Unele dintre tendinţele autoritariste ale guvernelor, urmate de decizii concrete în planul legislativ, surprind şi îngrijorează prin faptul că situaţiile nou create evocă asemănări tulburătoare cu previziunile din Cartea Apocalipsei. Hotărârile privitoare la măsurile de securitate în curs de implementare în domeniul evidenţei populaţiei stârnesc nu numai reacţii faţă de îngrădirea drepturilor omului, dar şi, în ceea ce îi priveşte pe credincioşi, sentimente de respingere faţă de trimiterile concrete la semnul Fiarei (666), întâlnit în codurile de bare, dar şi faţă de codificările paşapoartelor biometrice, aflate pe cale să devină condiţie obligatorie pentru exprimarea şi manifestarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor.
Interlocutori: P.S. Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamţ, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. dr. Mihai Valică, parohia “Sf. Treime”, Vatra Dornei, părintele Petru Bagacian, Gherla, Radu Preda, Asociaţia "INTER", Cluj-Napoca, Maria Bagacian, profesoară de religie, Gherla, monahul Filotheu, mănăstirea Petru Vodă.
Producător: Dan Micu
Editor imagine: Lucia Mocensz
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Reportaj-documentar difuzat la TVR1, SEMNE, 25 aprilie 2009
UPDATE: Interviul integral acordat Televiziunii Române de Părintele Iustin pe 10 aprilie 2009
30 de comentarii:
Hristos a Inviat! Multumim! Sa va rasplateasca Bunul Dumnezeu! Pentru cei care nu au acces la internet ar fi atat de bine daca s-ar putea ca emisiunea sa fie mutata la o alta ora. Doamne ajuta!
Cum isi motiveaza parintele Iustin atitudinea anticip, printre fragmente de relatiari despre suferintele din inchisoare, ne poveste ce impresionat a fost de un filmulet aranjat, prezentat de cine stie cine, in care se arata cat de dezorientat spiritual este un tanar caruia i se introduce un cip (din prima!).
Un exemplu trist dar foarte graitor cum ortodoxia si problematica cipurilor poate fi impinsa spre ridicol si derizoriu.
Oare ai tu nas sa-ti dai cu parerea despre Parintele Iustin? Nu ti-e rusine, iscariotescule? Iar v-ati activat? Tot 30 de arginti va dau la salariu?
Au gresit oameni mult mai tari duhovniceste decat Pr.Iustin de-a lungul timpului . Putina istorie nu strica nimanui . Teologia de inalta tinuta in curata traditie patristica a Sf.Parinti nu poate fi inlocuita cu trairi curate ale ortodoxiei . E de ajuns sa citesti viata unui Evagrie sau Nestorie . Sau poate deja avem de-a face cu darul stravederii ? Sau cu proorocii ? Dar dupa textele de pana acum nu pare asa .
Iar limbajul acesta : iscariotesc , 30 arginti...etc..face parte din categoria "viata e greu ( a se citi EXACT asa )
Alin draga,stim acum ca esti un "fan"al cipurilor.Pe tine nu te intereseaza si nu ai scos un cuvintel in legatura cu crimele necrestinilor comunisti in Moldova .Nici prea mari intrebari existentiale nu ai.Pe tine te arde sa ai cat mai curand parte de cat mai multe cipuletze.Daca asa vezi tu viata si viitorul ,noi ce sa mai spunem decat ca gresesti ,si ca mai e vreme sa vii cu picioarele pe pamant.Grabeste-te totusi,pentru ca timp mult nu mai este pana nu va fi prea tarziu !
Florenta,
Ma bucur ca mai sunt si altii care pot spune lucrurilor pe nume.
In ceea ce priveste "ortodoxia" suburbana ridicata la nivel de duhovnicie autentica remarcata de dumneata, e un lucru deloc rar in zilele astea, din pacate..
"Alt Alin",
toata "argumentatia" dumitale se rezuma la atacuri la persoana, si cu astfel de comentarii esti "off-topic" mai mult ca niciodata.
Asta arata inca o data cum competentele dumitale in problema asta sunt cu mult depasite de ambitia de a-ti da cu parerea despre ea, ceea ce la o adica nu este un lucru deloc rar in zilele noastre, ba mai mult, dupa cum se vede, prezenta la oameni mult mai de "top".
Felicitari pentru "normalitatea" in care te incadrezi.
Hristos a Inviat!
Felicitari dnului Udriste si de aceasta data, pt.activitatea-i marturisitoare. Mergem inainte, chiar daca von ramane din ce in ce mai putini. Dar si asa putini, cu Dumnezeu suntem deja multi.
Celora care il ridiculizeaza astazi pe batranul Iustin (si poate la fel vor face cand Domnul ii va trimite in lume pe Enoh di Ilie) le-as adresa intrebarea: cand a-ti citit ultima oara Sf Scriptura, din scoarta in scoarta, cu frica si luare aminte...
Hrstos cu noi toti!
Unii citesc Scriptura si nu o inteleg . Altii citesc istoria formarii canonului biblic si isi pun intrebari mult mai profunde : care au fost motivele pt. care exista o e rzerva fara tagada in privinta Apocalipsei la Sf.Parinti ? De ce nu este folosita in uzul liturgic ( aceasta implicand si a predica din ea ) ? Mai mult Ap.Pavel astepta parusia in timpul vietii lui si a ucenicilor . Dar pt.asta trebuie sa citim NT foarte ATENT , caci scoartele nu sunt decat pt. design . Evident exterior . Adica un fel de mandrie , lauda cu virtuti exterioare in lipsa celor interioare . Un fel de litera care ucide duhul .
Un om care cugeta la Legea Domnului nu este ridiculizat prin acest gen . Este ridicol cel care isi aroga un fel de suprematie in interpretare fara sa tina cont de Sf.Traditie . Intre Sf.Parinti si Pr.Iustin alegerea e clara . Dar aici este deja alt subiect . Care necesita ochi . Duhovnicesti . Pe care eu marturisesc ca nu-i am . De aceea sun treticent fata de tot ce vine din zona de dincolo de sec. 8 .
Draga Alin,reactionezi mult prea "neconventional"...Pana una alta tu esti acela care isi permite prea multe.Inca nu ti-ai dat seama ca nu ai cum sa-l critici pe parintele Iustin Parvu ?Cat despre atacul la persoana la care te-as fi supus,iti spun sincer ca ma uit atent si nu-l vad.Poate ai tu vederea mai agera ...Rugamintea mea este sa incetezi propaganda asta penibila in favoarea RFID.Am inteles ca pe tine te incanta cipurile ,dar tot repetand mecanic aceleasi argumente de cateva luni a ajuns sa fie plictisitor.Altceva nu te preocupa ?Ce-ar fi sa ne spui ceva despre incalzirea globala si despre procesul de disparitie al macalendrilor?Ei,ce zici ?
Mai nou daca nu esti de acord cu Pr.Iustin esti anatemizat mediatic de catre toti "ortodcsii" . Ciudat mod de a dialoga . Nu e de mirare . Intr-o atmosfera lanceda de rugaciune numai Apocalipsa mai poate salva lipsa de fervoare . Inregimentarea sun un stindard te face sa crezi ca esti viu duhovniceste . Sunt multi duhovnici de necontestat duhovniceste dar iarasi trebuie sa ai ochi sa-i vezi . Moderatia intr-o anumita problema nu inseamna tradare a orthodoxiei . Limbajul indecent , judecarea aproapelui INSTANTANEU , fara a sta o clipa pe ganduri , arata gradul de irascibilitate netratata de catre duhovnicii pe care-i stimeaza atat de mult . Se poarta din pacate lupta exterioara in defavoarea celei interioare , infinit mai grele si mai de durata . Dar acest mestesug nu se vinde ca , cartile lui Dan Puric . E asa mai uscacios . Toti citesc despre el putini se si apuca sa practice iubirea de frumos .
Cu respect,doamna Florenta ,imi permit sa va spun ca putem contrazice pe oricine,inclusiv pe parintele Iustin,sau pe IPS Patriarhul,cu o singura conditie,aceea de a fi superiori lor in credinta si in stiinta.Suntem noi ?
Si inca ceva ,stimata doamna {domnisoara}Florenta...
Bine ar fi daca nu ati mai spune niciodata ceva de genul "ca cartile",chiar daca puneti la mijloc o virgula,care oricum nu salveaza nimic.Daca pe mine nu ma credeti,intrebati-l pe domnul Alin,tizul meu .Sarut-mana ,doamna{sau domnisoara} .
@alt Alin
"Florenta" nu e nume feminin in acest context ci numele unui oras cu semnificatii..teologice.
Cred ca stiu si cine scrie sub numele asta.. :)
In ceea ce priveste forma, fie ea artistica si conforma cu standardele estetice, daca nu are fond, degeaba.
Iti recomand "Hainele cele noi ale imparatului" de H.C. Andersen.
http://www.poezie.ro/index.php/prose/64400/index.html
In rest, n-am timpul si dispozitia necesara pentru a-ti da explicatii si a-ti arata erorile de logica si etica, probabil o sa-ti dai seama si singur in timp.
Sau poate voi reveni pe tema asta.
Vom vedea.
Hristos a inviat!
Nu pot sa nu observ cum au disparut incet, incet, oamenii sinceri si de bun simt care scriau pe bloguri. De cand cu povestea cipurilor, multi s-au avantat sa scrie cate o notita, in cautare de lamuriri sau din dorinta de a da si altora informatiile pe care ei le aveau. Din pacate pentru ei, s-au lovit de tovarasii mei, care semneaza Ionutz, Costel, Gigi, Gogu, Mimi şi cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, eu, Alin (care se poate observa de departe ca suntem pe toate blogurile ortodoxe, zi si noapte, reactionam cu tenacitate si profesionalism la tot ce se scrie).
Ce se intelege de aici? Oare nu se vede? Exista interese oficiale, dupa modelul partidelor politice, de a avea online permanent cateva cartite "ortodoxe" care sa carteasca in continuu impotriva lui Dumnezeu, a Scripturii si a Sfintilor Parinti, pe cat posibil, cu citate din Scriptura si din Parinti. Eventual, daca pot sari la gatul Duhovnicilor si al ucenicilor lor, cu atat mai bine. Evident, "cu voie de la stapanire" si cu citate care sa ne vina la indemana. Ingrata situatie, recunosc, si nici unul din noi nu doarme linistit in patul de acasa, dar speram ca rugaciunile prea fericitului si ale prietenilor sai sa ne mantuiasca din aceste temporare neplaceri; pana atunci, ne mai mangaiem cu salariul.
Nu pot decat sa recunosc ca anonimul care ma numeste "Iscariotescu" nu face decat sa se apropie de adevar, anume pozitia de Iuda a noastra, a pacatosilor. Cu ultimele lor sfortari, dat fiind ca am cam facut curat pe forumuri, niste amarati care isi pierd cumpatul dupa linistea Saptamanii luminate abia mai reactioneaza cu slabe atacuri la persoana, fara sa vada maretia pozitiei noastre, fara sa recunoasca apropierea noastra de victoria finala, umar la umar cu arhiereii loiali Sfantului Sinod.
Puteti sa va zbateti degeaba, ati pierdut batalia, talibani mioritici. E vremea sa mergeti la spovedanie: Preotii si arhiereii si politicienii pe care ii infruntati va asteapta in tabara lor, in tabara invingatoare. Nu pierdeti ocazia - sezonul de apostazie se va incheia curand. Lasati bataliile pierdute istoricilor nostri, care vor scrie "ce trebuie" in cartile de maine.
Slabut, deosebit de slabut.
Impersonarea va tradeaza meseria adevarata chiar daca cea de fatada are un nume onorabil.
Zero inteligenta, maxim creativitate insa doar in atacuri la persoana.
Culmea, a I-a ca pentru a IIa este nevoie de o pozitie (solida), pentru a face opozitie.
Si cum ea este nula, fiind bazata doar pe dezinformare si manipulare, ramane autocritica.
Probabil aici este farama de adevar, chiar daca nu aveti curaj sa semnati cu numele propriu.
Alin ,
Pt. a vedea daca este o greseala iata mailul meu
sioan81@yahoo.com . Messengerul este totusi un mijloc mai accesibil si mai rapid .
Mi se pare mie,domnule Alin,sau tu incerci sa-mi dai lectii ,recomandandu-mi lecturi din Andersen,crezand probabil ca astfel voi deveni subit un adept al RFID ?Ca sa fiu sincer,tonul de superioritate pe care il afisezi nu face decat sa-mi intareasca parerea ca de fapt esti vulnerabil.Cel mai mult m-a amuzat felul in care mi-ai explicat ce stii despre orasul Florenta.Bravo,mai incearca !
Remarcabila, notorie obsesia dumitale pentru tehnologia de RFID de care nici macar un basm clasic nu poate scapa.
Nu, era oferit spre maturizarea gandirii, putin probabila in acest moment avand in vedere raspunsul "spumos".
Chestia cu tonul de superioritate este subiectiva iar afirmatia din acel context nu are nici o logica sau noima.
Provine mai degraba dintr-un indreptatit complex de inferioritat si am sa o iau ca pe o recunoastere indirecta a argumentelor care le-am oferit pana acum.
Sper intr-o zi sa iasa si altfel la suprafata decat ca un rod al frustrarii SAU sa revii in discutia noastra mai documentat, la obiect si mai ..civilizat.
Pentru "Florenta" daca vrei alte explicatii iti recomand google sau sa trimiti email la adresa de mai sus pe care domnul "Florenta" a pus-o la dispozitie. :)
Domnule Rafael Udriste,
va multumesc pentru ca ne-ati oferit o emisiune lucida si echilibrata cu privire la cipuri.
Marturisirea domniei voastre conteaza, mai ales in vremurile acestea de inconstienta generalizata si/sau apostazie publica din partea politicienilor, ierarhilor si preotilor nostri, a intelectualilor si, nu in ultimul rand, a poporului roman.
Vocile autenticei Ortodoxii sunt rare acum, atmosfera fiind confiscata de oamenii-pioni ai Sistemului. Multi care au o voce, nu stiu ce sa faca cu ea, altii tac (mai abitir ca pietrele), in fine, unii se bălăcăresc mizerabil, de orice "partidă" ar fi (a se vedea si mostrele de comentarii de mai sus).
M-ar bucura o campanie anti-cip, bine organizata, lucida si lipsita de extremismele care duc subiectul in derizoriu, promovata de oamenii de presa (si nu numai, dar dumneavoastra puteti da tonul...) care sa trezeasca constiintele adormite ale celor multi. Reactia "frontului anti-cip" (daca pot sa-l numesc asa) este inca una haotica, dezorganizata. Noi, românii, mereu am suferit de un individualism cronic, asocial şi acivic, accentuat si de dizolvarea constiintei comunitare operate de regimul opresiv comunist.
Astăzi se cere din partea noastra o atitudine transanta, lucida, echilibrata si UNITARA in aceste chestiuni grave, care privesc atât viitorul apropiat al ţării noastre cât şi natura credinţei noastre în Hristos cel Înviat acum aproape 2000 de ani.
Încă o dată, vă sunt recunoscător pentru emisiunea "Mielul şi Fiara", pentru mărturisirea dumneavoastră în favoarea Mielului.
Dumnezeu să vă întărească în continuare ca să puteti duce până la capăt martyria Crucii lui Hristos. Până la Înviere.
@Pentru Alin,cu condescendenta...
Toate luarile tale de atitudine de pana acum ,au reprezentat o negare nesfarsita si pe alocuri agresiva a nocivitatii implementarii sistemului RFID.Alte "idei"profunde nu am vazut din partea ta.In plus se pare ca esti amator de lecturi pentru copii ,si esti tare mandru ca ai auzit de Florenta{probabil cea din Italia}.Nu prea se vede ceva deosebit in gandirea ta,cu exceptia unei evidente inclinatii de a demonstra altora ca ai poseda cheile unui adevar pe care pana acum nu ni l-ai expus noua,celor mai putin cunoscatori in ale mitologiei absconsului nerelevat.Poate vei reusi vreodata sa iesi din sublima izolare in care te afli ,si vei impartasi muritorilor de rand din maretia idealurilor pe care le tii ascunse ochilor profani.Eu as saluta cu entuziasm un astfel de demers initiatic...
Ar trebui sa ii fie rusine fiecaruia care spune ca stie sa interpreteze semnele Apocalipsei si sa profeteasca cand si cum va veni. Singurul lucru care se spune foarte clar in Biblie in legatura cu Apocalipsa este ca nimeni nu va sti cand va veni, si nici cum. Descrierea vazuta de Ioan este doar o interpretare alegorica.
Mai ales ca fete bisericesti sa faca asta, este penibil. Inseamna ca fac exact ce nu ar trebui sa faca. Si cel mai bun rezultat pe care il obtin este o turma intreaga de profeti falsi.
Peste toate celelalte, daca ne gandim logic, cei care se stiu drepti ar trebui sa se bucure ca vine Apocalipsa, caci ea nu inseamna sfasitul, ci un nou inceput pentru ei...
Cat as fi de rau intentionat, nu pot sa recunosc ca sunt multi Sfinti Parinti care au scris comentarii la Apocalipsa. Oare lor nu le-o fi fost rusine?
Alin draga,n-ai inteles nimic din Andersen.Regele e gol !Nici Florenta nu mai e ce a fost odata ...
"Un model de neurmat il constituie acea interpretare care a inteles sau intelege continutul Apocalipsei privind evenimentele istorice concrete ca aplicandu-se la evenimentele unei EPOCI ULTERIOARE . Acest gen de erminie ignora aproape complet conceptiile teologice cutremuratoare ale cartii despre Dumnezeu, lume, existenta umana si societatea” (“Comentariu la Apocalipsa”, Editura Bizantina)."
citat pe care-l gasiti in linkul de mai jos
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/88731-apocalipsa
Ma gandesc ca teologul citat este unul citat de Danion Vasile pe blogul domniei sale cu ceva timp in urma . Intrebarea este : se va lua in considerare ? O alta intrebare care ma framanta de mult timp este : de ce nu se publica articole de bun simt pe anumite bloguri ? Pt. ca nu servesc DIRECTIEI anti-episcopale( evidnet unii episcopi ca mai exista si unii care sunt adulati de cand mitropolit a iesit cine nu a vrut miscarea "biometrica" ) ?
"Adevărat a înviat!... şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Închinămu-ne Învierii lui ceii de-a treia zi! " Grăitor este că ne arătăm MAI DEGRABĂ ne-credincioşi, cârtitori cu toată MĂRTURISIREA noastră ROSTITĂ în CREZ... Dureroasă, nepăsarea pentru suflet se întinde umbrită de duhul acesta polemic.
Katherine Albrecht este fondatoarea CASPIAN (Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering, Consumatorii Impotriva Numerotarii si Invadarii Vietii Private de catre Supermarketuri), o organizatie nationala din SUA creata in 1999 cu scopul educarii cetatenilor in legatura cu supravegherea lor in scopuri comerciale. Este un avocat al respectarii vietii private si o voce proeminenta impotriva dispozitivelor RFID (acronimul de la Radio Frequency Identification, o metoda automata de identificare bazata pe stocarea si transmiterea la distanta a datelor prin utilizarea unor dispozitive numite transpondere). Este doctor al Universitatii Harvard cu titlul “Doctor of Education” - Ed.D.
Va invit sa urmariti doua prelegeri subtitrate in limba romana:
“RFID: Tracking everything everywhere” (RFID: Supraveghere, a tuturor, peste tot).
“On the brink of the mark” (Despre Semnul Fiarei). Ar putea fi vremurile descrise in capitolul 13 al Cartii Apocalipsei mai aproape decat am crede noi?
http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/supraveghere-a-tuturor-peste-tot_11388.html
Impresionat CV, dar nu inseamna ca are dreptate in tot ce afirma.
Din pacate este si ea urmarita de obsesia faptului ca tehnologia RFID ar putea fi "semnul fiarei" si ca lupta impotriva tehnologiei RFID inseamna pe undeva "increstinarea" opiniei publice printr-o viitoare-posibila-opozitie la "semnul fiarei", oricare ar fi si oricand va veni.
De ce? Pentru ca ei stiu..
Tipic protestant.
A sti nu e tot una cu a putea sau A FI.
Din pacate duhul asta bantuie si pe la noi.
Se decerneaza titlul Doctor Honoris Causa
de catre UMF Iasi
Mitropolitului Bartolomeu Anania
Miercuri 13 mai 2009, ora 10.00
Locatia : UMF Iasi
(vor asista si Mitropolitul Teofan si IPS Pimen)
[b]Party Poker Spring Bonus Code ! USE CODE: pibonus325 on your first deposit and get free 325 euros![/b]
Besides the big bonus, will also be eligible to play in an exclusive private monthly $ 6000 Freeroll!
These freerolls are open to anyone who has signed for Party Poker Poker and play with some points at least 100 games in the previous calendar month.
The freeroll will be held monthly on the 3rd Saturday at 3 pm EST.
This means that if he wins 100th match points in November, having the opportunity to play in the $ 6000 freeroll held December 3 Saturday.
The freeroll will be available each month – indefinitely. This is a great value for all players Poker-infos.com Party Poker.
This is my first time pay a quick visit at here and i am really happy to read all at single place.
Also visit my page :: airplane landing games
Trimiteți un comentariu