joi, 12 martie 2009

SCRIITORUL MIHAI UNGHEANU A PLECAT LA CELE VEŞNICE


“De obicei nu poţi să dai timpul înapoi... Nu poţi să refaci nimic şi cred că până la urmă am mers pe un drum care mi se potrivea. Nu poţi schimba timpul în care trăieşti...”

Mihai Ungheanu ar fi împlinit pe 17 martie, 70 de ani.
Veşnică să-i fie pomenirea!

Scriitorul şi criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, la vârsta de 70 de ani, anunţă Mediafax, preluat de Antena3.
Mihai Ungheanu s-a născut la 17 martie 1939. În anii '70-'80 a fost apropiat de grupul protocroniştilor, fiind unul dintre promotorii revistei "Luceafărul". După 1990 a continuat să publice numeroase cărţi de esenţă naţionalistă, în care şi-a exprimat rezervele faţă de noua intelighenţie, democratică, de după 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii '50, pro-sovietice. Dintre aceste cărţi amintim "Holocaustul culturii române, 1944-1989" şi "Enciclopedia valorilor reprimate" (în colaborare cu Ilie Bădescu), potrivit wikipedia. Mihai Ungheanu a fost senator PRM de Arges în două legislaturi, din 2000 până în 2008. (www.ziua.ro)

“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.
M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele litera tură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile lite rare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o vi ziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973. 
Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supra vieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.
Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare intelectual, decepţionante, dezamăgitoare.
Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.
În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez... îmi place să-mi propun lucruri tangibile.
În istorie nu există dacă... Istoria se petrece, se întâmplă, se scurge. Asta e epoca în care am intrat, în care ne-am confruntat cu toate obstacolele, satisfacţiile. Nu se poate schimba epoca în care trăim, este o iluzie”. (Ramona Vintilă, pentru Jurnalul Naţional, 17 martie 2008)

Dumnezeu să-l ierte! 

UPDATE: "Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minţi româneşti şi unul dintre cei mai mari apărători ai lui Eminescu şi românităţii din ultima jumătate de secol anunţă cu pioasă reculegere că mâine, vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de românism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba în memoria sa se va desfăşura sâmbătă, la ora 13.00, în aceeaşi Biserică cu Hramul Bunei Vestiri şi a Sfântului Ierarh Nicolae, înainte de înmormântarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de toţi martirii neamului românesc asteptând învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină!".

2 comentarii:

Marian MHM spunea...

Dumnezeu să-l ierte.
În revista Luceafărul a apărut, înainte de 89, Inimă de câine, nuvela lui Bulgakov. Tot Luceafărul scotea singurul almanah fără poza lui Ceauşescu, cel estival numit şi Istorii neelucidate.
Alţii care s-au dat mari dizidenţi după aceea pupau cu sârg regimul undeva.

hamlet spunea...

Dumnezeu sa-l odineasca in pace! A fost unul dintre putinii "literati" preocupati de literatura romanesca de valoare si unul dintre putinii care au luptat cu indarjire impotriva minciunii si smintirii bolsevice. Mai ales cand era nevoie mai mult, adica dupa '90, cand a reizbucnit cu forta anilor 50 in cultura romana, cand s-au reluat toate tezele acelor ani, ce se credeau disparute, cand promovarea in cultura era si este conditionata de ura cu care se ataca valorile romanesti. Mihai Ungheanu nu a ales calea usoara, ci calea adevarului, cu toate riscurile ce incumba. Faptul ca luptatori precum Mihai Ungheanu au fost putini ramane un amanunt istoric. Nu putinatatea lor il ridica pe el, ci valoarea pe care a slujit-o indiferent de consecintele sociale. Nimic mai sugestiv si mai onorant pentru Mihai Ungheanu decat ignorarea publica a disparitie domniei sale dintre noi. in contextul cultural actual un alt comportament al mass mediei ar fi fost jignitor memoriei sale.