STRĂINU CERCEL VREA SĂ VACCINEZE ELEVELE FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PĂRINŢILOR

Se întâmplă în România, Uniunea Europeană etc., sub coordonarea ministerului "Sănătăţii", dar şi cu consimţământul tacit al colegilor din presă. Ascultaţi numai argumentele "economice" ale Străinului dar şi comentariile "pertinente" ale moderatoarei de la Realitatea. Să fie la ei!


REALITATEA.NET - Streinu-Cercel: Elevele vor fi vaccinate împotriva HPV fără aviz din partea părinţilor

(un tipizat prin care părinţii pot refuza vaccinarea fetiţelor se poate găsi aici)

PĂRINTELE DAN BĂDULESCU: SFINŢI PĂRINŢI "HELIOCENTRIŞTI"?

În ultima vreme au apărut în planul dezbaterilor teologice bisericeşti şi păreri şi reacţii legate de cosmologia scripturistică şi patristică.

Celui ce se apleacă cu dragoste şi răbdare spre acest subiect atât de important chiar şi pentru mântuire, i se descoperă adevărate „taine” peste care s-a aşternut – de către anume oameni insuflaţi de… - un adevărat strat gros de praf şi rugină. Dar, odată ce lumina harului împrăştie aceste straturi de greşeală, hulă, necredinţă şi uitare, răsare încet-încet un cosmos alcătuit de Dumnezeu pentru om într-o anumită ordine, dimensiune, vechime, alcătuire. În el mărturiile scripturistice şi patristice descriu timp de mii de ani un univers mărginit, în continuă mişcare în centrul căruia tronează nemişcat Pământul, ca singur corp vieţuit, pe care S-a întrupat ca om Fiul lui Dumnezeu, şi unde va avea loc a doua venire şi Înfricoşata Judecată.

Aşa au primit, mărturisit şi crezut toţi proorocii începând cu Moise, toţi Sfinţii Părinţi cel puţin până în sec. XIX, şi după unele surse demne de crezare chiar Seth şi Adam la începuturi.

Ştim cum s-a schimbat treptat această revelaţie dumnezeiască începând cu sec. XV şi Copernic, apoi Galilei, Keppler şi ceilalţi. Sistemul „heliocentric” al acelora a devenit „acentric”, universul este dacă nu chiar infinit cu dimensiuni uriaşe, are o vechime de multe miliarde de ani, Pământul este o biată planetă printre nu ştiu câte, rotindu-se ca un titirez pierdut undeva în spaţiu.

Această învăţătură atee a intoxicat practic minţile şi inimile tuturor generaţiilor din sec. XX, şi a pătruns chiar şi în sânul Bisericii noastre. Astfel se pot explica unele reacţii, dacă nu chiar incredibile, atunci măcar întristătoare, ale unor fii ai Bisericii, din orice cin ar fi.

Astfel, am întâlnit pe internet 2 exemple recente pe care le vom aborda ca pildă pentru cele menţionate. În ambele este vorba de atribuirea concepţiei heliocentriste unor Sfinţi Părinţi din trecut, ei devenind în opinia celor ce au emis aceste enunţuri un fel de „Copernic înainte de Copernic”! Să le luăm pe rând...(textul integral se poate citi aici)

UPDATE: Învăţătura Bisericii (Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi) despre facerea lumii, alcătuirea cosmosului, lucrarea astrelor, mecanica cerească, geocentrism, heliocentrism, reprezentanţi. O conferinţă a părintelui Dan Bădulescu susţinută la Arad, anul acesta, de Sfântul Ioan Scărarul.

Cosmologia bisericească from Constantin Dan on Vimeo.

NIMENI PENTRU ROMÂNIA

Potîrcă Constantin Ninel (Candidat Independent), Antonescu George Crin Laurenţiu (Partidul Naţional Liberal), Becali George (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară Din România), Vadim-Tudor Corneliu (Partidul România Mare), Geoană Mircea-Dan (Alianţa Politică Psd+Pc), Băsescu Traian (Partidul Democrat Liberal), Iane Ovidiu-Cristian (Partidul Ecologist Român), Oprescu Sorin-Mircea (Candidat Independent), Cernea Remus-Florinel (Partidul Verde), Rotaru Constantin (Partidul Alianţa Socialistă), Manole Gheorghe-Eduard (Candidat Independent), conform Biroului Electoral Central.

O IDENTITATE PIERDUTĂ

Până la generaţia paşoptistă, Dacia reprezenta numele simbolic al reunificării celor trei provincii istorice: Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.
Reportajul documentar investighează cauzele subterane care au determinat ca Unirea să fie făcută sub numele de România.

Interlocutori: conf. univ. dr. G.D. Iscru, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, conf. dr. Horia Ciugudean, Muzeul Unirii din Alba Iulia, conf. univ. dr. Dan Dungaciu, Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, prof. dr. Theodor Codreanu, Huşi, dr. Napoleon Săvescu, preşedinte „Dacia Revival International” din New York, Vladimir Brilinsky, redactor şef „Dacia magazin”, Timotei Ursu, consultant „Dacia Revival International’, Mariana Terra, redactor „Dacia Magazin”, Dr. Mihai Popescu, Biblioteca Militară Naţională.

SEMNE. TVR1. SÂMBĂTĂ 17 OCTOMBRIE 2009. ORA 8.00
O IDENTITATE PIERDUTĂ
Producător: Dan Micu
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte

(la o rezoluţie mai bună, reportajul-documentar se poate descărca aici)

NAE IONESCU DESPRE SMINTELILE IERARHILOR DE IERI...

Reproducem câteva articole ale lui Nae Ionescu despre smintelile din biserica vremii lui. Nimic nou sub soare, după cum ştim: într-o ţară muribundă, ierahii de astăzi se reorganizează...

„Scandalul bisericesc”

Iubitorii de scandal, mai mult decât de senzaţional chiar, pot să fie mulţu­miţi. Există - sau se încearcă stăruitor a se creşte - un nou „scandal bisericesc”.

Cred că fenomenul este specific aşezării publice româneşti. Nu cunosc, în orice caz, întâmplări analoage aiurea. Poate pentru că Biserica noastră ar fi mai rea? Pentru că chiriarhii noştri ar fi mai plecaţi păcatului sau „opinia publică” mai puritană? Nu.

Ne aducem doar aminte de blestemăţiile pe cari le povesteşte istoria reli­gioasă despre diferiţii capi de Biserici; cunoaştem şi noi, în zilele noastre, pro­eminente personalităţi ecleziastice de prin alte părţi, a căror viaţă privată nu din cele mai pure. Şi totuşi, de scandaluri bisericeşti nu se aude. De ce?

Pentru că nicăieri, ca la noi, nu se amestecă politica în Biserică. Treceţi, vă rog, în revistă tulburările prin cari a trecut Biserica noastră în ultimul sfert de veac. Care este chiriarhul atacat numai pentru „păcatele” lui? Ce proces a fost deschis, care să nu aibă un substrat politic? În ce împrejurare numai dragostei de Biserică a provocat la acţiune pe acuzatori?

Există în viaţa noastră religioasă publică o categorie de oameni cărora nu poţi recunoaşte nici o meserie precisă. Ei apar însă - sau, în orice caz, îi poţi identifica uşor - în orice scandal bisericesc. Asta e meseria lor: aduna acte constituie dosare, fără nici un scop precis, ca pe un eventual articol de vânzare. Oricui. Căci dosarul poate fi tot aşa de bine cumpărat de „victimă” ca şi de adversarii ei.

La aceşti oameni, ca la un izvor sigur de informaţie, se adresează cine are nevoie de o campanie. Dar, vedeţi, fabricarea şi adunarea de acte împotriva episcopilor este, într-un fel..., o industrie. Iar ca industrie ea este supusă tuturor progreselor tehnice; deci, şi standardizării. Dosarele acestea au început să aibă de la o vreme aceeaşi înfăţişare; se poate, de pildă, uşor stabili că acuzaţii ridicate astăzi împotriva P.S. Ghenadie al Buzăului sunt la fel cu cele formulate pe vremuri în contra Î. P. S. Miron Cristea.

Biserica poate fi rentabilă. Dar oamenii de conştiinţă ar trebui să intervină pentru a se curma cu sistemul. Şi poate că chiar actualul scandal, în care s-a pus atâta patimă şi incorectitudine, în care acuzatorii au folosit acte ca să-şi creeze elemente de acuzare, ar trebui să fie prilej pentru o asemenea acţiune.

Ştiu că e greu; e, totuşi, absolut necesar să se isprăvească cu amestecul lai­cilor şi al politicienilor în Biserică. Ce rost au interpelările parlamentarilor în chestiuni ecleziastice? Să se facă ordine sau dreptate? Dar nu există un Sinod al Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, cu ce drept se încearcă a se sustrage „acuzatul” judecătorilor lui naturali?

De la cruce, la topor

Toţi zeloşii „ortodoxiei”, cari s-au simţit jigniţi de articolele noastre în legă­tură cu balastul pe care îl reprezintă pentru Biserică „sprijinul” statului, sunt datori să ia poziţie faţă de faptele ce vor fi relatate mai jos, după cum au luat faţă de amintitele articole.

Iată faptele. În judeţul Tecuci, un preot, primar al comunei sale, şi-a schin­giuit un adversar politic în aşa hal, încât nenorocitul a sucombat chinurilor. În acelaşi judeţ, un alt preot, tot primar, a culcat la pământ cu trei focuri de revol­ver pe un consătean, şi acesta adversar politic. Martorii spun că focurile au fost trase de la distanţă de un metru, în timp ce executatul era ţinut pe loc de doi „prieteni politici” ai preotului ucigaş.

Lucrurile au fost povestite în parlament de către deputatul Ion Răducanu; şi chiar dacă tribuna Camerei nu ar fi un loc de răspundere, profesorul Răducanu este un om care cunoaşte sensul cuvintelor. Asupra exactităţii faptelor nu poate exista, deci, nici un fel de îndoială. Şi nici asupra calificativelor cari au spinte­cat cupola Camerei: tâlhar, ucigaş, bandit, criminal; toate aplicate - din neno­rocire, pe drept cuvânt - unor slujitori ai altarului.

Sigur că nimic din toate aceste nenorociri nu s-ar fi întâmplat, dacă preoţii respectivi nu ar fi făcut politică şi nu ar fi fost primari. Mai ales. Ştim doară că, în mai toate satele noastre unde-şi face loc o înduşmănire între preot şi o parte a sa­tului, pricina e politica. După cum ştim că, din aceeaşi pricină, în cele mai multe locuri, învăţător şi preot, ceea ce s-ar numi cărturărimea satului, se războiesc.

Cine e vinovat în toate aceste nenorocite întâmplări? Desigur, episcopul, care nu înţelege să-şi ţină preoţii departe de patimile mărunte - dar, precum se vede, şi sângeroase - fatal legate, într-un cerc restrâns, de luptele politice. Fatal; căci ceea ce într-un oraş mare poate rămâne în domeniul principiilor sau în cadrul abstract al partidelor (nu se cunosc oameni politici cari se atacă cu străşnicie aproape insultătoare în public, dar ştiu să fie în particular prieteni?) se trans­formă în sat într-o inimiciţie de-a dreptul personală.

Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Căci, în Bise­rica noastră autocefală, dar trăind ca o ciupercă la umbra statului politic şi politicianizant, chiar desemnările de episcopi se fac tot după indicaţiuni politice. Vreţi să numărăm înaltele feţe bisericeşti cari ocupă scaunele de păstorire în virtutea unor merite duhovniceşti? La ce bun să mai atacăm persoane, atunci când ele nu sunt decât roade ale unui sistem? Se poate, omeneşte vorbind, opu­ne chiriarhul pretenţiilor oamenilor politici cari îi vor pe preoţi instrumente de stăpânire lumească a statului? E o glumă! Mi se pare că nu există Biserică în care să se poată număra aţâţi chiriarhi depuşi din scaun câţi avem noi; şi toţi din motive şi prin maşinaţii politice.

Statul e politic; şi nu e în fapt o abstracţie; ci el se confundă, practic, cu oa­menii politici cari îl conduc. Iar oamenii politici îşi cer personal răsplata pentru sprijinul pe care statul îl acordă Bisericii. Ei contează pe preot, ca pe un ele­ment dator să îi ajute politiceşte. Aşa se explică faptul că un mare elector, dis­cutând organizarea partidului, cerea ca preotul să facă parte de drept din con­ducerea politică a statului. Ceea ce, evident, s-a admis; răposatul mare elector fiind un om „de realităţi”.

Asta e, deci, sistemul. Şi iată unde am ajuns cu el: la schingiuire şi la crimă. De bună seamă, cazurile se vor lua în cercetare. Nu vom spune că nu se va face nimic. Chiar dacă guvernul va găsi modalitatea unei amnistii pentru a salva „prestigiul politic” al partidului, e greu să credem că Biserica va mai îngădui la altar asemenea bestii. Dar nu e de-ajuns. Procedarea de la caz la caz e un palea­tiv. Biserica - astăzi autonomă - are îndatoriri mai largi. Sfântul Sinod e adunat în sesiune obicinuită. Nu s-ar putea ridica şi această problemă?

Primatul spiritualului

Actul de curajoasă hotărâre al P.S. episcop al Orăzii, Roman Ciorogariu, prin care se cere preoţilor să demisioneze din partidele politice, sub citarea canonului apostolic că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, este - în atmosfera de anarhie şi de uitare a sfintelor aşezări în care se zbate Biserica noastră - un suprem cordial.

Nu este vorba de eficacitatea actului în sine. Poate că, la urma urmelor, în­dreptăţirea canonică a pastoralei P.S. Roman nici nu e aşa de clară şi că e ne­voie de o interpretare prin ocol a textelor, pentru ca aplicabilitatea lor să fie reală.

Pe de altă parte, realitatea socială e la noi prea puternică faţă de cea reli­gioasă, pentru ca porunca episcopului de Oradea să găsească ascultare.

Canoanele? Dar noi am dat texte precise, nu interpretări, după care Î.P.S. Miron a căzut sub afurisanie, pentru că a acceptat să funcţioneze ca membru al înaltului Consiliu de Regenţă! S-a mişcat cineva în ţară şi în Biserica noastră? Sinodul se adună, Sinodul se risipeşte fără ca cineva să îndrăznească a-şi aduce aminte că mai există şi o lege a lui Dumnezeu, faţă de care e răspunzător. Doar eu, unul singur, nu am deznădăjduit. Şi aştept ceasul în care mâna lui Dumne­zeu se va lăsa greu asupra înfruntătorilor.

Deci, dară, nu în efectele ei materiale imediate ne bucură pe noi hotărârea P.S. Roman de la Oradea, ci în spiritul ei. Este ca un semn care depăşeşte pute­rile noastre de acţiune şi de înţelegere.

Nu se poate ca P.S. episcop să nu se fi bătut din vreme cu gândul acesta. Nu se poate ca ideea răspunderii pentru năvala pălămidei lumeşti în grădina lui Dumnezeu, care i-a fost dată în grijă, să nu-i fi frământat gândurile şi conştiinţa.

E un act nepolitic - desigur. Dar tocmai aci îi vedem noi valoarea: în marea întoarcere sufletească, graţie căreia un om prea respectat, de grea şi înaltă răs­pundere, depune printr-o asemenea acţiune mărturie pentru primatul spiritualului. Când? Într-o vreme când patriarhul ţării acceptă un loc în regenţă, iar Sinodul bâjbâie în cele mai grele rătăciri.

Părinte Roman, pe răbojul păcatelor noastre, Dumnezeu nu va întârzia să cres­teze fapta ta răscumpărătoare. Fii sigur. Şi asta e tot ce poţi nădăjdui mai mult!

Între „Roma locuta”1 şi „toleretur”2

Cuviosul monah Gherasim trece la catolici. Este ultima veste pe care o pri­mesc în legătură cu frământările din Biserica noastră. Înainte de această a doua moarte a lui (căci, intrând în monahie, Gherasim a murit după trup, iar trecând la catolicism, el moare a doua oară, după suflet), înainte de această a doua moarte a lui, deci, cuviosul Gherasim era călugăr în schit, la Durău. Întâmplări a căror orânduire nu a stat în mâna şi în puterea lui l-au adus în anii din urmă ca slujitor pe lângă Biserica patriarhală din Bucureşti. Era un umil rob al treburilor zilnice, dar de bună seamă că, deasupra sufletului lui, nesigur şi neancorat în Hristos, stăpânea o minte ageră, în care elementul formal al gândirii sărbătorea orgii de rudimentară, dar implacabilă dialectică. Nenorocirea a căzut pe capul lui năprasnică - există mai grozavă nenorocire pentru un pravoslavnic decât această alunecare spre drumurile Romei? -, năprasnică, pe măsura uscăciunii credinţei lui şi pe măsura încrederii în raţiunea lui, în buna lui logică.

Pentru că fostul cuvios Gherasim nu a făcut decât să tragă, aşa uscat de cre­dinţă cum era, consecinţele dintr-o stare de lucruri care, pe zi ce trece, se înscă­unează mai hotărât în Biserica noastră. Ierarhia noastră bisericească se catolici­zează în apucături - asta o simţea nefericitul Gherasim, cum o simţim fiecare din noi; şi atunci, consecvent şi curagios, el a luat-o înainte; trecând într-o ordine de aşezări în care toate lucrurile acestea, după care se doresc ierarhii noştri, sunt gata făcute şi - din punctul acesta de vedere - bine făcute.

Ultimele întâmplări din Biserica românească îl vor fi împins încă mai mult spre drumul rătăcirii; pentru că niciodată nu s-a dovedit mai precis ca în aceste împrejurări că în sufletul chiriarhilor noştri români hălăduieşte duhul papistaş al puterii pentru putere. O întreagă serie de greşeli, care mai de care mai grele, au sfârşit prin a arunca Soborul nostru în afară de Ortodoxie. Am rugat, am protestat. Degeaba. Nu ai dreptul să te ridici împotriva hotărârii Sfântului Si­nod. Roma locuta. Roma a zis. Sfântul Sinod a hotărât - plecaţi-vă noroade.

De la nenorocita schimbare a calendarului, făcută fără nici o pregătire şi fără nici o grijă pentru sufletele oamenilor, toată sforţarea Sinodului nostru a fost una singură: să-şi salveze prestigiul. Târguri ruşinoase s-au încheiat, umilinţe groaznice au fost îndurate între patru ochi, vrajbă s-a aruncat între fiii aceleaşi Biserici, ameninţată cu destrămarea; orice! Nimic nu era prea scump dacă „au­toritatea” Sinodului putea să rămână în picioare.

Autoritatea? Zic ei! Căci, în fapt, un Sinod care se dovedeşte a fi ignorant până şi în cele mai elementare adevăruri pravoslavnice, ale cărui cărţi pastorale sunt sfârtecate până la desfigurare - şi fără ripostă - de ştiinţa în ale teologiei de o ceată de tineri laici, care nu ştie de ce a luat o hotărâre şi e gata a o lua pe oricare, numai să se găsească stăpânul lumesc, deţinător al sacului cu grăunţe care să i-o indice şi să i-o impună, un Sinod ca acesta nu are şi nici nu cere auto­ritate pentru el. Ci cere altceva; mai simplu şi mai urât; el cere o recunoaştere a continuării stăpânirii lui. Atât.

Şi pentru asta - orice! Ca un al doilea Petru, părintele Gurie, întors la Chişi­nău şi scăpat de sub duhul rătăcirii care stăpâneşte pe sinodalii din Bucureşti, se căieşte şi declară sus şi tare în faţa norodului că nu va respecta hotărârea de la 24 ianuar şi 8 februar. Ci va prăznui Paştele la 5 mai. Rumoare la Bucureşti? Aş, nu! Ce veţi face? - Noi, nimic. O să-i lăsăm pe basarabeni să serbeze la 5 mai, şi asta e! - Veţi da vreo dezlegare? - Dezlegare, nu, dar vom tolera.

Ei, da, vom tolera. Cunoaştem. Era fatal. După Roma locuta, ce alt putea să ur­meze decât toleretur? Sfântul părinte de la Roma poate fi satisfăcut de şcolarii săi! ... Cucoană Mărie de la Sinaia, care ţi-ai părăsit Biserica şi te-ai ostenit odată până în prăpădul Bucureştilor, ca să mă întrebi, cuprinsă de spaimă şi durere: „Acum noi ce facem?”, aprinde o lumânare pentru sufletul răposatului nostru frate, fostul monah Gherasim, căzut în catolicism, şi roagă-te pentru iertarea grozavelor lui păcate, săvârşite, toate, din îndemnul marilor lui chiriarhi.

[1]. „Roma a zis” (lat.). Formă prescurtată a maximei lui Augustin „Roma locuta, causa finita”: odată ce s-a pronunţat Roma, chestiunea este închisă (Sermo 131, 10)

[2]. „Se tolerează” (lat.)

Cine tulbură pacea în Biserică

La Bucureşti s-a adunat în săptămâna trecută marele congres al Bisericii Ortodoxe. Fiecare eparhie care stă sub stăpânirea vreunui vlădică trimite în această adunare câte şase delegaţi (patru mireni şi doi preoţi) cari, împreună cu mitropoliţii, episcopii şi arhiereii de scaun, sunt chemaţi, tot la trei ani, ca să hotărască în trebile gospodăreşti ale Bisericii.

Acum, când s-au făcut alegerile pentru această adunare, era la cârma ţării domnul general Averescu. Şi în loc să fie aleşi ca delegaţi oameni temători de Dumnezeu şi cu dragoste pentru sfânta noastră Biserică, au învârtit ei lucrurile aşa, că ne-am pomenit în congres tot cu liberalii şi averescanii pe cari îi întâl­nim în sfatul ţării, la Cameră şi la Senat, când pot ei să măsluiască alegerile şi să fure urnele.

Deci, dară, când s-au văzut ei adunaţi la Bucureşti, mai mult în de ei, s-au socotit că poate n-ar fi rău să facă un necaz stăpânirii de astăzi şi au ridicat pe unul de-ai lor, altfel om cu multă învăţătură de carte, dar bătut de Dumnezeu cu păcatul înfruntării dreptăţii, şi l-au pus să spună că la fraţii noştri din Ardeal se întâmplă tulburare grozavă, că stăpânirea de astăzi a aşezat peste tot în locurile de frunte, ca prefecţi, primari, profesori în şcolile mai înalte, tot papistaşi, şi că fraţii noştri pravoslavnici sunt înlăturaţi din tot locul.

Pasămite, li se rupea liberalilor inima de dragul Bisericii noastre dreptcredincioase; şi uitau că tot ei au coborât din scaun şi pe mitropolitul Ghenadie, şi pe mitropolitul Atanasie, care a fost un mare cărturar al Bisericii noastre, şi pe vlădica Gherasim de la Roman, care a fost un sfânt; şi că tot ei au adus stricarea cea mare în Biserică, atunci când au dat poruncă să se schimbe calendarul, peste voia vlădicilor, de s-a frânt anul trecut ţara în două, când cu prăznuirea Paştilor.

Vasăzică, s-a ridicat unul din ai lor, cu glas mare, şi a strigat primejdia care ne paşte pe noi, pravoslavnicii; că, adică, stăpânirea oploşeşte peste tot la cârma trebilor ţării numai papistaşi. Când au auzit una ca asta, toţi vlădicii şi preoţii cari erau de faţă s-au îngrijorat foarte. Şi a fost o zarvă şi o tulburare, cum nu s-a mai pomenit în Biserica noastră. Căci, în adevăr, mare păcat şi durere ar fi fost, dacă stăpânirea, care e pusă acolo sus, nu numai prin hotărârea noastră, ci şi prin vrerea lui Dumnezeu, ne-ar fi înfruntat legea noastră din moşi-strămoşi şi ar fi dat la o parte din toate locurile de cinste din Ardeal pe fraţii noştri pravoslavnici.

Numai că, până la urmă, când au cercetat să vadă dacă arătările acestea ale liberalilor şi averescanilor sunt adevărate, oamenii au dovedit că toate erau min­cinoase şi că măcar atâta durere şi grijă pentru dreapta credinţă câtă e la liberali se găseşte şi la stăpânirea de astăzi.

Şi s-au întors vlădicii noştri cu scârbă de la tulburători. Ba chiar, unul din ei, vlădica Visarion Puiu, episcop la Bălţi, în Basarabia, om cu frica lui Dumne­zeu, a spus mai ieri că el va ridica glasul în sfatul ţării, la Senat, unde este, şi va înfrunta pe cei cari cu înşelăciune au încercat să tulbure apele liniştite ale cre­dinţei, numai ca să ridice ţara împotriva stăpânirii de astăzi.

Şi astfel au fost ruşinaţi şi în această adunare bisericească liberalii şi ave­rescanii, cari toată viaţa lor nu au ştiut, şi nici acum, după ridicarea ţăranilor, nu au învăţat, ce e frica de dreptate şi scârba de minciună.

Stăpânirea însă are de datorinţă să ia seama: ca Biserica să fie pusă la adă­post de stricarea asta; pentru că altfel s-ar putea să fie rătăcirea din urmă mai amară decât cea dintâi.

Cezaro-papism

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra­voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. As­tăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei - ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! - este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul - cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („... Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică...”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOS­TOLICAM...”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o abera­ţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în perma­nenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!

E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei ma­nifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?

"OBAMA SOCIALISTUL"

Fotoreportaj de la cea mai mare demonstraţie conservatoare desfăşurată sâmbătă, 12 septembrie, la Washington: peste 1 milion de americani au mărşăluit împotriva transformării Statelor Unite într-un stat comunist.


























Linkuri utile:
www.dailymail.co.uk






UPDATE: YOUTUBE




AXA BRUCAN-OBAMA (HAPPYFISH TV)

29 AUGUST: TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Predica Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa:

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul from Constantin Dan on Vimeo.

DAN DUNGACIU: „UNIREA CU ROMÂNIA, O CALE DE INTEGRARE A MOLDOVEI ÎN UE”

foto: Adevărul

George Rădulescu, Adevărul, 25 august 2009

Fostul subsecretar de stat în MAE afirmă că despre un parcurs normal de aderare a Chişinăului la spaţiul comunitar s-ar putea vorbi, cel mai devreme, peste 20 de ani. Este România pregătită să-şi regândească relaţia cu Rusia? Dar Moscova este interesată de o dezgheţare a legăturilor cu Bucureştiul? În ce condiţii ar mai putea fi înlăturate efectele Pactului Ribbentrop-Molotov, la 70 de ani de la semnarea acestuia? Cum ar putea ajunge Republica Moldova în spaţiul comunitar? Iată doar câteva dintre marile întrebări la care am încercat să găsim un răspuns, alături de profesorul Dan Dungaciu, unul dintre puţinii experţi români în problematica spaţiului ex-sovietic.

(Continuarea interviului aici.)

MĂNĂSTIREA DE LA AIUD, UN DEMERS NECESAR PENTRU RESTITUIREA MEMORIEI ACESTUI NEAM ŞI DEMNITĂŢII SALE

Sfinte oseminte de la Aiud

fotografie de Mihai Bălan

În legătură cu proiectului noului aşezământ care se va construi la Aiud, am reţinut un cuvânt lămuritor rostit de părintelui Arsenie Papacioc: " Să se facă mănastire, fără adaos. Să se facă mănăstire - mănăstire!".
Comunicatul de presă dat publicităţii ieri de Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politicii şi Luptători Anticomunişti certifică încă o dată - chiar dacă nu cred că mai era nevoie - faptul că la Aiud vom avea o mănăstire închinată sfinţilor mucenici anticomunişti români. Şi că în mănăstire "va fi rănduit şi un centru dedicat memoriei martirilor români jertfiţi sub teroarea comunistă". Dumnezeu să ne ajute!



Adăugire: Mă doare sufletul pentru că tineri evlavioşi, care se arată şi iubitori de dreptate (între ei monahi) continuă campania denigratoare la adresa iniţiatorilor proiectului de la Aiud, nesocotind răspunsul la o întrebare edificatoare asupra "demersului lor": la ce le foloseşte? La ce le va folosi ratingul bun al blogurilor "ortodoxe" pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te "împrăştii" pe blog sau prin comunitate?
Cum spunea Sfântul Ioan Gură de aur? "Când sufletul se obişnuieşte cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafaţă şi este văzută de toţi. Dar aşa cum porcul, atunci când se tăvăleşte în noroi, este mulţumit şi nu mai simte mirosul murdăriei, la fel şi omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-şi mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obişnuieşte cu ele. Şi aşa cum pământul peste care aruncăm seminţe este cu neputinţă să dea roade dacă nu este udat, la fel se întâmplă şi cu sufletul, care nimic bun nu rodeşte, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăşte din Sfintele Scripturi. Ce creşte pe pământul care nu este cultivat? Spini şi buruieni. Ce creşte în sufletul care nu este cultivat duhovniceşte? Fapte necurate şi viclene. Cu cât un pământ este mai puţin cultivat, cu atât cresc buruieni mai multe şi mai sălbatice. Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice, înmulţindu-se păcatele sale, care îl duc la moarte."
Să ne rugăm pentru cei care nu vor sau nu pot încă să înveţe legea tăcerii (a se citi a smeririi). Doamne ajută!

PATRIMONIUL DACILOR PE APA SÂMBETEI?

Tudor la Sarmizegetusa Regia
Fotografie de Vladimir Brilinsky

SEMNE. TVR1. SÂMBĂTĂ 18 IULIE 2009. ORA 7.55

Chiar dacă sunt protejate prin lege, cetăţile dacilor din Munţii Orăştie, vestigii de o valoare excepţională, incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, sunt angrenate într-un proces de distrugere iremediabilă, consecinţă atât a lipsei de implicare a instituţiilor abilitate, a sustragerii pieselor de valoare din siturile arheologice cât şi a mutilărilor deliberate.
Vom rămâne martorii ,,inocenţi" ai acestei tragedii ireparabile a patrimoniului cultural şi spiritual pe care s-a clădit civilizaţia creştină românească?

Interlocutori: Vladimir Brilinsky, redactor şef al revistei "Dacia magazin", dr. Napoleon Săvescu, preşedinte "Dacia Revival International" din New York, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, prof. dr. Theodor Codreanu, Huşi.

Editor imagine: Dana Galeriu
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Producător: Dan Micu


Vacanţă plăcută. Ne auzim mai spre toamnă, de-om mai fi :)).

DEPUTAŢII AU APROBAT ORDONANŢA PRIVIND PAŞAPOARTELE BIOMETRICE. 206 PENTRU, 13 ÎMPOTRIVĂ ŞI 13 ABŢINERI.

Bucureşti, 23 iun /Agerpres/ - Deputaţii au aprobat cu 206 voturi pentru, 13 împotrivă şi 13 abţineri Ordonanţa de Urgenţă nr. 207/2008, care modifică Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români din străinătate.
Pe 12 mai, deputaţii din Comisiile de apărare, politică externă şi drepturile omului au finalizat discuţiile pe marginea Ordonanţei amintite, în cadrul căreia au fost adoptate o serie de amendamente care reglementează problema mult discutată a paşapoartelor biometrice.
Cu toate acestea, proiectul a fost retrimis de două ori la comisia de specialitate.
Ultima dată, deputaţii au retrimis la comisie proiectul ce viza paşapoartele biometrice la 10 iunie, când deputatul social democrat Aura Vasile a solicitat acest lucru întrucât preşedintele uneia dintre comisii - cea pentru drepturile omului - nu semnase raportul final.
Plenul Camerei Deputaţilor mai trimisese pe 25 mai la comisie proiectul de act normativ amintit, propunerea de retrimitere fiind făcută tot de deputatul PSD Aura Vasile, care a afirmat că raportul comisiilor sesizate în fond - Comisia de apărare, cea pentru politică externă şi cea pentru drepturile omului - nu a fost semnat de toţi cei trei preşedinţi de comisie.
Potrivit actului normativ aprobat astăzi, pentru cei care, din motive de conştiinţă, refuză paşaportul electronic (biometric), deputaţii au căzut de acord ca aceştia să poată primi un paşaport simplu, temporar, al cărui termen de valabilitate a fost stabilit la 12 luni.
De asemenea, paşapoartele simple temporare pot fi reînnoite ori de câte ori cetăţeanul doreşte.
Potrivit preşedintelui Comisiei de apărare, democrat-liberalul Costică Canacheu, în ordonanţă termenul de valabilitate al paşaportului temporar era de 6 luni.
'De reţinut că prin tratatele pe care statul nostru le-a semnat prin aderarea la Uniunea Europeană, prin tratatele internaţionale la care suntem parte, în UE vom circula cu cartea de identitate, care şi ea va fi electronică, începând din 2011. În UE, nu vom avea nevoie de paşaport; în afara UE, vom circula cu paşapoartele electronice sau cu cel simplu temporar. Cetăţenii pot opta', a precizat Canacheu.
Preşedintele Comisiei de apărare a adăugat că deputaţii din cele trei comisii au stabilit, de asemenea, ca valoarea unui paşaport biometric să fie de 290 de lei, iar 96 de lei va costa unul simplu temporar.
'Am fost informaţi că Imprimeria Naţională a lansat licitaţia pentru achiziţionarea echipamentelor necesare asigurării securităţii datelor personale', a adăugat Canacheu.
El a dat asigurări că nu se va constitui o bază de date permanentă cu amprentele prelevate pentru paşaportul biometric, acestea rămânând în sistemul informatic doar pe durata emiterii paşaportului. 'După aceea, vor fi şterse. De asemenea, amprentele nu sunt preluate de sistemul criminalistic', a adăugat Canacheu.
Şeful Comisiei de apărare a precizat că solicitările pentru noile paşapoarte vor putea fi făcute la nivelul serviciului local de evidenţă a populaţiei. 'Ordonanţa prevedea ca numai în anumite centre să se facă acest lucru. Noi am prevăzut în lege ca solicitarea să se poată depune la locul în care îşi are domiciliul solicitantul, iar după aceea administraţia să gestioneze aceste cereri', a arătat Costică Canacheu.
Problema paşapoartelor biometrice a fost discutată în comisiile reunite încă de la mijlocul lunii aprilie.
La începutul aceleiaşi luni, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să promoveze o serie de amendamente ale BOR la ordonanţa privind introducerea paşapoartelor electronice, în contextul în care actul normativ a trecut tacit de Senat, iar propunerile Sfântului Sinod nu au fost luate în considerare. Amendamentele dorite de Patriarhie vizau eliberarea de paşapoarte simple, temporare, în cazul în care titularul sau părinţii minorilor declară în scris că nu doresc paşapoarte electronice pentru motive de conştiinţă sau religioase.
BOR mai dorea prelungirea valabilităţii paşapoartelor simple temporare de la cel mult 6 luni, cât prevede ordonanţa, la cel mult un an.
În documentul remis de Patriarhie, PF Daniel îşi exprima regretul că aceste propuneri de amendare a ordonanţei nu au fost luate în considerare de Senat.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a lăsat credincioşilor libertatea de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar

DUMNEZEU NU APARE LA ŞTIRI

Dumnezeu nu apare la ştiri,
Dumnezeu nu omoară delfini,
Dumnezeu nu topeşte gheţari,
Dumnezeu n-are Vis nuclear,
Dumnezeu nu votează-n Senat,
Dumnezeu n-a luptat în Irak,
Prea ocupaţi cu distrugerea lumii oamenii sunt…

Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni în seama aici pe Pământ…

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

Pe Iisus l-au făcut Superstar,
Pe Dumnezeu l-au tipărit pe dolar,
Religia e marketing de război,
Oamenii işi fac cruce, dar privesc în gol!

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

Fără credinţă, corabia umană rătăceşte prin spaţiu,
Se apropie furtuna,
Se-ntunecă lumea…
Totul se vinde, se cumpără totul,
Banii sunt calea, adevărul şi viaţa.

Iisus nu mai vine…

Dumnezeu se mai uită o dată spre lume,
Nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână,
Nu e nimeni s-audă că şoapta iubirii
El încă ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lăsat…
Ne-a lăsat să ne facem de cap…

MIHAI EMINESCU. MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI

MIHAI EMINESCU. MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002)

invitaţi: Vladimir Beliş, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, P.F. Teoctist

producători: B1TV, SCARA şi Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie
imaginea: Andi Ioniţă
editor imagine: Cristian Păscăluţă
scenariul: Rafael Udrişte şi Mugur Vasiliu
un film de: Mugur Vasiliu

(La o rezoluţie bună, filmul se poate descărca aici.)

KATERINA SITARAS

http://www.ancienthymns.com/

Katerina Sitaras - Aghios O Theos
Asculta mai multe audio Muzica


Katerina Sitaras - Holy God
Asculta mai multe audio Muzica


Katerina Sitaras - Heruvic
Asculta mai multe audio Muzica








( Ancient Faith Radio )

ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI: "FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ"

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA [1]
APRILIE 2009

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].
După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].
Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile –, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte Taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].
Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”[17].

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”[18].
S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.
Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:
a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.
Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.
De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

Metropolitan of Piraeus, Seraphim
Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis, Jeremiah
Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim
Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain
Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology
Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology
Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the “Pan-Hellenic Orthodox Union”
Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus
Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos
Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas
Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion
Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora
Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike
Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa
Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa
Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria
Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria
Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Elder Gregory, Hieromonk, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain
Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Athanasius, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nicodemus, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nephon, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori
Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province
Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province
Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province
Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais
Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos
Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas
Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus
Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa
Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia
Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae
Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias
Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike
Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province
Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia
Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

NOTE
[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1
[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.
[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.
[4] Fapte 4: 12.
[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”. [6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).
[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).
[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.
[10] Mansi, 13, 409-412.
[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : <<>>. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.
[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.
[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.
[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)
[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.
[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.
[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.
[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.
[20] Efeseni 4:5.
[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224