duminică, 15 martie 2009

CUVÂNTUL PĂRINTELUI CĂTRE SENATORII ROMÂNIEI: "Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc"

Domnilor senatori,

cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

 

Domnilor senatori,

rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice - să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control - de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

 

Domnilor senatori,

dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul - trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

 

Domnilor senatori,

dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de le Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!


Părintele Ieroschimonah Iustin Pârvu,

stareţul Mănăstirii Petru Vodă

15 martie 2009

13 comentarii:

Iuliana spunea...

Domnul sa-i asculte rugaciunile Parintelui Justin! Mult m-a intarit cuvantul sau.

Anonim spunea...

DRAGII MEI,
TREBUIE SA CREDEM IN FRUMUSETEA DIN OAMENI ! DUMNEZEU A PUS-O ACOLO CIND NE-A CREAT !
SCOPUL DIAVOLULUI NU ESTE CUCERIREA LUMII, STAPINIREA EI, CI ACESTA ESTE DOAR UN MIJLOC ! SCOPUL DIAVOLULUI ESTE CUCERIREA INIMII OMULUI !!! ACOLO VREA NECURATUL SA AJUNGA STAPIN CA SA POATA ADUCE STAPINIREA MORTII !
DAR BUNUL DUMNEZEU NU VA LASA CA ACEST LUCRU SA SE INTIMPLE ! VIATA INTOTDEAUNA INVINGE MOARTEA !!!!
ROG PE BUNUL DUMNEZEU SA-L INTAREASCA IN ACEASTA LUPTA CRUNTA PE PARINTELE IUSTIN SI PE TOTI CEI CARE CU INIMA SINCERA DORIM SA RAMINEM CU HRISTOS !!! AMIN !!!

MINTUIESTE DOAMNE TOATE SUFLETELE ! EU CRED CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POATE ! AMIN !

mircea pacatosul

Dan spunea...

Din pacate, in materie de politica, parlamentarii romani nu iau aminte la Stefan cel Mare, Matei Basarab, Brancoveanu si altii asemenea precum sugereaza Parintele Iustin, ci mai degraba, in cel mai bun caz, iau aminte la W.Churchil, FD.Rosvelt, G.Bush, Margaret Thatcher, O'Bama, Martin Luther King, intr-un cuvant, la oamenii politici straini necrestini. Cat despre trecut, ei nu merg mai departe de comunism deci nu ar fi bine sa le sugeram sa-si ia modele de-acolo, fereasca Dumnezeu sa-l reinvie pe Gheorghiu Dej sau pe Ceasca!
Nu e numai vina lor - manualele de istorie actuale nu aloca prea multe pagini trecutului si oamenilor cu adevarat importanti din istoria romanilor, nici rolului Bisericii in formarea si dainuirea romanilor.
Cat despre senatori, e deplasat sa spui ca ei reprezinta Ortodoxia, din moment ce aproba legi neortodoxe fara pic de remuscare. Mai degraba reprezinta ateismul.
Sunt curios cum vor vota azi, eu unul nu cred ca tabara ce promoveaza biometria se va clinti de pe pozitii dar ma intreb cealalta tabara daca isi va mentine pozitia. Si mai am o nelamurire pentru cine ma poate dumiri: daca senatorii voteaza ca si miercuri, se va amana decizia la infinit pana cedeaza una din parti sau ce se va intampla in acest caz (aici am in vedere si alte legi in general, daca ar isca un asemenea "duel")?

Anonim spunea...

AMIN.

Anonim spunea...

It's so easy to choose high quality [url=http://www.euroreplicawatches.com/]replica watches[/url] online: [url=http://www.euroreplicawatches.com/mens-swiss-watches-rolex/]Rolex replica[/url], [url=http://www.euroreplicawatches.com/mens-swiss-watches-breitling/]Breitling replica[/url], Chanel replica or any other watch from the widest variety of models and brands.

Anonim spunea...

Fantastic website I enjoyed reading your info

[url=http://partyopedia.com]party supplies[/url]

Anonim spunea...

Hey all, helpful site I have found It very helpful and it's helped me out tons
I hope to contribute and guide other users like this forum has helped me

_________________
[url=http://iphoneusers.com]jailbreak iphone 4[/url]

Anonim spunea...

uDewrourrfu [url=http://bit.ly/elancreditcard]elan credit card[/url] ertetrriuf

Anonim spunea...

We [url=http://www.onlineslots.gd]free casino games[/url] be suffering with a corpulent library of unqualifiedly free casino games as a replacement for you to sport right here in your browser. Whether you appetite to procedure a provender encounter strategy or even-handed sample manifest a some modern slots in the presence of playing on the side of genuine in dough, we be undergoing you covered. These are the rigid still and all games that you can treat cavalierly at veritable online casinos and you can join in them all for free.

Anonim spunea...

I am really loving the theme/design of your weblog. Do you ever run into
any internet browser compatibility problems? A number of my blog audience have complained about my site not working correctly in
Explorer but looks great in Firefox. Do you have any ideas to help fix this issue?


My blog post; Zahngold Rechner

Anonim spunea...

It's really a nice and helpful piece of info. I am satisfied that you just shared this helpful info with us. Please keep us up to date like this. Thank you for sharing.

Here is my site paydayloanshut1a.com

Anonim spunea...

She also wanted to know if these work better or sooner than the pregnancy tests that you can get from any pHarmacy or grocery store.
We can now say that, all women who want to become pregnant or want to avoid it, should keep a check on their ovulation dates.
http://pregnancyhelper.in/societal-pressure.html

Anonim spunea...

Blogger: Blogul lui RAFAEL UDRIŞTE - Trimiteti un comentariu [url=http://www.prednosineonline4sale.net/] Prednisone Cost [/url] buy cheap prednisone - Generic Prednisone - buy generic prednisone [url=http://www.buystendrarxonline.net/]stendra online pharmacy [/url] cheap stendra - generic stendra - stendra cost - http://www.buystendrarxonline.net/ [url=http://www.buystendrarxonline.net/]stendra for sale [/url] stendra no prescription - stendra online - stendra price - http://www.buystendrarxonline.net/ [url=http://www.prednosineonline4sale.net/]cheap prednisone [/url] cheap prednisone online - cheap prednisolone - cheap generic prednisone - http://www.prednosineonline4sale.net/