populaţie actuală de douăzeci de milioane. O Românie sub pământ!

Mass-media este la pământ, fiind dominată de minciună şi imoralitate. Televiziunea şi internetul distrug sufletele şi trupurile copiilor noştri.

Învăţământul laic este la pământ, fiind intoxicat de ateism şi evoluţionism, începând din primele clase şi până la facultate.

Învăţământul teologic este la pământ, fiind parazitat de ecumenism, care este erezia ereziilor.

O singură nădejde mai avem: mila lui Dumnezeu. Şi precum Domnul a dezlegat-o de neputinţă pe femeia gârbovă, iar aceasta îndată s-a îndreptat, slăvind pe Dumnezeu, tot aşa Domnul este puternic a dezlega de neputinţă neamul nostru românesc, pentru a se îndrepta îndată şi a slăvi pe Dumnezeu.

Dar pentru aceasta este nevoie acum de voinţa noastră sinceră de îndreptare şi de rugăciunea noastră către Dumnezeu, către Maica Domnului, către Sfintele Cete cereşti netrupeşti şi toţi Sfinţii.

Mijlocitor pentru noi către Dumnezeu îl avem pururea pe Sfântul Ierarh Nicolae a cărui prăznuire o săvârşim astăzi. Acesta a trăit pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că Sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos, a fost prins de mai-marele cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă împreună cu alţi creştini.

De un astfel de ierarh avem nevoie astăzi, care să mărturisească Dreapta Credinţă şi care să-şi pună viaţa pentru neamul nostru românesc.

Iar apoi, când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, la conducerea imperiului roman, au fost eliberaţi din temniţe toţi cei închişi pentru Dreapta Credinţă. Atunci a fost slobozit şi Sfântul Ierarh Nicolae, care după puţin timp, a participat la cel dintâi Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, mărturisind Dumnezeirea lui Hristos şi combătând pe ereticul Arie.

Multe minuni a făcut Sfântul Ierarh Nicolae, încă din timpul acestei vieţi, precum citim în Proloage şi în Vieţile Sfinţilor. Dar nici după trecerea din această lume nu şi-a uitat turma sa. Fiindcă pururea face bine cu îmbelşugare celor ce au trebuinţă de ajutor şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi.

Să ne rugăm şi noi Sfântului Ierarh Nicolae să ne ierte, să ne ocrotească, să ne ajute să vieţuim curat în comuniune de iubire duhovnicească şi să mărturisim Dreapta Credinţă cu deplin curaj, cu preţul vieţii noastre pământeşti, ca să dobândim viaţa cea cerească, fericirea cea nesfârşită împreună cu Sfinţii în vecii vecilor. Amin.

miercuri, 9 decembrie 2009

17 DECEMBRIE, SALA RAPSODIA DIN CAPITALĂ: UN CONCERT DE COLINDE EVENIMENT


Concertul “Linu-i, Doamne, Dalbe flori în Ţara Colindelor”, organizat de Compania de Teatru Dan Puric şi Art & Event Management, care va avea loc la Sala Rapsodia, joi 17 decembrie de la ora 19:00, va aduce în faţa publicului corul psaltic Horevma al Mănăstirii Turnu – Prahova şi corul psaltic de maici de la Mănăstirea Diaconeşti – Bacău.

Alături de colinde tradiţionale, un moment important îl va constitui prezentarea albumului „Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc”, o exemplificare a celor două dimensiuni esenţiale pentru cultura noastră: unicitatea esteticii iconografice bizantine şi paginile de istorie recentă a României de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Evenimentul va fi transmis live pe www.rostonline.org şi va fi prezentat de Dan Puric şi Răzvan Codrescu

Bilete şi rezervări: Casa de bilete Sala Rapsodia, str. Lipscani 53, telefon: 021.315. 89.80, 0734.540.593

Adresa de contact: pr@passe-partoutdp.ro

Website: www.passe-partoutdp.ro

luni, 7 decembrie 2009

ROMÂNI ŞI AROMÂNI

Semne, TVR1, 5 decembrie 2009, ora 8.00

Deşi istoria le-a rezervat un destin tragic, marcat de asimilare, deznaţionalizare şi dispersare în Grecia, Macedonia, Albania, Bulgaria şi România, aromânii sunt dovada continuităţii milenare în Peninsula Balcanică a populaţiilor sud-est-europene romanizate şi ortodoxe. Zestrea genetică şi moştenirea culturală au constituit pilonii unei admirabile forţe de rezistenţă în faţa prigoanelor de tot felul, a proceselor de slavizare şi grecizare, conferindu-le o identitate aparte, chiar şi în raport cu românii, alături de care se află într-o relaţie profundă de familiaritate etnică şi spirituală.

(La o rezoluţie mai bună, reportajul se poate descărca aici)

UPDATE:

Textul integral al rezoluţiei adoptată la Tirana de asociaţiile prezente

Emil Petru Raţiu: Românii de la Sud de Dunare şi Congresul aromân de la Tirana

Alina Bârgăoanu-Vasiliu: Aromânii s-au unit împotriva celor care, pentru scopuri mercantile, vor să le schimbe istoria

joi, 26 noiembrie 2009

ECONOMIA LIBERTĂŢII. RENAŞTEREA ROMÂNIEI PROFUNDE


"Economia libertăţii. Renaşterea României profunde", o antologie care schiţează doctrina economică a mişcării "A Treia Forţă" a fost lansată astăzi după amiază la Târgul Gaudemus în prezenţa autorilor: John Chrysostom Medaille, profesor şi teolog la Universitatea din Dallas şi Ovidiu Hurduzeu.

O prezentare pe larg a conceptului economic propus, distributismul, va avea loc în această seară, la ora 19.30, la Teatrul Rapsodia.

marți, 24 noiembrie 2009

PREDANIA LANSEAZĂ ASTĂZI BIBLIOTECA VIRTUALĂ A CULTURII AROMÂNE













Asociaţia Predania lansează „Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne”, o resursă esenţială de informaţii on-line despre originea, evoluţia istorică, socială şi spirituală a aromânilor.

Asociaţia Predania vă invită marţi 24 Noiembrie 2009, ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român) cu prilejul lansării site-ului „Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne”, care îşi propune să identifice, să editeze şi să

ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne şi ale celor înrudite ei. Aceste bunuri culturale, în special cele aflate în custodia publică, vor deveni accesibile cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi în mod gratuit, accesând adresa www.proiectavdhela.ro.
Participă: George Vrana (poet, eseist), Ionuţ Piţurescu (regizor), Aleksander Zikov (regizor)
Se vor viziona filmele: „Balkan’s Digest” realizat de regizorul Ionuţ Piţurescu şi „Calea Eschibaba” în regia lui Aleksander Zikov.

Contact: Ionuţ Gurgu, coordonator proiect

Tel.: 0748219996

E-mail: editura@predania.ro

www.proiectavdhela.ro


Proiectul Avdhela este non-profit, neguvernamental, realizat prin activitatea voluntară a persoanelor (autori şi colectiv editorial) şi instituţiilor care, în sens larg, se ocupă cu cercetarea, evoluţia şi păstrarea culturii aromâne.
Proiectul va include şi activităţi editoriale pe suport de hârtie (cărţi, reviste, broşuri), producţie multimedia (CD audio, CD-ROM, film etc.), va iniţia şi organiza întâlniri, simpozioane, şcoli de vară, programe culturale.
Această iniţiativă culturală se adresează, în principal, aromânilor în intenţia de a oferi mijloace de păstrare a limbii, de cunoaştere a originilor, evoluţiei istorice, sociale, spirituale, dar şi popoarelor spaţiului balcanic, în mijlocul cărora trăiesc comunităţile aromâne, pentru cunoaşterea mai temeinică a acestora, pentru a li se aprecia cultura, limba, tradiţiile străvechi, pentru a fi respectate şi tratate cu demnitate de către cei cu care convieţuiesc.

vineri, 13 noiembrie 2009

PATRIA "RECUNOSCĂTOARE"

Semne, 14.11.2009, TVR 1, ora 7.55

Reportajul documentar readuce în atenţie faptele de vitejie ale unor eroi români din cel de-al doilea război mondial. Faptele lor de arme, necunoscute publicului larg, sunt pilduitoare pentru o generaţie care a sacrificat totul pentru păstrarea demnităţii armatei române, pentru credinţă şi pentru ţară.

Participă: Radu Mărculescu, autorul cărţii "Patimi şi iluminări din captivitatea sovietică", Gabriel Constantinescu, director al revistei "Puncte Cardinale" din Sibiu, Maria Constantinescu, fost deţinut politic, general de aviaţie Ion Di Cezare, , general de aviaţie Dan Stoian, Costion Nicolescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, dr. Florin Mătrescu, autorul cărţii "Holocaustul Roşu".

Patria "recunoscătoare"

Realizator Rafael Udrişte

Imaginea: Ion Cristodulo

Producător: Dan Micu

(reportajul-documentar se poate DESCĂRCA AICI)

duminică, 8 noiembrie 2009

BISERICA SI CONTESTATARII EI

MIHAIL B.


OBSERVATII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTESTATARII BISERICII. CATEVA OBSERVATII PERSONALE


Nu poti rasfoi internetul, fara a nu da de unul sau altul care se impiedica de... Biserica. Cum spunea cineva, de matematica, vorbesc matematicienii, de cibernetica, ciberneticienii, de mecanica, mecanicii, si asa mai departe, dar despre Dumnezeu toti isi dau cu parerea. Citindu-le opiniile, nu poti sa nu ramai uimit de vehementa cu care insira niste liniute, explicative, chipurile, si de succesiunea "argumentelor" subiective si pline de prejudecati. Nu stii ce sa faci. Sa-i judeci? Sa-i intelegi? Sa le raspunzi? Sa-ti vezi de treaba ta? Ti se deschid in minte tot felul de optiuni. Dar care este cea mai inteleapta? Pentru ca a tacea iti poate fi reprosat; a interveni, te poate sifona. Sa urmezi vorba inteleapta din Pilde, capitolul IX: “Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, si cel ce dojeneste pe cel fara de lege isi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, si el te va iubi. Da sfat celui inţelept, si el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, si el isi va spori stiinţa lui. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfant. Caci prin Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata” ? Cu siguranta aceste versete au valoare vesnica si universala.

Stii bine toate acestea, dar totusi, iti dai curaj sa raspunzi, desi pleci din start penalizat. Sa zicem ca iti asumi riscul... Discutia are loc, fiecare isi varsa naduful, dar constati la scurt timp ca ai declansat o bomba, o bomba care distruge prin doua moduri: intai, te lasa fara oxigen, absorbindu-l la un loc, pentru a-si alimenta furia, apoi explodeaza, revarsandu-si acea furie. Cam asa sta situatia si cu acesti indivizi, mai ales din presa: n-ai cum sa-i combati fara sa-i alimentezi. Niste minimalisti, care nu au vedere de ansamblu, specialisti ai aproximarii si obtinerii de informatii, fie si distorsionate, fac orice pentru a-si sustine ideea. Daca nu-i asta, e alta, daca nu-i alta, e cealalta si tot asa, la infinit. Au o intelegere obtuza a evenimentelor si nu surprind decat partea goala a paharului, adica ceea ce-i face pe altii sa maraie, sa-si faca cruce sau sa ofteze a lehamite. Nu prezinta niciodata stirea asa cum este, ci doar ce le convine, ce atata, ce provoaca. Ei nu fac parte din Biserica, deci n-au cum sa cunoasca Biserica, cu problemele si binecuvantarile ei. Niste nefericiti care se cred contrariul, niste neinformati care se considera bine informati, tocmai pentru ca nu stiu nimic; procurori care nu cunosc procedura, judecatori care sfideaza Adevarul. Dupa mintea lor orice persoana religioasa este un esec. Social, uman, cum vreti s-o luati. Desigur, vorbim de omul ortodox, ca religiosi sunt si ei. Orice argument adus in discutie este absorbit de ei si apoi revarsat cu putere indoita asupra ta, asa cum am ilustrat mai devreme. Te declari practicant? Esti extremist. Impotriva imoralitatii? Esti homofob, inchizitor. Sustii icoanele si ridicarea de biserici? Esti discriminator. Da' ce, doar nu vrei dictatura. Vrei ca la arabi, stat teocratic? Mai bine du-te la cimitirul de vechituri, ca impiedici progresul. Spiritual, stiintific, in general, progresul. Un evadat din Evul Mediu, un inselat, ce sa mai, toate tarele. Adica ne vad pe noi prin prisma lor. Dar extremistii sunt chiar ei, pentru ca dialogul sau dragostea le sunt necunoscute. O stampila, o eticheta, cu cateva date pripite si... la marginea orasului. Totalitaristi, tot ei sunt. Pace vei avea cu ei doar daca sustii dictatura minoritatii asupra majoritatii, adica s-ajunga lumea cu fundu-n sus si capu-n jos (aici fac o mica paranteza, imi aduc aminte de o vorba amuzanta a Prea Cuviosului Parinte Ioanichie Balan, spusa intr-un context asemanator: "pai ce, tu cand intri undeva, intri mai intai cu fundu', nu intri cu capu'?"). Decat teocratie sa prostiti poporul cu Dumnezeu, mai bine Stat laic, uite, tehnica, stiinta, lucruri concrete. Da, e-adevarat, concrete, dar si marginite. Tocmai de aia sunt concrete. Dumnezeu e infinit... Iar inapoiatii sunt ei, pentru ca asa cum spunea si Pr. Andrew in interviul publicat recent, se inchina mortii, pentru ca Dumnezeu e Viata, Viata vesnica, asa ca daca stam sa ne gandim, ei sunt cei care impiedica progresul. Si Sf. Iustin Popovici se intreba mirat: ce nevoie ai de progres, cand la finalul vietii te-asteapta moartea?

Dar, la urma urmei e parerea lor si trebuie sa le-o respectam. Intr-un timp m-am macinat si eu, cugetand in sinea mea, de ce unii nu vor sa-si puna intrebari, sa cerceteza, sa cunoasca, sa invete, sa asculte, sa discute, sa lumineze, sa vibreze la ce e frumos, sa accepte adevarul, chiar daca ii contrazice. Si nu peste multa vreme mi-a fost dat sa aflu raspunsul la Nichifor Crainic: credinta este o insusire a sufletelor nobile. Frumos si adevarat spus. Pacatul intuneca mintea, iar Dumnezeu se descopera numai unui suflet curat si sincer, adica unui suflet nobil, iar nobletea se mosteneste. Posibil ca aceste persoane despre care vorbim, sa descinda din urmasii lui Cain, pentru ca si Cain a urat binele si frumosul. Si oare nu i-a dat Dumnezeu viata? Ba da! Amintiti-va ca l-a pecetluit ca nici un animal salbatic sa nu-l vateme. Ganditi-va ce chin! Cum ar fi sa vrei sa mori (chinuit de constiinta) si sa nu poti? Nebunie curata. De multe ori moartea este o usurare, o izbavire. Citim si in Apocalipsa Sfantului Ioan ca in vremurile in care Antihristul isi va pecetlui supusii, chinuri groaznice se vor abate asupra lor. Atat de mari vor fi, incat, spune Evanghelistul, oamenii vor cauta moartea, dar aceasta se va lua de la ei! Instinctiv, ca unii care suntem stapaniti de patimi, am fi porniti sa-i afurisim pe cei ce hulesc, dar ajunge zilei rautatea ei. De-ajuns le este lor ca n-au cunoscut pe Dumnezeu. Sunt, cum spuneam, niste nefericiti, prin definitie. Acesta este prima mea observatie legata de ei.

Apoi am observat ca, nedescoperindu-se pe sine cu adevarat, lipsindu-le un dialog interior, mai degrabă urăsc Biserica şi sfaturile ei moralizatoare, decât să se recunoască învinşi în faţa propriilor neputinţe. Dupa cum se poate constata la o prima vedere, ei nu numai ca sunt atei, desconsiderand religia, dar sunt anti-Biserica de-a dreptul! Tocmai din acest motiv nu sunt in stare sa-si formuleze pertinent argumentele, pentru ca sunt intunecati de manie. Citeam de curand in ziarul Ziua un comentariu al unei femei suparate foc de faptul ca la Sibiu s-a inaugurat prima gradinita ortodoxa din tara. Respectiva se arata extrem de ingrijorata de „fanatismul” religios pe care-l vor manifesta viitorii ortodocsi. Din inversunarea comentatoarei Ziua, care este un prototip al omului impietrit (ca sa nu zic indracit) din societatea noastra, reiese foarte clar faptul ca nu dau dovada de respectul pe care il cer pentru ei, si ca daca ar detine puterea ar face nimic altceva decat ceea ce ii sperie pe ei insisi, anume ar prigoni, ar interzice, ar cenzura. De aici tragem concluzia ca nu au un mod alternativ de viata, fie el si pacatos, ci sunt anti-Biserica, anti-crestini, impietriti, cum am spus.

Iar acest venin, aceasta otrava care si-o expun pe unde pot, pe stalpi, pe autobuze, pe forumuri, ii roade si pe ei. De aceea nu suporta introspectia, pentru că dacă si-ar vedea hidosenia şi-ar plange de milă. Certaţi fiind cu propria conştiinţă, încearcă să se legitimeze prin diverse „drepturi”. Ei urăsc orice abordare religioasă şi confundă libertatea când cu libertinajul, când cu dictatura minorităţilor de tot soiul. Pentru ei, Biserica îşi are rostul numai ca factor social, refuzând creştinismului orice virtute, orice realizare. Pentru aceştia, homosexualii reprezintă o „opţiune sexuală” care nu-i face cu nimic mai anormali decât cei... normali. Postul (asceza) reprezinta pentru ei superstiţii şi basme, în timp ce numai secularismul si progresul tehnic sunt singurele care pot elibera omul din starea de sclavie şi înapoiere, deşi, stim bine, stăpânirea tehnicii este doar o iluzie. Slugi ai tehncii şi totodata dependenţi de ea, unii se jertfesc singuri acestui idol. Leşina la concerte sau se încăierează în numele unei echipe de fotbal, risipesc bani, investesc timp, consumă sentimente, trăiesc deceptii...

În discuţii, folosesc un tot băşcălios, miştocar, brutal, argumentându-şi ideile cu sofisme, generalizând, atribuind păcatele unui singur om întregii Biserici, construind atacuri întregi pe acuze puerile sau cateva fapte regretabile din viaţa Bisericii. Vorbesc de imperfecţiunea lui Dumnezeu, deşi ei înşişi sunt peltici, sâsâiţi sau obezi. Vorbesc despre imoralitatea clerului şi neregulile din Biserică, dar ei se tavalesc in patimi si desfranari. Preoţii sunt nişte şarlatani, oamenii sfinţi nişte impostori de cel mai înalt grad, iar familia creştină este reînvierea unui patriarhat din vremi apuse. Orice le aduce aminte de Dumnezeu, de sfinţenie, de Biserică le creează spaimă şi nu ezită să bombăne faţă de acestea ori de câte ori se iveşte ocazia. În fine, aceştia sunt susţinătorii raţionalului, ai corectitudinii politice, ai egalităţii şi fraternităţii, deşi istoria e plină de înscenări, acte de trădare, mişelii şi nedreptăţi. Pentru că istoria a fost facută tot de om, iar înşiruirea anterioară ne caracterizează foarte bine ca oameni, printre altele. Aşadar, izbăvirea nu vine de la om, ci de la Dumnzeu. Cine-şi pune încrederea în om este blestemat şi-şi merită soarta. Nu există dreptate pe pământ!

Analizand calitatea vietii de astazi, nu pot sa nu remarc urmatorul fapt: lumea, în general, a vorbit încrezatoare despre viitor: contact cu extratereştrii, evoluţia speciei umane, de la maimuţă la astronaut, de la neanderthal la supra-om, etc. Şi nu poţi spune că in felul cum merg lucrurile astazi, n-am putea vorbi despre o schimbare in omenirea de maine, de o noua etapa „evolutivă”, care de fapt, va deschide procesul reîntoarcerii la „maimuţă”. Asadar, o etapa involutiva, pentru ca transformarea nu este totuna cu evolutia, desi ar putea da aceasta impresie. Deci unde e progresul?

Continuand profilul psihologic al acestora, desigur, din umilele mele constatari, as mai putea adauga ceva. Omul din ziua de astazi nu-si mai pune intrebari. Despre sine, despre Dumnezeu, despre vesnicie, despre nimic. Omul de astazi, stie. De ce sa mai intrebe, daca stie? Se naste stiutor! Ca sa avem un reper, propun sa ne intoarcem 3000 de ani in timp si sa derulam de acolo, cand Dumnezeu nu Se descoperise inca neamurilor. Platon spunea despre existenta altor lumi si despre Dumnezeu ca: „bunatatea a fost aceea care l-a determinat pe autorul lumii sa intre în actiune, din care motiv, el nu a putut construi decat o lume buna pentru ca El era bun si în acela care este bun nu exista invidie; si ca lipsit de rautate, el a voit ca toate lucrurile sa se nasca, pe cat posibil, asemenea lui, de unde rezulta ca lumea este ordonata si buna, iar autorul ei este fiinta suveran buna – O Theos (Dumnezeu), care a voit ca toate lucrurile sa fie bune îndepartand, cat îi sta în putere, orice imperfectie, putem spune ca exista un singur cer, o pluralitate sau o infinitate? Raspunsul este ca exista unul singur, pentru ca a trebuit sa fie construit dupa imaginea modelului. Nevoia ca lumea sa semene viului absolut l-a determinat pe creatorul ei sa nu faca nici doua, nici o infinitate, ci una singura”. Mai tarziu, cand Sfantul Apostol Pavel a propovaduit in Grecia, intrebat despre ce Dumnezeu a venit sa le vorbeasca, a aratat cu degetul catre statuia dumnezeului necunoscut. Adica acum cateva mii de ani, niste oameni pentru noi inculti, inapoiati oricum fata de ce stim acum, au ajuns la concluzia ca exista un singura lume si un Dumnezeu unic. Astazi, cu toata tehnica asta naucitoare, tagaduim existenta lui Dumnezeu si ii spunem progres, ne credem evoluati si ii asteptam pe extraterestri sa ne viziteze. Poate, daca facem impresie buna, obtinem si ceva „secrete”. Insa toti acesti adepti S.E.T.I., care urmaresc universul pentru semne, ignora chiar semnele de langa ei, pe sfinti, care, atragand Harul, s-au invrednicit de darul facerii de minuni si au biruit legea firii omenesti. Si-atunci care e progresul din toata treaba asta? Sau care e castigul? Si care, paguba? Ce ne impiedica sa cugetam precum cei din trecut? Sa fi ajuns roboti? Sa fie timpul singurul impediment? Sa fie modul de viata? Descoperirile stiintifice? Sa fie o degenerare a speciei? Sa fie o retragere a Harului, prevestitoare a sfarsitului? Iata cateva intrebari.


DEMONTAREA CATORVA CLISEE

Concret vorbind, toti din categoria de mai sus, nu evita sa-si dea cu parerea despre Biserica, desi, asa cum am spus n-au nici macar cele mai mici notiuni despre ce este Biserica si nici n-au inceput sa lucreze la despatimirea lor. In asemenea conditii, care sa fie autoritatea morala pe baza careia isi sustin ideile?

Aproape toti numesc Biserica institutie. Si-aproape toti se cred nedreptatiti si pagubiti de aceasta “institutie”, la care apeleaza totusi in vremuri de de nevoie. In rautatea lor ei invoca urmatoarele argumente:

a) decaderea clerului;
b) finantarea de la Stat (banul public);
c) distrugerea spatiului verde si inutilitatea bisericilor (ar trebui mai multe spitale, camine si orfelinate);
d) Biserica impiedica progresul si abureste lumea.

Pe de alta parte, insa, invoca Biserica atunci cand au loc crime sau alte rele. Asta as avea de spus la general, iar acum sa trecem la concret.

a) decaderea clerului: sunt invocate unele fapte imorale ale clerului, precum si luxul afisat de unii. Desigur, ambele sunt condamnabile si dauneaza imaginii Bisericii. Insa, si preotii sunt oameni supusi greselii. Si sigur vor fi cativa dintre ei care nu s-au preotit de dragul preotiei, ci din alte interese. Multi vor spune ca acesta (si preotii sunt oameni) este un cliseu. Dar de ce sa fie? De ce ajunge Biserica sa fie confundata cu clerul, este o problema la care nici ei nu pot raspunde. Si de ce nu sunt recunoscute si valorile acestei tagme, Cuviosi si Cucernici parinti care sunt un exemplu pentru comunitate si o dovada a Harului lucrator. De cand 2-3 ierarhi corupti sau care au facut compromisul cu Statul, au ajuns sa reprezinte imaginea de 2000 de ani a Bisericii. Si de cand greselile Bisericii Catolice, cum este Inchizitia si prozelitismul (apropos de clisee) au ajuns sa fie si greselile Bisericii Ortodoxe, ea insasi victima a acestui prozelitism? Iarasi probleme fara raspunsuri reale. Privitor la „luxul” afisat de preoti, ne lovim de alte situatii hilare: daca are popa o masina decenta nu e bine, de are Trabant, iar e luat in ras. Daca-si pune termopane, ca restul populatiei, a furat din cutia milei, daca nu-si pune, uite popa ca nu-i gospodar. Daca are omu dvd cu dolby surround e lux, fata de altii care n-au ce manca. Daca nu are asa ceva, atunci e impotriva tehnicii, ia uite ortodocsii astia ce inapoiati. Cum o dai, cum o sucesti, tot rau iesa. Stau si eu si ma gandesc, cum ar fi evoluat crestinismul daca si oamenii din primele veacuri, cei carora le-au predicat Apostolii, ar fi fost la fel de suciti. Sa-i fi luat pe Sfintii Apostoli la intrebari si sa fi verificat mai intai daca a existat unu' Hristos, ce a facut, daca chiar a inviat, etc, etc.. Sa fi trimis si ei misive intre ei sa fi discutat in agore si nimeni sa nu fi urmat Apostolilor pana ce nu ar fi avut dovada concreta, palpabila, incontestabila (oricare ar fi fost ea) a existentei Mantuitorului.

b) salarizarea de la Stat: salarizarea clerului de catre Stat si finantarea Bisericii reprezinta alte probleme aduse in discutie. Daca stam sa analizam corect, salarizarea clerului de la stat, nu e chiar cuser, pentru ca se poate ajunge la „imblanzirea” clerului, asa cum am vazut ca unii preoti au predicat pentru vaccinarea cu Gardasil, ori nu au luat atitudine impotriva cipurilor, o problema care, desi a fost pusa in practica mai putin intelept, ramane una din marile provocari ale zilelor noastre. Pe de alta parte insa, conform Noii Legi a Cultelor, Biserica devine institutie de utilitate publica, adica sociala, iar in virtutea acestei „institutionalizari” Biserica (si orice asociatie religioasa) poate primi bani de la Statul laic! Ceea ce ii supara pe acesti indivizi. Brusc, uita de rolul benefic al Bisericii de-a lungul istoriei (noastre romanesti) si de faptul ca o biserica poate cuprinde si o biblioteca, o sala de lectura sau o sala de conferinte. Nu numai atat dar ca anexa poate avea si o sala de mese pentru a hrani pe cei defavorizati sau un mic cabinet medical, etc.. Banul public invocat, care nu si-ar gasi locul in cuprinsul acestor ziduri, nu are absolut nici o sustinere morala, iar de ceva vreme, nici legala.

In "Evenimentul Zilei", o ziarista pe nume Dolores Benezic *, a scris o serie de articole calomniatoare voalat, la adresa Bisericii. Nu mi-am propus sa fac o revista a presei pe aceasta tema, si nici nu consider “presa” fituici ca Libertatea sau Can-Can, puse mereu pe scandal. Insa mentionez cazul Dolores, datorita vicleniei cu care aceasta ataca Biserica. In finalul unui asemenea dedicat facultatilor de teologie din tara, autoarea ne propune niste clarificari. Zic “ne propune” si nu “aduce”. Astfel, aceasta afirma ca dupa ce a prezentat “expansiunea bisericii in societatea romaneasca” (expansiune ?!?, nn) intareste ca demersul a fost “unul juranlistic, de informare”. Apoi in timp ce ma intrebam in sine-mi asupra autoarei, am inceput sa citesc al patrulea paragraf: “în ciuda numelui, autoarea seriei de articole este româncă, botezată ortodox şi merge de ani de zile la aceeaşi biserică din cartier, care a scăpat de demolările comuniste, atunci când simte nevoia.” Multumim dra/dna Benezic pentru aceasta precizare, sa stiti ca numele buclucas al dvs., a indus pe multi in eroare, cu privire la nationalitatea si apartenenta dvs. religioasa. Acum ca ne-ati lamurit ca sunteti ortodoxa practicanta, ne-ati mai linistit si parca altfel si cititm articolele dvs., anti-Biserica stiind ca sunteti realmente ingrijorata de binele Bisericii si ca nu vreti sa ofensati pe nimeni. Suntem recuoascatori Bunului Dumnezeu ca a ridicat asemenea cruciati in aceste zile apocaliptice, care sa remarce si sa denunte slabiciunile Bisericii, nu pentru a o denigra, ci cum ziceti, pentru a o curati, ca “aurul in topitoare”.

Si daca tot vorbim despre chivernisirea banului public, de ce am incepe cu Biserica? Presa vuieste de risipirea acestor bani. Citeam mai demult ca suntem pe locul 129 la drumuri, din 133 de tari analizate. Doar Bosnia si vreo 3 tari din lumea a treia au drumuri mai proaste. Sau sa vorbim de alte scandaluri care au tinut prima pagina? Macar o biserica tine sute de ani si isi desfasoara o activitate concreta in acest timp, mantuind suflete si vindecand oameni (atat prin Tainele sale cat si prin lucrari misionare de asistenta medicala). O simpla statuie (bust) costa undeva intre 30000-40000 de euro... Dar potrivncii Bisericii vorbesc de parca ei sunt singurii contribuabili la bugetul public si numai din banul lor s-ar face toate bisericile. Pai daca stam sa ne revendicam partea de contributie la Buget, atunci ar trebui, ca buni crestini ce suntem sa contestam multe destrabalari finantate din bugetul ai carui contribuabili suntem si noi. Pai nu? La fel cum zic si ei ca nu de biserici avem nevoie, ci de spitale si azile, tot asa putem spune si noi ca nu de stadioane avem nevoie, unde se injura si se omoara, nici de concerte in care se blasfemiaza si se prosteste lumea, si asa mai departe, ci de spitale si azile, vorba lor. Doar si crestinii contribuie la buget... Ceea ce ne duce la punctul urmator: constructia de biserici.

c) ei bine, potrivnicii Bisericii nu se marginesc numai a critica verbal Biserica, ci contesta si constructia de biserici. Un alt aspect care-i arde (pe langa finantarea de la Buget) este distrugerea spatiului verde si ca „sunt mult prea multe biserici”. Trebuie remarcat faptul ca marii ecologisti, care calca iarba in picioare cand merg la picnicuri duminica dimineata, care n-ar ridica o scama de pe jos, cum spunea cineva, carora nu le pasa de gardul viu din fata blocului, daca se usuca sau nu, acestia se vaita pentru spatiul verde distrus prin construirea de biserici. Ar prefera mai bine sa-l stie parloaga, maidan unde-si fac nevoile cainii, decat loc consacrat de rugaciune. Dar nota bene, daca orice altceva s-ar face pe acel loc inverzit, in afara de biserica, este bine primit. Atunci nu se mai vaita ca o sa-si plimbe copiii prin pronaos sau ca nu mai miroase a iarba uda la jumatea lui august.


PE CONTRASENS **. BISERICILE TINERILOR

Caz concret: In municipiul Bacau, in complexul sportiv, care cuprinde bazinul de inot, sala de atletism, sala sporturilor, baza de tenis si stadionul, cu terenurile de sport aferente, o fundatie a decis sa construiasca o mica bisericuta, in opinia mea, foarte frumoasa, care sa fie dedicata tinerilor. Concret, aceste activitati (dedicate tinerilor ortodocsi) se vor stabili pe viitor, insa initiativa este binevenita.


Bisericuta are o suprafata de aproximativ 700 metri patrati, si o inaltime nu mai mare de de 40 de metri, la nivelul turlelor. Ca amplasare, se situeaza intre blocurile din zona, pe un spatiu „verde” unde-si fac patrupedele nevoile. Privitor la acest spatiu verde, trebuie mentionat ca unele persoane direct implicate in cadrul primariei au privit stramb acest proiect, deoarece necesita sacrificarea a... doi copaci. In zona, nu prea mai sunt alte biserici, deci nevoie ar fi. De altfel, la o popoulatie de aproximativ 160 000 -170 000 de ortodocsi, Bacaul are vreo 25 de biserici. Macar ca nu toti sunt ortodocsi practicanti, dar faceti si voi socoteala, cam cati ar reveni unei parohii? Si atunci, sa-i credem pe cei care spun ca si-asa sunt prea multe biserici? Mai ales ca fie iarna, fie vara, fie frig, fie inaduseala, nu numai ca bisericile sunt arhipline, dar si spatiul din jurul lor este ocupat. Ce alta dovada mai plauzibila poate fi invocata in ideea construirii de biserici, daca nu asta? Dar deh, cine doarme duminica pana tarziu, sau pleaca la picnic, nu are cum observa aceasta lume si de aceea i se pare ca bisericile sunt pustii. Iata si o imagine din alt unghi, pentru a va face o vedere de ansamblu.

Dinspre rasarit:



Dinspre apus:


Despre aceasta biserica se spune ca strica spatiul verde. Bun. Fie. Dar hai sa mergem pe fir cum se spune. Putin mai departe incepe, cum am spus, complexul sportiv. Iar undeva in acest complex era un parc. „Oraselul copiilor” se chema. Cand eram mic, tata ma lua deseori in acest parculet, pentru ca era mai aproape, iar cand am mai crescut, il frecventam si pentru ca eram inscris la diversele sali de sport din zona. De multe ori ne strangeam cu totii la un „folbal” pe terenurile de langa stadion, strecurandu-ne prin gardurile sparte din acest parc, pentru ca nu prea aveam voie altfel :). Altfel spus ma legau amintiri frumoase de acest loc. Ati sesizat ca vorbesc la trecut? Da, pentru ca astazi, arata asa:



Fara scranciobe, fara banci, fara copii, fara bicilisti, pustiu. Va intrebati de ce? Simplu: pentru ca si aici se va construi. Ce? Nu stiu exact, ultima data era planificat un centru comercial, Billa, parca. Daca nu, altceva. Problema este insa urmatoarea: la distrugerea acestui parc nu au fost protestatari. Nu tu pichetari, nu tu amenintari, nu tu codeli ca se taie copacii, nu probleme cu autorizatiile si alte asemenea. Din contra, o mobilizare generala din partea autoritatilor, tacere rusinoasa din partea altora care acum isi manifesta nemultumirea ca-si vor plimba cainii si juniorii prin pronaos din lipsa spatiului verde, iar per ansamblu indiferenta, laxitate si uitare. Ca sa nu zic interese (financiare). Mai mult, deplasandu-ne spre stanga, pe langa stadionul din care se vede un colt, dam de un mic deal, inverzit, in aceeasi nota cu imaginile de mai sus. Un deal pe care zbenguiam cu cheia in gat cand aveam 5-6 ani, unde ne cataram dupa gorgoaze, agude si mere padurete. Nu va mai spun ce partie grozava pentru sanius! Astazi, parte din el e parcare, in alta parte e Petrom, iar alta e de vanzare... Unde mai pui ca vor sa demoleze actualul stadion, iar in locul lui sa construiasca un hotel de paispe stele...



(Alte imagini cu acest loc aici)

Asadar, spatiul verde se distruge cam peste tot in orase, iar urbea lui Bacovia nu face nici ea exceptie. Insa, de protestat se protesteaza numai cand se fac biserici. Unul din motive ar fi ca noi crestinii suntem oameni pasnici. Nu injuram, nu blestemam, nu amenintam, suntem datori a ierta, a intoarce obrazul. Si de aia multi isi permit. Insa cu siguranta, atitudinea lor va fi observata si amendata de Dumnezeul cel Viu. Asa cum si Sfantul Arhanghel Mihail, in cearta pentru trupul lui Moise a zis diavolului: „Sa te certe pe Tine Dumnezeu”, tot asa sa facem si noi, sa-i dam in plata Domnului, ca a Lui „este cearta si El da rasplatirea”. Ceea ce am vrut sa subliniez, a fost, pe de o parte lasitatea „ecologistilor” care se mobilizeaza numai cand e vorba de construit biserici, iar pe de alta falsitatea argumentelor invocate de ei si lipsa de obiectivitate de care dau dovada, dar pe care o pretind de la ceilalti.

Un alt fapt suparator pentru unii este ridicarea de capele in licee si scoli. Recent, cateva licee din Bacau au sfintit cate o capela, unde elevii se vor putea ruga in momentele libere. De asemenea, se va sluji si Sfanta Liturghie si se va oferi consiliere duhovniceasca. Eu personal, mi-as fi dorit sa fi avut o asemenea capela unde sa-mi petrec “ferestrele” dintre ore, pentru ca se intampla, desi rar ca un profesor sa nu vina, iar unele orele scolare sa nu se succeada una dupa alta. Fostii mei colegi, in asemenea momente populau barurile dimprejur, localuri unde se auzea ca si desfranau, desi nici toaleta scolii nu a fost ferita de astfel de momente. Este putin probabil ca acei elevi care mergeau prin baruri, sa fi venit la capela, macar de-ar si fi existat, insa, ar fi fost un loc de reculegere pentru noi astialalti. Si mai sunt sigur ca lumina zilei si de urmatorul fapt: ca eu nu le-as fi spus lor “curvelor” sau “desfranatilor” pentru ce faceau, dar ei mi-ar fi facut sicane daca m-ar fi vazut iesind din capela liceului. Mentionez acest lucru pentru a vedea ca “fanatismul” nu caracterizeaza exclusiv pe crestini, asa cum se vaita unii. Din contra, un crestin adevarat, respecta libertatea data aproapelui, uraste intotdeauna pacatul, dar niciodata pcatosul. Un crestin adevarat cunoaste lesniciunea pacatuirii si lanturile cu care pacatul incatuseaza, devenind o a doua fire. Trebuie mentionat ca unele licee au si camine pentru cei veniti din mediul rural, deci o capela ar fi foarte binevenita, camerele internatelor fiind mai mereu zbuciumate.

d) per ansamblu, Biserica este vazuta ca un factor retrograd, un perpetuu ev intunecat. Dar, asa cum remarca si Pr. Andrew, „ceea ce lumea numeste 'factori progresivi' sunt de fapt factori regresivi – regresivi spiritual. Acest paradox se datoreaza faptului ca noi ortodocsii, avem un sistem axiologic radical diferit de cel al lumii, care 'zace in pacate', cum spune si Sfantul Apostol Ioan. Noi avem o perspectiva nemuritoare, vesnica, in timp ce ei au una temporala, muritoare. Intreaga filosofie a lumii este filosofia mortii. Ei spun: 'traieste confortabil, bucura-te de viata cat mai poti, traieste numai pentru tine, pentru ca in final vei muri. Oricum vei muri'. Dar cum poti trai confortabil, cand sabia mortii atarna deasupra ta? Noi, crestinii, nu iubim moartea, cum face lumea, noi iubim Invierea. Noi nu suntem primitivi spiritual, noi suntem avansati spiritual – ei sunt primitivii deoarece cred in moarte.” Iar acelasi parinte, despre salvarea dorita prin stiinta afirma: „Stiinta este pur si simplu o forma moderna de idolatrie. Stiinta este cunoasterea creatiei. Idolatria antica presupunea venerarea creatiei; idolatria moderna presupune venerarea cunoasterii creatiei, adica a stiintei. Dar e un stadiu la fel de primitiv ca venerarea soarelui, lunii, muntilor, pietrelor, marilor si raurilor. Paganii din antichitate erau sclavii idolilor lor, aducandu-le sacrficii umane, iar astazi, noi suntem sclavi moderni, aducand aceleasi jertfe umane stiintei Cernobalului sau tehnologiei in vitro. Idolatria presupune ca nu mai suntem liberi sa-l cinstim pe Dumnezeu, Creatorul. Este evident ca nu ne putem inchina in acelasi timp materiei (divinizandu-o, nn) si Creatorului. [...] Spatiul, spre exemplu. Acum 50 de ani, trimiteau primii sateliti, iar in zilele noastre l-au “militarizat”, au “sateliti ucigasi”. Daca ar ajunge oamenii sa traiasca pe Luna, ce credeti ca se va intampla? Se vor omori intre ei, asa cum fac si pe Pamant. Un scop al vietii prin tehnologie? Doar daca acel scop este sclavia.”

Biserica a demonstrat prin sinaxarul sau bogat ca este singura Cale de urmat, singura solutie la probleme, singura biruitoare a mortii. Acest lucru nu este deplin recunoscut pentru simplul fapt ca nu toti sunt(em) traitori adevarati. Insa nu exista nici un dubiu asupra ce avem de facut, ramane doar sa implinim. Decat sa stea intr-o stare de indracire, toti acesti contestatari sa vina la Biserica si sa puna umarul la salvarea neamului romanesc si omenesc. Daca nu, exista si alternativa lor, aceea de a crea o minunata lume noua, unde sa nu mai fie durere, sclavie, uriciune, batranete, constiinta, responsabilitate, Dumnezeu, moralitate, boli, neputinte, o lume in care fiecare isi va lua portia de soma si se va considera fericit... ***

Mihail B.


* http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/873765/Romania-produce-de-zece-ori-mai-multi-teologi-decat-in-89/

** ContraSENS este blogul unui ziarist din Bacau, care a criticat constructia de Biserici din banul public, amenajarea capelelor in licee, avand per ansamblu, o atitudine anti-Biserica. Desi blogul gazduieste si subiecte de bun simt, aceste postari seculariste au stat la baza acestui articol.

*** Aluzie la cartea lui Aldous Huxley, Minunata lume noua.

miercuri, 28 octombrie 2009

STRĂINU CERCEL VREA SĂ VACCINEZE ELEVELE FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PĂRINŢILOR

Se întâmplă în România, Uniunea Europeană etc., sub coordonarea ministerului "Sănătăţii", dar şi cu consimţământul tacit al colegilor din presă. Ascultaţi numai argumentele "economice" ale Străinului dar şi comentariile "pertinente" ale moderatoarei de la Realitatea. Să fie la ei!


REALITATEA.NET - Streinu-Cercel: Elevele vor fi vaccinate împotriva HPV fără aviz din partea părinţilor


(un tipizat prin care părinţii pot refuza vaccinarea fetiţelor se poate găsi aici)

duminică, 25 octombrie 2009

PĂRINTELE DAN BĂDULESCU: SFINŢI PĂRINŢI "HELIOCENTRIŞTI"?

În ultima vreme au apărut în planul dezbaterilor teologice bisericeşti şi păreri şi reacţii legate de cosmologia scripturistică şi patristică.

Celui ce se apleacă cu dragoste şi răbdare spre acest subiect atât de important chiar şi pentru mântuire, i se descoperă adevărate „taine” peste care s-a aşternut – de către anume oameni insuflaţi de… - un adevărat strat gros de praf şi rugină. Dar, odată ce lumina harului împrăştie aceste straturi de greşeală, hulă, necredinţă şi uitare, răsare încet-încet un cosmos alcătuit de Dumnezeu pentru om într-o anumită ordine, dimensiune, vechime, alcătuire. În el mărturiile scripturistice şi patristice descriu timp de mii de ani un univers mărginit, în continuă mişcare în centrul căruia tronează nemişcat Pământul, ca singur corp vieţuit, pe care S-a întrupat ca om Fiul lui Dumnezeu, şi unde va avea loc a doua venire şi Înfricoşata Judecată.

Aşa au primit, mărturisit şi crezut toţi proorocii începând cu Moise, toţi Sfinţii Părinţi cel puţin până în sec. XIX, şi după unele surse demne de crezare chiar Seth şi Adam la începuturi.

Ştim cum s-a schimbat treptat această revelaţie dumnezeiască începând cu sec. XV şi Copernic, apoi Galilei, Keppler şi ceilalţi. Sistemul „heliocentric” al acelora a devenit „acentric”, universul este dacă nu chiar infinit cu dimensiuni uriaşe, are o vechime de multe miliarde de ani, Pământul este o biată planetă printre nu ştiu câte, rotindu-se ca un titirez pierdut undeva în spaţiu.

Această învăţătură atee a intoxicat practic minţile şi inimile tuturor generaţiilor din sec. XX, şi a pătruns chiar şi în sânul Bisericii noastre. Astfel se pot explica unele reacţii, dacă nu chiar incredibile, atunci măcar întristătoare, ale unor fii ai Bisericii, din orice cin ar fi.

Astfel, am întâlnit pe internet 2 exemple recente pe care le vom aborda ca pildă pentru cele menţionate. În ambele este vorba de atribuirea concepţiei heliocentriste unor Sfinţi Părinţi din trecut, ei devenind în opinia celor ce au emis aceste enunţuri un fel de „Copernic înainte de Copernic”! Să le luăm pe rând...(textul integral se poate citi aici)



UPDATE: Învăţătura Bisericii (Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi) despre facerea lumii, alcătuirea cosmosului, lucrarea astrelor, mecanica cerească, geocentrism, heliocentrism, reprezentanţi. O conferinţă a părintelui Dan Bădulescu susţinută la Arad, anul acesta, de Sfântul Ioan Scărarul.


Cosmologia bisericească from Constantin Dan on Vimeo.




NIMENI PENTRU ROMÂNIA


Potîrcă Constantin Ninel (Candidat Independent), Antonescu George Crin Laurenţiu (Partidul Naţional Liberal), Becali George (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară Din România), Vadim-Tudor Corneliu (Partidul România Mare), Geoană Mircea-Dan (Alianţa Politică Psd+Pc), Băsescu Traian (Partidul Democrat Liberal), Iane Ovidiu-Cristian (Partidul Ecologist Român), Oprescu Sorin-Mircea (Candidat Independent), Cernea Remus-Florinel (Partidul Verde), Rotaru Constantin (Partidul Alianţa Socialistă), Manole Gheorghe-Eduard (Candidat Independent), conform Biroului Electoral Central.


marți, 20 octombrie 2009

O IDENTITATE PIERDUTĂ



Până la generaţia paşoptistă, Dacia reprezenta numele simbolic al reunificării celor trei provincii istorice: Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.
Reportajul documentar investighează cauzele subterane care au determinat ca Unirea să fie făcută sub numele de România.

Interlocutori: conf. univ. dr. G.D. Iscru, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, conf. dr. Horia Ciugudean, Muzeul Unirii din Alba Iulia, conf. univ. dr. Dan Dungaciu, Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, prof. dr. Theodor Codreanu, Huşi, dr. Napoleon Săvescu, preşedinte „Dacia Revival International” din New York, Vladimir Brilinsky, redactor şef „Dacia magazin”, Timotei Ursu, consultant „Dacia Revival International’, Mariana Terra, redactor „Dacia Magazin”, Dr. Mihai Popescu, Biblioteca Militară Naţională.

SEMNE. TVR1. SÂMBĂTĂ 17 OCTOMBRIE 2009. ORA 8.00
O IDENTITATE PIERDUTĂ

Producător: Dan Micu
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte


(la o rezoluţie mai bună, reportajul-documentar se poate descărca aici)

marți, 29 septembrie 2009

NAE IONESCU DESPRE SMINTELILE IERARHILOR DE IERI...

Reproducem câteva articole ale lui Nae Ionescu despre smintelile din biserica vremii lui. Nimic nou sub soare, după cum ştim: într-o ţară muribundă, ierahii de astăzi se reorganizează...


„Scandalul bisericesc”

Iubitorii de scandal, mai mult decât de senzaţional chiar, pot să fie mulţu­miţi. Există - sau se încearcă stăruitor a se creşte - un nou „scandal bisericesc”.

Cred că fenomenul este specific aşezării publice româneşti. Nu cunosc, în orice caz, întâmplări analoage aiurea. Poate pentru că Biserica noastră ar fi mai rea? Pentru că chiriarhii noştri ar fi mai plecaţi păcatului sau „opinia publică” mai puritană? Nu.

Ne aducem doar aminte de blestemăţiile pe cari le povesteşte istoria reli­gioasă despre diferiţii capi de Biserici; cunoaştem şi noi, în zilele noastre, pro­eminente personalităţi ecleziastice de prin alte părţi, a căror viaţă privată nu din cele mai pure. Şi totuşi, de scandaluri bisericeşti nu se aude. De ce?

Pentru că nicăieri, ca la noi, nu se amestecă politica în Biserică. Treceţi, vă rog, în revistă tulburările prin cari a trecut Biserica noastră în ultimul sfert de veac. Care este chiriarhul atacat numai pentru „păcatele” lui? Ce proces a fost deschis, care să nu aibă un substrat politic? În ce împrejurare numai dragostei de Biserică a provocat la acţiune pe acuzatori?

Există în viaţa noastră religioasă publică o categorie de oameni cărora nu poţi recunoaşte nici o meserie precisă. Ei apar însă - sau, în orice caz, îi poţi identifica uşor - în orice scandal bisericesc. Asta e meseria lor: aduna acte constituie dosare, fără nici un scop precis, ca pe un eventual articol de vânzare. Oricui. Căci dosarul poate fi tot aşa de bine cumpărat de „victimă” ca şi de adversarii ei.

La aceşti oameni, ca la un izvor sigur de informaţie, se adresează cine are nevoie de o campanie. Dar, vedeţi, fabricarea şi adunarea de acte împotriva episcopilor este, într-un fel..., o industrie. Iar ca industrie ea este supusă tuturor progreselor tehnice; deci, şi standardizării. Dosarele acestea au început să aibă de la o vreme aceeaşi înfăţişare; se poate, de pildă, uşor stabili că acuzaţii ridicate astăzi împotriva P.S. Ghenadie al Buzăului sunt la fel cu cele formulate pe vremuri în contra Î. P. S. Miron Cristea.

Biserica poate fi rentabilă. Dar oamenii de conştiinţă ar trebui să intervină pentru a se curma cu sistemul. Şi poate că chiar actualul scandal, în care s-a pus atâta patimă şi incorectitudine, în care acuzatorii au folosit acte ca să-şi creeze elemente de acuzare, ar trebui să fie prilej pentru o asemenea acţiune.

Ştiu că e greu; e, totuşi, absolut necesar să se isprăvească cu amestecul lai­cilor şi al politicienilor în Biserică. Ce rost au interpelările parlamentarilor în chestiuni ecleziastice? Să se facă ordine sau dreptate? Dar nu există un Sinod al Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, cu ce drept se încearcă a se sustrage „acuzatul” judecătorilor lui naturali?



De la cruce, la topor

Toţi zeloşii „ortodoxiei”, cari s-au simţit jigniţi de articolele noastre în legă­tură cu balastul pe care îl reprezintă pentru Biserică „sprijinul” statului, sunt datori să ia poziţie faţă de faptele ce vor fi relatate mai jos, după cum au luat faţă de amintitele articole.

Iată faptele. În judeţul Tecuci, un preot, primar al comunei sale, şi-a schin­giuit un adversar politic în aşa hal, încât nenorocitul a sucombat chinurilor. În acelaşi judeţ, un alt preot, tot primar, a culcat la pământ cu trei focuri de revol­ver pe un consătean, şi acesta adversar politic. Martorii spun că focurile au fost trase de la distanţă de un metru, în timp ce executatul era ţinut pe loc de doi „prieteni politici” ai preotului ucigaş.

Lucrurile au fost povestite în parlament de către deputatul Ion Răducanu; şi chiar dacă tribuna Camerei nu ar fi un loc de răspundere, profesorul Răducanu este un om care cunoaşte sensul cuvintelor. Asupra exactităţii faptelor nu poate exista, deci, nici un fel de îndoială. Şi nici asupra calificativelor cari au spinte­cat cupola Camerei: tâlhar, ucigaş, bandit, criminal; toate aplicate - din neno­rocire, pe drept cuvânt - unor slujitori ai altarului.

Sigur că nimic din toate aceste nenorociri nu s-ar fi întâmplat, dacă preoţii respectivi nu ar fi făcut politică şi nu ar fi fost primari. Mai ales. Ştim doară că, în mai toate satele noastre unde-şi face loc o înduşmănire între preot şi o parte a sa­tului, pricina e politica. După cum ştim că, din aceeaşi pricină, în cele mai multe locuri, învăţător şi preot, ceea ce s-ar numi cărturărimea satului, se războiesc.

Cine e vinovat în toate aceste nenorocite întâmplări? Desigur, episcopul, care nu înţelege să-şi ţină preoţii departe de patimile mărunte - dar, precum se vede, şi sângeroase - fatal legate, într-un cerc restrâns, de luptele politice. Fatal; căci ceea ce într-un oraş mare poate rămâne în domeniul principiilor sau în cadrul abstract al partidelor (nu se cunosc oameni politici cari se atacă cu străşnicie aproape insultătoare în public, dar ştiu să fie în particular prieteni?) se trans­formă în sat într-o inimiciţie de-a dreptul personală.

Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Căci, în Bise­rica noastră autocefală, dar trăind ca o ciupercă la umbra statului politic şi politicianizant, chiar desemnările de episcopi se fac tot după indicaţiuni politice. Vreţi să numărăm înaltele feţe bisericeşti cari ocupă scaunele de păstorire în virtutea unor merite duhovniceşti? La ce bun să mai atacăm persoane, atunci când ele nu sunt decât roade ale unui sistem? Se poate, omeneşte vorbind, opu­ne chiriarhul pretenţiilor oamenilor politici cari îi vor pe preoţi instrumente de stăpânire lumească a statului? E o glumă! Mi se pare că nu există Biserică în care să se poată număra aţâţi chiriarhi depuşi din scaun câţi avem noi; şi toţi din motive şi prin maşinaţii politice.

Statul e politic; şi nu e în fapt o abstracţie; ci el se confundă, practic, cu oa­menii politici cari îl conduc. Iar oamenii politici îşi cer personal răsplata pentru sprijinul pe care statul îl acordă Bisericii. Ei contează pe preot, ca pe un ele­ment dator să îi ajute politiceşte. Aşa se explică faptul că un mare elector, dis­cutând organizarea partidului, cerea ca preotul să facă parte de drept din con­ducerea politică a statului. Ceea ce, evident, s-a admis; răposatul mare elector fiind un om „de realităţi”.

Asta e, deci, sistemul. Şi iată unde am ajuns cu el: la schingiuire şi la crimă. De bună seamă, cazurile se vor lua în cercetare. Nu vom spune că nu se va face nimic. Chiar dacă guvernul va găsi modalitatea unei amnistii pentru a salva „prestigiul politic” al partidului, e greu să credem că Biserica va mai îngădui la altar asemenea bestii. Dar nu e de-ajuns. Procedarea de la caz la caz e un palea­tiv. Biserica - astăzi autonomă - are îndatoriri mai largi. Sfântul Sinod e adunat în sesiune obicinuită. Nu s-ar putea ridica şi această problemă?



Primatul spiritualului

Actul de curajoasă hotărâre al P.S. episcop al Orăzii, Roman Ciorogariu, prin care se cere preoţilor să demisioneze din partidele politice, sub citarea canonului apostolic că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, este - în atmosfera de anarhie şi de uitare a sfintelor aşezări în care se zbate Biserica noastră - un suprem cordial.

Nu este vorba de eficacitatea actului în sine. Poate că, la urma urmelor, în­dreptăţirea canonică a pastoralei P.S. Roman nici nu e aşa de clară şi că e ne­voie de o interpretare prin ocol a textelor, pentru ca aplicabilitatea lor să fie reală.

Pe de altă parte, realitatea socială e la noi prea puternică faţă de cea reli­gioasă, pentru ca porunca episcopului de Oradea să găsească ascultare.

Canoanele? Dar noi am dat texte precise, nu interpretări, după care Î.P.S. Miron a căzut sub afurisanie, pentru că a acceptat să funcţioneze ca membru al înaltului Consiliu de Regenţă! S-a mişcat cineva în ţară şi în Biserica noastră? Sinodul se adună, Sinodul se risipeşte fără ca cineva să îndrăznească a-şi aduce aminte că mai există şi o lege a lui Dumnezeu, faţă de care e răspunzător. Doar eu, unul singur, nu am deznădăjduit. Şi aştept ceasul în care mâna lui Dumne­zeu se va lăsa greu asupra înfruntătorilor.

Deci, dară, nu în efectele ei materiale imediate ne bucură pe noi hotărârea P.S. Roman de la Oradea, ci în spiritul ei. Este ca un semn care depăşeşte pute­rile noastre de acţiune şi de înţelegere.

Nu se poate ca P.S. episcop să nu se fi bătut din vreme cu gândul acesta. Nu se poate ca ideea răspunderii pentru năvala pălămidei lumeşti în grădina lui Dumnezeu, care i-a fost dată în grijă, să nu-i fi frământat gândurile şi conştiinţa.

E un act nepolitic - desigur. Dar tocmai aci îi vedem noi valoarea: în marea întoarcere sufletească, graţie căreia un om prea respectat, de grea şi înaltă răs­pundere, depune printr-o asemenea acţiune mărturie pentru primatul spiritualului. Când? Într-o vreme când patriarhul ţării acceptă un loc în regenţă, iar Sinodul bâjbâie în cele mai grele rătăciri.

Părinte Roman, pe răbojul păcatelor noastre, Dumnezeu nu va întârzia să cres­teze fapta ta răscumpărătoare. Fii sigur. Şi asta e tot ce poţi nădăjdui mai mult!



Între „Roma locuta”1 şi „toleretur”2

Cuviosul monah Gherasim trece la catolici. Este ultima veste pe care o pri­mesc în legătură cu frământările din Biserica noastră. Înainte de această a doua moarte a lui (căci, intrând în monahie, Gherasim a murit după trup, iar trecând la catolicism, el moare a doua oară, după suflet), înainte de această a doua moarte a lui, deci, cuviosul Gherasim era călugăr în schit, la Durău. Întâmplări a căror orânduire nu a stat în mâna şi în puterea lui l-au adus în anii din urmă ca slujitor pe lângă Biserica patriarhală din Bucureşti. Era un umil rob al treburilor zilnice, dar de bună seamă că, deasupra sufletului lui, nesigur şi neancorat în Hristos, stăpânea o minte ageră, în care elementul formal al gândirii sărbătorea orgii de rudimentară, dar implacabilă dialectică. Nenorocirea a căzut pe capul lui năprasnică - există mai grozavă nenorocire pentru un pravoslavnic decât această alunecare spre drumurile Romei? -, năprasnică, pe măsura uscăciunii credinţei lui şi pe măsura încrederii în raţiunea lui, în buna lui logică.

Pentru că fostul cuvios Gherasim nu a făcut decât să tragă, aşa uscat de cre­dinţă cum era, consecinţele dintr-o stare de lucruri care, pe zi ce trece, se înscă­unează mai hotărât în Biserica noastră. Ierarhia noastră bisericească se catolici­zează în apucături - asta o simţea nefericitul Gherasim, cum o simţim fiecare din noi; şi atunci, consecvent şi curagios, el a luat-o înainte; trecând într-o ordine de aşezări în care toate lucrurile acestea, după care se doresc ierarhii noştri, sunt gata făcute şi - din punctul acesta de vedere - bine făcute.

Ultimele întâmplări din Biserica românească îl vor fi împins încă mai mult spre drumul rătăcirii; pentru că niciodată nu s-a dovedit mai precis ca în aceste împrejurări că în sufletul chiriarhilor noştri români hălăduieşte duhul papistaş al puterii pentru putere. O întreagă serie de greşeli, care mai de care mai grele, au sfârşit prin a arunca Soborul nostru în afară de Ortodoxie. Am rugat, am protestat. Degeaba. Nu ai dreptul să te ridici împotriva hotărârii Sfântului Si­nod. Roma locuta. Roma a zis. Sfântul Sinod a hotărât - plecaţi-vă noroade.

De la nenorocita schimbare a calendarului, făcută fără nici o pregătire şi fără nici o grijă pentru sufletele oamenilor, toată sforţarea Sinodului nostru a fost una singură: să-şi salveze prestigiul. Târguri ruşinoase s-au încheiat, umilinţe groaznice au fost îndurate între patru ochi, vrajbă s-a aruncat între fiii aceleaşi Biserici, ameninţată cu destrămarea; orice! Nimic nu era prea scump dacă „au­toritatea” Sinodului putea să rămână în picioare.

Autoritatea? Zic ei! Căci, în fapt, un Sinod care se dovedeşte a fi ignorant până şi în cele mai elementare adevăruri pravoslavnice, ale cărui cărţi pastorale sunt sfârtecate până la desfigurare - şi fără ripostă - de ştiinţa în ale teologiei de o ceată de tineri laici, care nu ştie de ce a luat o hotărâre şi e gata a o lua pe oricare, numai să se găsească stăpânul lumesc, deţinător al sacului cu grăunţe care să i-o indice şi să i-o impună, un Sinod ca acesta nu are şi nici nu cere auto­ritate pentru el. Ci cere altceva; mai simplu şi mai urât; el cere o recunoaştere a continuării stăpânirii lui. Atât.

Şi pentru asta - orice! Ca un al doilea Petru, părintele Gurie, întors la Chişi­nău şi scăpat de sub duhul rătăcirii care stăpâneşte pe sinodalii din Bucureşti, se căieşte şi declară sus şi tare în faţa norodului că nu va respecta hotărârea de la 24 ianuar şi 8 februar. Ci va prăznui Paştele la 5 mai. Rumoare la Bucureşti? Aş, nu! Ce veţi face? - Noi, nimic. O să-i lăsăm pe basarabeni să serbeze la 5 mai, şi asta e! - Veţi da vreo dezlegare? - Dezlegare, nu, dar vom tolera.

Ei, da, vom tolera. Cunoaştem. Era fatal. După Roma locuta, ce alt putea să ur­meze decât toleretur? Sfântul părinte de la Roma poate fi satisfăcut de şcolarii săi! ... Cucoană Mărie de la Sinaia, care ţi-ai părăsit Biserica şi te-ai ostenit odată până în prăpădul Bucureştilor, ca să mă întrebi, cuprinsă de spaimă şi durere: „Acum noi ce facem?”, aprinde o lumânare pentru sufletul răposatului nostru frate, fostul monah Gherasim, căzut în catolicism, şi roagă-te pentru iertarea grozavelor lui păcate, săvârşite, toate, din îndemnul marilor lui chiriarhi.

[1]. „Roma a zis” (lat.). Formă prescurtată a maximei lui Augustin „Roma locuta, causa finita”: odată ce s-a pronunţat Roma, chestiunea este închisă (Sermo 131, 10)

[2]. „Se tolerează” (lat.)



Cine tulbură pacea în Biserică

La Bucureşti s-a adunat în săptămâna trecută marele congres al Bisericii Ortodoxe. Fiecare eparhie care stă sub stăpânirea vreunui vlădică trimite în această adunare câte şase delegaţi (patru mireni şi doi preoţi) cari, împreună cu mitropoliţii, episcopii şi arhiereii de scaun, sunt chemaţi, tot la trei ani, ca să hotărască în trebile gospodăreşti ale Bisericii.

Acum, când s-au făcut alegerile pentru această adunare, era la cârma ţării domnul general Averescu. Şi în loc să fie aleşi ca delegaţi oameni temători de Dumnezeu şi cu dragoste pentru sfânta noastră Biserică, au învârtit ei lucrurile aşa, că ne-am pomenit în congres tot cu liberalii şi averescanii pe cari îi întâl­nim în sfatul ţării, la Cameră şi la Senat, când pot ei să măsluiască alegerile şi să fure urnele.

Deci, dară, când s-au văzut ei adunaţi la Bucureşti, mai mult în de ei, s-au socotit că poate n-ar fi rău să facă un necaz stăpânirii de astăzi şi au ridicat pe unul de-ai lor, altfel om cu multă învăţătură de carte, dar bătut de Dumnezeu cu păcatul înfruntării dreptăţii, şi l-au pus să spună că la fraţii noştri din Ardeal se întâmplă tulburare grozavă, că stăpânirea de astăzi a aşezat peste tot în locurile de frunte, ca prefecţi, primari, profesori în şcolile mai înalte, tot papistaşi, şi că fraţii noştri pravoslavnici sunt înlăturaţi din tot locul.

Pasămite, li se rupea liberalilor inima de dragul Bisericii noastre dreptcredincioase; şi uitau că tot ei au coborât din scaun şi pe mitropolitul Ghenadie, şi pe mitropolitul Atanasie, care a fost un mare cărturar al Bisericii noastre, şi pe vlădica Gherasim de la Roman, care a fost un sfânt; şi că tot ei au adus stricarea cea mare în Biserică, atunci când au dat poruncă să se schimbe calendarul, peste voia vlădicilor, de s-a frânt anul trecut ţara în două, când cu prăznuirea Paştilor.

Vasăzică, s-a ridicat unul din ai lor, cu glas mare, şi a strigat primejdia care ne paşte pe noi, pravoslavnicii; că, adică, stăpânirea oploşeşte peste tot la cârma trebilor ţării numai papistaşi. Când au auzit una ca asta, toţi vlădicii şi preoţii cari erau de faţă s-au îngrijorat foarte. Şi a fost o zarvă şi o tulburare, cum nu s-a mai pomenit în Biserica noastră. Căci, în adevăr, mare păcat şi durere ar fi fost, dacă stăpânirea, care e pusă acolo sus, nu numai prin hotărârea noastră, ci şi prin vrerea lui Dumnezeu, ne-ar fi înfruntat legea noastră din moşi-strămoşi şi ar fi dat la o parte din toate locurile de cinste din Ardeal pe fraţii noştri pravoslavnici.

Numai că, până la urmă, când au cercetat să vadă dacă arătările acestea ale liberalilor şi averescanilor sunt adevărate, oamenii au dovedit că toate erau min­cinoase şi că măcar atâta durere şi grijă pentru dreapta credinţă câtă e la liberali se găseşte şi la stăpânirea de astăzi.

Şi s-au întors vlădicii noştri cu scârbă de la tulburători. Ba chiar, unul din ei, vlădica Visarion Puiu, episcop la Bălţi, în Basarabia, om cu frica lui Dumne­zeu, a spus mai ieri că el va ridica glasul în sfatul ţării, la Senat, unde este, şi va înfrunta pe cei cari cu înşelăciune au încercat să tulbure apele liniştite ale cre­dinţei, numai ca să ridice ţara împotriva stăpânirii de astăzi.

Şi astfel au fost ruşinaţi şi în această adunare bisericească liberalii şi ave­rescanii, cari toată viaţa lor nu au ştiut, şi nici acum, după ridicarea ţăranilor, nu au învăţat, ce e frica de dreptate şi scârba de minciună.

Stăpânirea însă are de datorinţă să ia seama: ca Biserica să fie pusă la adă­post de stricarea asta; pentru că altfel s-ar putea să fie rătăcirea din urmă mai amară decât cea dintâi.



Cezaro-papism

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra­voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. As­tăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei - ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! - este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul - cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („... Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică...”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOS­TOLICAM...”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o abera­ţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în perma­nenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!

E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei ma­nifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?