29 AUGUST: TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Predica Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa:

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul from Constantin Dan on Vimeo.

DAN DUNGACIU: „UNIREA CU ROMÂNIA, O CALE DE INTEGRARE A MOLDOVEI ÎN UE”

foto: Adevărul

George Rădulescu, Adevărul, 25 august 2009

Fostul subsecretar de stat în MAE afirmă că despre un parcurs normal de aderare a Chişinăului la spaţiul comunitar s-ar putea vorbi, cel mai devreme, peste 20 de ani. Este România pregătită să-şi regândească relaţia cu Rusia? Dar Moscova este interesată de o dezgheţare a legăturilor cu Bucureştiul? În ce condiţii ar mai putea fi înlăturate efectele Pactului Ribbentrop-Molotov, la 70 de ani de la semnarea acestuia? Cum ar putea ajunge Republica Moldova în spaţiul comunitar? Iată doar câteva dintre marile întrebări la care am încercat să găsim un răspuns, alături de profesorul Dan Dungaciu, unul dintre puţinii experţi români în problematica spaţiului ex-sovietic.

(Continuarea interviului aici.)

MĂNĂSTIREA DE LA AIUD, UN DEMERS NECESAR PENTRU RESTITUIREA MEMORIEI ACESTUI NEAM ŞI DEMNITĂŢII SALE

Sfinte oseminte de la Aiud

fotografie de Mihai Bălan

În legătură cu proiectului noului aşezământ care se va construi la Aiud, am reţinut un cuvânt lămuritor rostit de părintelui Arsenie Papacioc: " Să se facă mănastire, fără adaos. Să se facă mănăstire - mănăstire!".
Comunicatul de presă dat publicităţii ieri de Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politicii şi Luptători Anticomunişti certifică încă o dată - chiar dacă nu cred că mai era nevoie - faptul că la Aiud vom avea o mănăstire închinată sfinţilor mucenici anticomunişti români. Şi că în mănăstire "va fi rănduit şi un centru dedicat memoriei martirilor români jertfiţi sub teroarea comunistă". Dumnezeu să ne ajute!



Adăugire: Mă doare sufletul pentru că tineri evlavioşi, care se arată şi iubitori de dreptate (între ei monahi) continuă campania denigratoare la adresa iniţiatorilor proiectului de la Aiud, nesocotind răspunsul la o întrebare edificatoare asupra "demersului lor": la ce le foloseşte? La ce le va folosi ratingul bun al blogurilor "ortodoxe" pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te "împrăştii" pe blog sau prin comunitate?
Cum spunea Sfântul Ioan Gură de aur? "Când sufletul se obişnuieşte cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafaţă şi este văzută de toţi. Dar aşa cum porcul, atunci când se tăvăleşte în noroi, este mulţumit şi nu mai simte mirosul murdăriei, la fel şi omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-şi mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obişnuieşte cu ele. Şi aşa cum pământul peste care aruncăm seminţe este cu neputinţă să dea roade dacă nu este udat, la fel se întâmplă şi cu sufletul, care nimic bun nu rodeşte, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăşte din Sfintele Scripturi. Ce creşte pe pământul care nu este cultivat? Spini şi buruieni. Ce creşte în sufletul care nu este cultivat duhovniceşte? Fapte necurate şi viclene. Cu cât un pământ este mai puţin cultivat, cu atât cresc buruieni mai multe şi mai sălbatice. Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice, înmulţindu-se păcatele sale, care îl duc la moarte."
Să ne rugăm pentru cei care nu vor sau nu pot încă să înveţe legea tăcerii (a se citi a smeririi). Doamne ajută!

PATRIMONIUL DACILOR PE APA SÂMBETEI?

Tudor la Sarmizegetusa Regia
Fotografie de Vladimir Brilinsky

SEMNE. TVR1. SÂMBĂTĂ 18 IULIE 2009. ORA 7.55

Chiar dacă sunt protejate prin lege, cetăţile dacilor din Munţii Orăştie, vestigii de o valoare excepţională, incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, sunt angrenate într-un proces de distrugere iremediabilă, consecinţă atât a lipsei de implicare a instituţiilor abilitate, a sustragerii pieselor de valoare din siturile arheologice cât şi a mutilărilor deliberate.
Vom rămâne martorii ,,inocenţi" ai acestei tragedii ireparabile a patrimoniului cultural şi spiritual pe care s-a clădit civilizaţia creştină românească?

Interlocutori: Vladimir Brilinsky, redactor şef al revistei "Dacia magazin", dr. Napoleon Săvescu, preşedinte "Dacia Revival International" din New York, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, prof. dr. Theodor Codreanu, Huşi.

Editor imagine: Dana Galeriu
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Producător: Dan Micu


Vacanţă plăcută. Ne auzim mai spre toamnă, de-om mai fi :)).

DEPUTAŢII AU APROBAT ORDONANŢA PRIVIND PAŞAPOARTELE BIOMETRICE. 206 PENTRU, 13 ÎMPOTRIVĂ ŞI 13 ABŢINERI.

Bucureşti, 23 iun /Agerpres/ - Deputaţii au aprobat cu 206 voturi pentru, 13 împotrivă şi 13 abţineri Ordonanţa de Urgenţă nr. 207/2008, care modifică Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români din străinătate.
Pe 12 mai, deputaţii din Comisiile de apărare, politică externă şi drepturile omului au finalizat discuţiile pe marginea Ordonanţei amintite, în cadrul căreia au fost adoptate o serie de amendamente care reglementează problema mult discutată a paşapoartelor biometrice.
Cu toate acestea, proiectul a fost retrimis de două ori la comisia de specialitate.
Ultima dată, deputaţii au retrimis la comisie proiectul ce viza paşapoartele biometrice la 10 iunie, când deputatul social democrat Aura Vasile a solicitat acest lucru întrucât preşedintele uneia dintre comisii - cea pentru drepturile omului - nu semnase raportul final.
Plenul Camerei Deputaţilor mai trimisese pe 25 mai la comisie proiectul de act normativ amintit, propunerea de retrimitere fiind făcută tot de deputatul PSD Aura Vasile, care a afirmat că raportul comisiilor sesizate în fond - Comisia de apărare, cea pentru politică externă şi cea pentru drepturile omului - nu a fost semnat de toţi cei trei preşedinţi de comisie.
Potrivit actului normativ aprobat astăzi, pentru cei care, din motive de conştiinţă, refuză paşaportul electronic (biometric), deputaţii au căzut de acord ca aceştia să poată primi un paşaport simplu, temporar, al cărui termen de valabilitate a fost stabilit la 12 luni.
De asemenea, paşapoartele simple temporare pot fi reînnoite ori de câte ori cetăţeanul doreşte.
Potrivit preşedintelui Comisiei de apărare, democrat-liberalul Costică Canacheu, în ordonanţă termenul de valabilitate al paşaportului temporar era de 6 luni.
'De reţinut că prin tratatele pe care statul nostru le-a semnat prin aderarea la Uniunea Europeană, prin tratatele internaţionale la care suntem parte, în UE vom circula cu cartea de identitate, care şi ea va fi electronică, începând din 2011. În UE, nu vom avea nevoie de paşaport; în afara UE, vom circula cu paşapoartele electronice sau cu cel simplu temporar. Cetăţenii pot opta', a precizat Canacheu.
Preşedintele Comisiei de apărare a adăugat că deputaţii din cele trei comisii au stabilit, de asemenea, ca valoarea unui paşaport biometric să fie de 290 de lei, iar 96 de lei va costa unul simplu temporar.
'Am fost informaţi că Imprimeria Naţională a lansat licitaţia pentru achiziţionarea echipamentelor necesare asigurării securităţii datelor personale', a adăugat Canacheu.
El a dat asigurări că nu se va constitui o bază de date permanentă cu amprentele prelevate pentru paşaportul biometric, acestea rămânând în sistemul informatic doar pe durata emiterii paşaportului. 'După aceea, vor fi şterse. De asemenea, amprentele nu sunt preluate de sistemul criminalistic', a adăugat Canacheu.
Şeful Comisiei de apărare a precizat că solicitările pentru noile paşapoarte vor putea fi făcute la nivelul serviciului local de evidenţă a populaţiei. 'Ordonanţa prevedea ca numai în anumite centre să se facă acest lucru. Noi am prevăzut în lege ca solicitarea să se poată depune la locul în care îşi are domiciliul solicitantul, iar după aceea administraţia să gestioneze aceste cereri', a arătat Costică Canacheu.
Problema paşapoartelor biometrice a fost discutată în comisiile reunite încă de la mijlocul lunii aprilie.
La începutul aceleiaşi luni, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să promoveze o serie de amendamente ale BOR la ordonanţa privind introducerea paşapoartelor electronice, în contextul în care actul normativ a trecut tacit de Senat, iar propunerile Sfântului Sinod nu au fost luate în considerare. Amendamentele dorite de Patriarhie vizau eliberarea de paşapoarte simple, temporare, în cazul în care titularul sau părinţii minorilor declară în scris că nu doresc paşapoarte electronice pentru motive de conştiinţă sau religioase.
BOR mai dorea prelungirea valabilităţii paşapoartelor simple temporare de la cel mult 6 luni, cât prevede ordonanţa, la cel mult un an.
În documentul remis de Patriarhie, PF Daniel îşi exprima regretul că aceste propuneri de amendare a ordonanţei nu au fost luate în considerare de Senat.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a lăsat credincioşilor libertatea de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar

DUMNEZEU NU APARE LA ŞTIRI

Dumnezeu nu apare la ştiri,
Dumnezeu nu omoară delfini,
Dumnezeu nu topeşte gheţari,
Dumnezeu n-are Vis nuclear,
Dumnezeu nu votează-n Senat,
Dumnezeu n-a luptat în Irak,
Prea ocupaţi cu distrugerea lumii oamenii sunt…

Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni în seama aici pe Pământ…

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

Pe Iisus l-au făcut Superstar,
Pe Dumnezeu l-au tipărit pe dolar,
Religia e marketing de război,
Oamenii işi fac cruce, dar privesc în gol!

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

Fără credinţă, corabia umană rătăceşte prin spaţiu,
Se apropie furtuna,
Se-ntunecă lumea…
Totul se vinde, se cumpără totul,
Banii sunt calea, adevărul şi viaţa.

Iisus nu mai vine…

Dumnezeu se mai uită o dată spre lume,
Nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână,
Nu e nimeni s-audă că şoapta iubirii
El încă ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

MIHAI EMINESCU. MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI

MIHAI EMINESCU. MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002)

invitaţi: Vladimir Beliş, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, P.F. Teoctist

producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie
imaginea: Andi Ioniţă
editor imagine: Cristian Păscăluţă
scenariul: Rafael Udrişte şi Mugur Vasiliu
un film de: Mugur Vasiliu

(La o rezoluţie bună, filmul se poate descărca aici.)

KATERINA SITARAS

http://www.ancienthymns.com/

Katerina Sitaras - Aghios O Theos
Asculta mai multe audio Muzica


Katerina Sitaras - Holy God
Asculta mai multe audio Muzica


Katerina Sitaras - Heruvic
Asculta mai multe audio Muzica








( Ancient Faith Radio )

ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI: "FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ"

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA [1]
APRILIE 2009

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].
După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].
Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile –, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte Taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].
Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”[17].

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”[18].
S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.
Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:
a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.
Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.
De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

Metropolitan of Piraeus, Seraphim
Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis, Jeremiah
Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim
Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain
Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology
Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology
Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the “Pan-Hellenic Orthodox Union”
Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus
Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos
Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas
Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion
Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora
Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike
Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa
Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa
Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria
Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria
Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Elder Gregory, Hieromonk, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain
Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Athanasius, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nicodemus, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nephon, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori
Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province
Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province
Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province
Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais
Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos
Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas
Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus
Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa
Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia
Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae
Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias
Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike
Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province
Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia
Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

NOTE
[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1
[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.
[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.
[4] Fapte 4: 12.
[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”. [6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).
[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).
[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.
[10] Mansi, 13, 409-412.
[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : <<>>. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.
[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.
[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.
[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)
[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.
[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.
[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.
[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.
[20] Efeseni 4:5.
[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224

ÎNCHISOARE ŞI MUNCĂ LA CANAL. MĂRTURIILE CELOR CARE AU SUPRAVIEŢUIT

ÎNCHISOARE ŞI MUNCĂ LA CANAL.

MĂRTURIILE CELOR CARE AU SUPRAVIEŢUIT

Invitaţi: Anca Petrescu, arhitect; Gheorghe Jijie, fost deţinut politic (13 ani de teminţă); Constantin Iulian, fost deţinut politic.

Realizator: Irina Cordoneanu

Antena2, 29 mai 2009

La o rezoluţie mai bună, emisiunea se poate descărca de aici.

ALFA ŞI OMEGA

Biserica Mântuirii, Manfredonia, Italia
pictori: Ioan şi Camelia Popa

"A rămas încă fără răspuns întrebarea pusă la sfârşitul secţiunii despre iubire: de unde vine iubirea? Doar acum ea poate fi lărgită spre o întrebare poate chiar mai fundamentală: de unde vine întreaga forţă a evoluţiei? Iar acesteia îi putem adăuga confuzia noastră în ce priveşte originea harului. Pentru că iubirea este conştientă, în timp ce harul nu este. De unde vine această forţă puternică originată în afara conştiinţei umane care nutreşte creşterea spirituală a fiinţelor umane?
Nu putem răspunde la aceste întrebări în acelaşi fel în care putem răspunde, în mod ştiinţific, de unde provin făina, oţelul sau larvele. Nu doar pentru că aceste întrebări sunt prea intangibile, ci pentru că ele sunt de asemenea fundamentale pentru "ştiinţa" noastră, aşa cum se prezintă ea astăzi. Iar acestea nu sunt singurele întrebări fundamentale la care ştiinţa nu poate răspunde. Ştim oare cu adevărat ce este electricitatea, de exemplu? Sau care este locul de unde provine energia? Sau de unde provine universul? Poate că într-o zi ştiinţa va răspunde la întrebările fundamentale. Până atunci, dacă va răspunde vreodată, nu putem decât să speculăm, să teoretizăm, să postulăm, să construim ipoteze. Pentru a explica miracolul harului şi al evoluţiei, noi construim ipoteza existenţei unui Dumnezeu care vrea ca noi să creştem - un Dumnezeu care ne iubeşte. Pentru mulţi, aceste ipoteze par prea simple, prea uşoare; pentru mulţi, ele par fantezii; copilăreşti sau naive. Dar ce altceva avem? A ignora datele printr-o viziune de tunel nu înseamnă a da un răspuns. Nu putem obţine un răspuns dacă nu punem întrebările. Oricât de simplu ar fi, dacă nu a observat datele şi nu a pus întrebările, nimeni nu a putut să producă o ipoteză mai bună sau măcar să producă o ipoteză. Până când cineva va produce o ipoteză mai bună, trebuie să suportăm această stranie idee copilărească a unui Dumnezeu iubitor, fără a avea argumente teoretice. Iar dacă vom lua în serios această noţiune a unui Dumnezeu iubitor, vom descoperi că ea nu presupune o filozofie simplă. Dacă postulăm că această capacitate de a iubi, acest imbold de a creşte şi evolua sunt cumva "sădite" de Dumnezeu în noi, trebuie să ne întrebăm atunci cu ce scop. De ce vrea Dumnezeu ca noi să creştem? Către ce ne dezvoltăm noi? Care este punctul final, scopul evoluţiei? Ce vrea Dumnezeu de la noi? Nu am intenţia de a mă implica în distincţii teologice fine şi sper că savanţii mă vor ierta dacă voi tăia toate aceste "dacă", "şi", sau "dar" care aparţin teologiei speculative. Pentru că oricât ne-am abţine de la ele, noi toţi care postulăm un Dumnezeu iubitor şi ne gândim cu adevărat la acest lucru vom ajunge în cele din urmă la o singură terifiantă idee: Dumnezeu vrea să devenim El însuşi. Ne dezvoltăm către bine. Dumnezeu este scopul evoluţiei. Dumnezeu este sursa forţei evoluţionare şi Dumnezeu este destinaţia ei. Aceasta este ceea ce înţelegem atunci când spunem că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Când am spus că aceasta este o idee terifiantă, am vorbit blând, Este o idee veche, dar de milioane de ani fugim de ea într-o panică totală. Pentru că nicio idee care a apărut vreodată în mintea omului nu aşază pe umerii noştri o astfel de sarcină. Este cerinţa cea mai mare din istoria umanităţii. Nu doar pentru că este dificil de a o concepe. Dimpotrivă, este esenţa simplităţii. Ci pentru că, dacă credem în ea, ea ne va cere atunci tot ceea ce e posibil să-i dăm, tot ceea ce avem. Una este să credem într-un Dumnezeu bun şi vechi, care are grijă de noi de la înălţimea poziţiei sale puternice, pe care noi nu vom fi niciodată în stare să o atingem. Cu totul altceva este să credem într-un Dumnezeu care se gândeşte ca noi să atingem poziţia Lui, puterea Lui, înţelepciunea Lui, identitatea Lui. Dacă gândim că este posibil ca omul să devină Dumnezeu, această credinţă, prin chiar natura ei, plasează asupra noastră obligaţia de a încerca să atingem posibilul. Dar noi nu vrem această obligaţie. Nu vrem să muncim atât de din greu. Nu vrem responsabilitatea lui Dumnezeu. Nu vrem responsabilitatea de a trebui să ne gândim tot timpul. Atâta timp cât vom putea crede că divinitatea este imposibil de atins pentru noi înşine, nu va trebui să ne preocupăm de dezvoltarea noastră spirituală, nu trebuie să ne împingem pe noi înşine spre niveluri de conştiinţă şi acte de iubire din ce în ce mai înalte; putem să ne relaxăm şi să fim doar oameni. Dacă Dumnezeu este în cerurile Lui, şi noi suntem aici, şi niciodată cele două nu se vor întâlni, putem să-i lăsăm Lui toată responsabilitatea pentru evoluţia şi conducerea universului. Putem face doar puţinul nostru, pentru a ne asigura o bătrâneţe confortabilă, să sperăm că la bătrâneţe vom avea parte de sănătate, fericire, copii recunoscători şi nepoţi; dar ce e dincolo de asta nu trebuie să ne preocupe. Aceste scopuri sunt dificil de atins şi cu greu pot fi subapreciate. Totuşi, pe măsură ce începem să credem că este posibil ca omul să devină Dumnezeu, nu ne vom mai putea odihni niciodată prea mult, nu vom mai putea spune "în regulă, slujba mea s-a sfârşit, munca mea e făcută". Trebuie permanent să ne sforţăm pe noi înşine spre o înţelepciune din ce mai mare, spre o eficacitate din ce în ce mai mare. Prin această credinţă ne-am prins singuri, cel puţin până la moarte, în cursa unei munci de ocnaş pentru îmbunătăţirea de sine şi dezvoltarea spirituală. Responsabilitatea lui Dumnezeu trebuie să fie responsabilitatea noastră. Nu este deci de mirare că credinţa în posibilitatea divinităţii ne repugnă. Ideea că Dumnezeu ne nutreşte într-un mod activ, astfel încât noi să putem creşte, să fim ca El, ne aduce faţă în faţă cu propria noastră lene."

M. Scott Peck, Drumul către tine însuţi, Curtea Veche, Bucureşti, 2001, p. 243-245
Traducere de Lucian Popescu

BUCUREŞTI, CETATEA LUI HRISTOS

(Via Popas Alternativ)

La câteva ore de la terminarea marşului pentru susţinerea familiei autentice, organizat de mai multe asociaţii ortodoxe civice, am primit pe mail o mărturie din partea unei creştine despre cum a fost la marş, despre cum l-a vazut, cum l-a simţit. Pentru că este destul de amplu şi atinge principalele momente ale acţiunii respective, am hotărât să o public, cu acordul autoarei:

Am fost la marşul pentru o familie normală. Am aflat despre el de pe blogul lui Rafael Udrişte. Mă aşteptam să se organizeze dupa modelul ultimilor ani şi eram pregatită să vin. Am trimis informaţii şi apeluri de participare şi unor prieteni, rude şi colegi. Am convins doar doi: soţul şi o prietenă. Peste aşteptările mele! M-am obişnuit cu nepăsarea oamenilor, dar asta nu mă mai descurajează şi nici nu mă mai dezamăgeşte. Ştiu cum e lumea şi nu mă aştept la prea multe de la ea.

A venit ziua marşului. Îmi treceau prin cap întrebări cu privire la cine sunt organizatorii, cât de bine intenţionaţi sunt, cât de trăitori sunt în ale credinţei. Am văzut şi emisiunea TV cu Bogdan Mateciuc, dr. Pavel Chirilă şi Claudiu Târziu şi în loc să mă încurajeze, m-a dezamăgit. I-am văzut nepregătiţi să răspundă creştineşte la întrebări şi am văzut cât de pregatită cu materiale, întrebări şi comentarii era moderatoarea. Lupta era inegală şi mă gândeam cât de slab pregătiţi au fost să răspundă provocărilor cu argumentele credinţei. M-am intrebat, cine sunt aceştia? Sunt ei bine intentionaţi? Să mă duc la marşul lor? Şi mi-am dat seama că oricine ar fi ei şi oricât de stângaci ar fi, acesta nu e motiv să nu ies în stradă să mărturisesc adevărul. Chiar dacă şi eu însămi sunt la fel de nevrednică şi nepregătită. Războiul a venit. Ne-am antrenat, nu ne-am antrenat, suntem sau nu vrednici, e prea târziu să îmi pun asemenea întrebări. Trebuie să ieşim la luptă. Ce fel de luptă? O nimica toată: o mărturisire a adevărului, a credinţei şi normalităţii în faţa lumii, acum cât încă mai avem autorizaţie de la primărie, protecţie din partea forţelor de ordine, a jandarmeriei etc. Aşa că am pregătit nişte pancarte cu fragmente din Sfintele Scripturi cu referire directă la rolul femeii şi al bărbatului în ordinea creaţiei, şi la păcatul sodomiei şi plata acestuia.

A venit şi ora 17 fără un sfert, eram deja acolo. Se adunaseră cam 200 oameni şi o groază de reprezentanţi mass-media. Deja eram obişnuită să îi văd cum se reped să ia interviu unei babe, unui moş mai nebunatic sau oricărei persoane care părea că nu ştie pentru ce se află acolo. Am urmărit puţin amuzată încercările lor de culegere de materiale mincinoase sau deformate. S-au luat o groază de interviuri din care, mai mult ca probabil, nu vor apărea decât câteva secvenţe de maxim 30 secunde. A fost şi un mic incident în care organizatorii, văzând manevrele presei au încercat să atragă atenţia că nu oricine poate să ne reprezinte punctul de vedere. M-am uitat în jur, oamenii continuau să se adune şi am recunoscut aceleaşi feţe de anii trecuţi, cei veniţi pentru prima oară - puţin stingheri şi nesiguri. Am încercat să aflu de ce veniseră şi mi-au spus unii că un fluturaş în cutia poştală le atrăsese atenţia şi s-au gândit că nu e lucru rău să ieşi şi să mărturiseşti adevărul, normalitatea, valorile noastre creştine milenare. Am văzut mulţi oameni în vârstă, trecuţi de 60 ani, femei şi bărbaţi. Am văzut o femeie care se târa într-o cârjă, bătrână, neajutată de nimeni şi care a făcut tot ce a putut să parcurgă tot traseul. Am vazut şi tineri puţin stingheri şi distraţi care nu ştiu nici acum dacă erau de-ai noştri. Sau poate că erau serioşi, dar hainele astea caraghioase în care ne îmbracăm acum, că doar astea se găsesc, ne fac să părem altceva decât suntem. Am văzut preoţi, mame cu copii, bărbaţi în floarea vârstei. Unii erau veniţi de la Târgovişte, unii din Ploieşti, Buzău sau chiar din locuri mai îndepărtate, din nordul Moldovei chiar.

La început, până să plecam în marş, s-au tot agitat organizatorii, ne-au pus să stăm pe rânduri câte şapte, să păstrăm doi metri între noi şi iar m-am întrebat ce rost au toate acestea. Se pierdea timp degeaba, dar la un moment dat m-am gândit şi la ângrijorarea lor. Poate se temeau să nu ne dezorganizăm şi să reacţionăm aiurea, să nu compromitem scopul marşului, să nu dăm declaraţii nepotrivite. La urma urmei, oricine din noi putea fi oricine şi se putea ca printre noi să se afle şi persoane rău intenţionate. Văzând atâta agitaţie, m-am îngrijorat şi eu şi m-am uitat mai atent la feţele oamenilor. A fost de ajuns ca sa mă liniştesc. Simţeam că sunt printre ai mei şi parcă creştea inima în mine. Simţeam o solidaritate cu aceşti oameni, deşi nu îi cunoşteam.

Într-un final, am plecat la drum. Totul s-a desfăşurat normal, organizat, cuminte, smerit. Parcă pentru prima oară mesajul nostru era clar şi adevărat creştin. Am spus rugăciuni, am cântat cântece creştineşti. Lumea se uita la noi mirată. Mi-am dat seama că cei mai mulţi nu ştiau ce e cu noi. Nu fuseseră informaţi. Şi nu e de mirare. Informarea prin mass- media e concepută în aşa fel încât fie să nu se anunţe nimic, fie să se anunţe ceva în treacat minimalizandu-se evenimentul, fie se anunţă astfel încât nu înţelegi nimic: cine, când, unde, cum şi pentru ce. Înainte mă gândeam că e vorba de incompetenţă, acum însă sunt convinsă că e mai mult decât atât, de vreme ce parada pederaştilor e popularizată cu mult timp înainte şi cu lux de amănunte, ca nu cumva să îi scape cuiva informaţia. Iar m-am întristat, văzând nedumerirea oamenilor şi manevrele presei. Apoi m-am înseninat. Oamenii ne priveau cu simpatie, primeau materialele şi mesajele noastre. Mai erau pe ici pe colo unii care se dădeau înapoi ca arşi. Cei „toleranţi” şi “deschişi la minte”. I-am privit cu milă, căci acum deja ştiu că aceşti oameni nu înţeleg nimic din ce îi inconjoară, îşi înşeală conştiinţele şi îşi pun toate speranţele în modernismul, “libertatea”, „toleranţa”, „egalitatea” şi “fraternitatea” propovăduite de sursele corecte politic.

Am mai observat şi printre noi gesturi nelalocul lor. O doamnă îi invită pe trecători să ne însoţească. Unii au răspuns cu dispreţ iar ea le-a dat replica într-un mod răutăcios. M-am gândit: “uite cât de nevrednici suntem şi noi şi cât de depăşiţi de misiunea la care suntem chemaţi”. Iar m-am descurajat şi iar m-am înseninat la gândul că „om fi noi păcătoşi, dar măcar suntem ai lui Hristos”. Am simţit o încredinţare că ceea ce facem e plăcut Domnului şi Maicii Sale şi că la o adică, dacă va fi nevoie, aşa neputincioşi şi păcătoşi şi stângaci cum suntem, vom primi întărire de sus. Şi m-am gândit că poate pentru rugăciunile noastre Domnul va salva cetatea şi nu o va pierde.

Câţi eram noi oare? Eram destui pentru ca Domnul să salveze cetatea? M-am uitat şi am văzut că întreaga coloană măsura cam 400 metri de oameni puşi pe rânduri de câte şapte. Numai în jurul meu am numărat cu uşurinţă o sută de persoane. Trebuie să fi fost peste o mie de oameni. Atâta din tot Bucureştiul ăsta de aproape 3 milioane de oameni şi din toată România de 20 milioane. Ceilalţi au griji, telenovele, emisiuni de divertisment, au lucruri mai bune şi mai importante de făcut. Au targeturi şi deadline-uri! Impozite, credite, maşini, vile de construit şi câte şi mai câte. Oare se va milostivi Dumnezeu de noi?

Când ne-am apropiat de Dealul Mitropoliei iar m-am întristat. Am traversat o zona aglomerată şi şoferii ne-au claxonat nervoşi, căci aşteptau prea mult după noi să trecem. M-am gândit: „Ce oameni! Nu avem nici o înţelegere unii pentru alţii! Cum de ne mai rabdă Dumnezeu?”. Am ajuns şi în Dealul Mitropoliei. Mulţi au plecat. Am rămas cam jumătate şi am ascultat declaraţiile oficiale, am vorbit între noi, ne-am bucurat de mărturisirea noastră, am avut un sentiment al datoriei împlinite. Şi iar m-am întristat uitându-mă în Deal şi întrebându-mă: „oare cum vor da socoteală cei chemaţi să păzească turma şi care se dau înapoi şi nu doar atât, se şi desolidarizează? Câţi preoţi are Bucureştiul şi câţi au venit? Câţi preoţi are România şi câţi au fost de faţă? Câţi din ei au spus măcar un mic cuvânt la o predică? Câţi au binecuvantat această manifestare? Câţi s-au rugat pentru binele şi sănătatea neamului nostru? Câţi vor fi gata să oficieze căsătorii homosexuale când legea şi directivele U.E. le vor impune? Oare câţi din ei şi câţi din noi vom fi gata să mărturisim dacă va fi pericol de moarte şi de prigoană?

Şi iar a venit gândul salvator: „Viu este Domnul nostru!”. „Nu te teme, turmă mică, pentruă că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”.

Dacă Domnul e cu noi, cine va fi împotriva noastră?

Roaba lui Hristos, A.

UPDATE:

Fotografii de la marş, aici.

În ce crede patriarhul Daniel?

Marşul familiei şi semnele tot mai pronunţate ale totalitarismului patriarhal

Realitatea Tv, adică LAMIJTO Tv

ProTV, tot aşa...

Mars pentru normalitate, vineri, in Bucuresti! Sambata urmeaza GayFest!

StirileProTV.ro

Cezar Machidon, fotografii de la marş, aici.

MARŞUL PENTRU FAMILIE. PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!

Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marş pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei, de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.

Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.

În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.

Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă.Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!

Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.

E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe...

Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!

Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.

Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!

Împreună la „Marşul pentru familie”.

Invitatie la marsul pentru familie
Asculta mai multe audio Evenimente »

Organizatori:

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România reuneşte asociaţiile care promovează valorile familiei şi dreptul la viaţă de la concepţie până la moartea naturală, conform cu învăţăturile de credinţă ortodoxe.

Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei conform cu tradiţiile social-culturale şi religioase ale poporului român.

Forul Ortodox Român (F.O.R.) este o structură federativă fără personalitate juridică, fondată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român.F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.

Persoane de contact:

Claudiu Târziu

tel. 0740.103.621

Rafael Udrişte

tel. 0748.034.951

www.protejarea-familiei.com