joi, 26 martie 2009

ALEXANDRU NEMOIANU: "PATRIARHIA CLEPTOCRATĂ, UN INSTRUMENT DE PROMOVARE AL INTERESELOR CLASEI POLITICE AMORALE CARE CONDUCE AZI ROMÂNIA"


O PROVOCARE

Alexandru Nemoianu

http://www.alternativaonline.ca/


Criza economică a lovit întreaga lume. Nici nu putea fi altfel într-o lume care este tot mai interdependenţă şi mai asemănătoare. În acelaşi timp intensitatea acestei crize economice este mai mare în ţările mai sărace şi cu economii fragile. Între aceste ţări se numără şi ţările din răsăritul Europei şi cu ele România.

În România sistemul bancar şi financiar a suferit şi va suferi majore corecţii datorită supraextinderii şi datorită unor speculaţii care se dovedesc a fi fost iresponsabile. Oricum în momentul de faţă datoria externă a statului creşte, inflaţia se accelerează, moneda naţională ("leul") îşi pierde din valoare. În acest condiţii dezvoltarea economică stagnează, ba chiar se proiectează o anume constricţie, creşte şomajul, sunt reduse salariile, sunt reduse cheltuielile sociale. Vrând, nevrând toţi oamenii trebuie să "strângă cureaua" pentru a face faţă greutăţilor care vor fi, să sperăm, temporare. Totuşi în aceste condiţii, o recentă decizie a Statului, în conivenţă cu Patriarhia Ortodoxă (ajunsă o tipică instituţie cleptocrată) suprinde. (Am mai avut prilejul să spun că în România există un sistem al "cleptocratiei". "Cleptocraţie" un regim controlat de oameni care au ca "ideal" intereseul personal, prin orice mijloace şi imediat.) Acea decizie nu este altceva decât o sfruntată provocare.

Din motive politice, administraţia României a decis să mărească, repet de la Bugetul de Stat deci pe spinarea omului de rând, salariile "popimii" cu peste o treime. Cu toată siguranţa asta este consecinţa sprijinului dat de către Patriarhiei administraţiei Băsescu şi împrejurării că Patriarhia s-a subordonat total scopurilor politice ale unei administraţii politice vremelnice.

De bună seamă că populaţia României a rămas consternată de această măsură sfruntată şi protestele riscă să ducă la o dramatică întoarcere de opinie, ostilitate, faţă de Biserică. O consecinţă cu totul nefericită căci vinovaţi sunt membrii nevrednici ai clerului, în frunte cu Patriarhul Daniel, "Prea Fericitul 33", "Patriarhul Bogăţiilor", şi nu Biserica Ortodoxă.

Adăugând paie peste foc, Patriarhul 33 a slobozit, în 19 Februarie, 2009, un "comunicat" în care spunea, nici mai mult şi nici mai puţin, decât că mărirea salariilor este necesară pentru a promova interesele Statului, în interior şi în exterior.

Gura mincinosului adevăr grăieşte!

Căci cu adevărat, Patriarhia cleptocrată nu mai este alta decât un instrument de promovare al intereselor clasei politice amorale care conduce azi România.

Cu atâta mai trist este că unii membrii ai "Comisiei de Dialog", aşezată pentru a cerceta relaţiile dintre Episcopia "Vatra" şi entitatea adusă în existenţa de către comunişti în Lumea Nouă în 1950, aşa zisa "Arhiepiscopie Misionară", deci, aceşti membrii, conştient sau inconştient continuă să promoveze proiectul unei iresponsabile subordonări, "uniri", sub oblăduirea Patriarhiei cleptocrate. Fără îndoială că acest proiect nefericit nu ar face decât rău comunităţii Româno-Americane şi Româno-Canadiene. Un rău care ar însemna chiar punerea la îndoială a loialităţii acestor comunităţi faţă de Lumea Nouă.


UPDATE: Părintele Iustin despre trădarea slujitorilor Bisericii




10 comentarii:

Anonim spunea...

Nu am nici o competenta sa comentez daca este nu necesar ca salariile sa fie marite. Ceea ce as vrea eu sa spun este ca biserica are un rol foarte important in viata multor romani. Un caz recent este al lui Karol Racz, un om abandonat de parinti la 5 luni, crescut la orfelinat, si care acum la 36 de ani a fost eliberat dintr-o inchisoare din Italia dupa ce s-a descoperit ca este nevinovat. Am inteles ca pentru un timp a fost la o manastire. Creea ce m-a socat pe mine a fost ca aceasta fiinta NU A FURAT SAU COMIS NICI O CRIMA. Nu stiu citi dintre noi ar putea spune acelasi lucru, si mai ales politicienii nostri. Insa daca biserica a fost cea care l-a ajutat pe acest om atunci poate ca aceste salarii sint o rasplata pentru ceva facut bun.

STEFANITA spunea...

Un articol din care razbate ura si rea credinta.Practic,autorul invoca drept argument marirea salariilor preotilor pentru a justifica acuzatia de "cleptocratie"adusa Patriarhiei.Chiar asa,de ce am fi noi impotriva unor mariri de salarii care oricum nu sunt prea mari ?Ce salariu primeste un preot paroh stie cineva ?Putem discuta despre un cleric sau altul despre care stim ca e lacom sau vicios,dar nu putem insulta intreaga ierarhie bisericeasca.Biserica Ortodoxa Romana reprezinta unul din stalpii constiintei neamului romanesc, si de aceea nu este permis nimanui sa o tratateze cu astfel de calificative injurioase .

Pr. Vasile spunea...

Dupa parerea mea salariile au fost marite pentru a inchide gura preotilor si a nu se opune directivelor politicii de partid transmise prin intermediul administratiei patriarhale.
Nu cred ca marirea aceasta este straina de actiunile contra introducerii documentelor de identitate cu cip RFID.
Apoi, pentru unii preoti salariile au scazut fata de cum erau inainte de marire. Anomalii grau de explicat.

Pr. Vasile

Anonim spunea...

Este clar o manevra de manipulare atat a preotilor cat si a opiniei publice. In fapt dupa aceasta marire, preotii vor fi nevoiti sa renunte la sporul de vechime si sau indemnizatia de paroh, deoarece nu vor avea fonduri proprii pentru completarea salariilor. Trebuie sa intelegeti ca preotii primesc doar un ajutor pentru salarizare si nu un salariu inreg. Sistemul de salarizare al lor este foarte complicat si da nastere la multe nedreptati.Deci pentru ei aceasta marire va fi un adevarat dezastru, financiar si de imagine.

STEFANITA spunea...

Un sablon...
"S-a marit salariul preotilor pentru a le inchide gura"!Cum poate fi inchisa gura cuiva{chiar daca e preot}marindu-i salariul cu cateva sute de mii de lei?Daca acum ,avand salariul marit protesteaza impotriva "cipurilor",i se ia cumva "marirea "inapoi acelui preot ?Eu nu cred ca asta poate demonstra ca Biserica e "cleptocrata",dar sigur e o blasfemie si o insulta pentru miile de preoti si calugari care sufera alaturi de intregul popor credincios.Pentru mine e clar ca se duce o lupta ascunsa ,dar si pe fata pentru subminarea legaturilor milenare care exista intre popor si Biserica.

Mihai spunea...

Până la urmă preoţii nu au nevoie de o mărire de salariu? Alţii au drepturi mai mari ca ei? Nu-mi vând sufletul când mă bucur de o mărire, la fel cum nu o fac nici alţii din alte domenii. Să terminăm cu atacurile împotriva preoţimii dacă suntem creştini ortodocşi!

Mihai spunea...

Ar trebui să vă luaţi de parlamentari că-şi iau pensii pe spatele oamenilor, nu de preoţi că: “vrednic este lucrătorul de plata lui”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.În loc să vă plângeţi, bucuraţi-vă că poate astfel vor fi mai motivaţi. Lăsaţi că nu o să muriţi de foame că s-au mărit salariile lor după atâţia ani. Altora li se măresc salariile mai des şi nu se face atâta vâlvă. Asta este atitudine de sectari ce faceţi voi!

Anonim spunea...

"preot" Vasile, uite ca pe tine marirea de salariu nu te-a oprit sa faci politica anti-BOR pe salariu platait de BOR.

Te pomenesti ca dumneata esti singurul curajos si restul sunt lasi ca deh, nu aduc si ei dezbinare in Biserica.

Daca esti asa de curajos, de ce nu ne faci noua o demonstratie de caracter si refuzi salariul BOR?

De ce nu iesi si dumneata in fata sa-ti spui parerea, sub semnatura, ca alti preoti? (sunt destule exemple cel mai recent cel a Pr. Lucian Grigore care nu prea a cazut pe subiect dar macar are curajul sa semneze ce gandeste.

Si daca nu poti asta, si tii atat de mult la anonimitate, renunta macar la titulatura de "preot" ca pe Internet, alaturi de un nume care nu spune nimic, chiar nu valoreaza nimic.

Sau tocmai "nimic" -ul asta e problema..?

Dan spunea...

Intr-un stat secular cum este Romania preotii nu trebuie salarizati de la bugetul de stat. Eventual sa se alcatuiasca un fond special strans de la credinciosi dar nu din bugetul public sa fie platiti ca prea mare risipa se face, mai ales pe Patriarh si ierarhi. In acest mod macar s-ar mai separa putin apele intre Biserica si stat, ca momentan se cam violeaza reciproc si nu da bine Bisericii, ca statul oricum si-a pierdut de mult credibilitatea, nu cumva sa-l urmeze Biserica.

Mihai, pe ce te bazezi cand zici "vrednic e lucratorul de plata sa"? Nu contest ca exista si preoti de treaba dar unii dintre ei (nu zic multi sau putini, nu am facut un sondaj pe tara) nu-s vrednici de plata lor. Iti dau exemplul lui Corneanu si celuilalt deraiat de prin partile lui, Sofronie parca, sau cum l-o chema, ma ierti ca nu le pun si functia oficiala, dar nu mai sunt canonic ierarhi. Sa mai vorbim de cazurile cand preotul nu inmormanteaza un batran ca vaduva nu are bani sa plateasca sau alte cazuri similare?
Ideea e ca nu de la stat trebuie salarizati ierarhii si preotii BOR, ci direct de catre BOR. Statul are doar obligatia sa scuteasca Biserica de taxe si impozite, in rest e treaba ei ce face, cum isi salarizeaza oamenii, asta nu priveste statul.

veritas spunea...

D-le Udriste cred ca sunteti dezinformat in legatura cu salariile preotilor;nu cred ca va este foarte greu sa procurati un stat de plata al unei parohii ortodoxe cu precadere din mediul rural de oriunde din biata noastra tarisoara si sa vedeti cum stau lucrurile cu adevarat;vi se pare mult salariu de la stat 100 roni(una suta)in cazul de fata si restul pana la 1000 roni completare de salariu din fondurile proprii?