BUCUREŞTI, CETATEA LUI HRISTOS

(Via Popas Alternativ)

La câteva ore de la terminarea marşului pentru susţinerea familiei autentice, organizat de mai multe asociaţii ortodoxe civice, am primit pe mail o mărturie din partea unei creştine despre cum a fost la marş, despre cum l-a vazut, cum l-a simţit. Pentru că este destul de amplu şi atinge principalele momente ale acţiunii respective, am hotărât să o public, cu acordul autoarei:

Am fost la marşul pentru o familie normală. Am aflat despre el de pe blogul lui Rafael Udrişte. Mă aşteptam să se organizeze dupa modelul ultimilor ani şi eram pregatită să vin. Am trimis informaţii şi apeluri de participare şi unor prieteni, rude şi colegi. Am convins doar doi: soţul şi o prietenă. Peste aşteptările mele! M-am obişnuit cu nepăsarea oamenilor, dar asta nu mă mai descurajează şi nici nu mă mai dezamăgeşte. Ştiu cum e lumea şi nu mă aştept la prea multe de la ea.

A venit ziua marşului. Îmi treceau prin cap întrebări cu privire la cine sunt organizatorii, cât de bine intenţionaţi sunt, cât de trăitori sunt în ale credinţei. Am văzut şi emisiunea TV cu Bogdan Mateciuc, dr. Pavel Chirilă şi Claudiu Târziu şi în loc să mă încurajeze, m-a dezamăgit. I-am văzut nepregătiţi să răspundă creştineşte la întrebări şi am văzut cât de pregatită cu materiale, întrebări şi comentarii era moderatoarea. Lupta era inegală şi mă gândeam cât de slab pregătiţi au fost să răspundă provocărilor cu argumentele credinţei. M-am intrebat, cine sunt aceştia? Sunt ei bine intentionaţi? Să mă duc la marşul lor? Şi mi-am dat seama că oricine ar fi ei şi oricât de stângaci ar fi, acesta nu e motiv să nu ies în stradă să mărturisesc adevărul. Chiar dacă şi eu însămi sunt la fel de nevrednică şi nepregătită. Războiul a venit. Ne-am antrenat, nu ne-am antrenat, suntem sau nu vrednici, e prea târziu să îmi pun asemenea întrebări. Trebuie să ieşim la luptă. Ce fel de luptă? O nimica toată: o mărturisire a adevărului, a credinţei şi normalităţii în faţa lumii, acum cât încă mai avem autorizaţie de la primărie, protecţie din partea forţelor de ordine, a jandarmeriei etc. Aşa că am pregătit nişte pancarte cu fragmente din Sfintele Scripturi cu referire directă la rolul femeii şi al bărbatului în ordinea creaţiei, şi la păcatul sodomiei şi plata acestuia.

A venit şi ora 17 fără un sfert, eram deja acolo. Se adunaseră cam 200 oameni şi o groază de reprezentanţi mass-media. Deja eram obişnuită să îi văd cum se reped să ia interviu unei babe, unui moş mai nebunatic sau oricărei persoane care părea că nu ştie pentru ce se află acolo. Am urmărit puţin amuzată încercările lor de culegere de materiale mincinoase sau deformate. S-au luat o groază de interviuri din care, mai mult ca probabil, nu vor apărea decât câteva secvenţe de maxim 30 secunde. A fost şi un mic incident în care organizatorii, văzând manevrele presei au încercat să atragă atenţia că nu oricine poate să ne reprezinte punctul de vedere. M-am uitat în jur, oamenii continuau să se adune şi am recunoscut aceleaşi feţe de anii trecuţi, cei veniţi pentru prima oară - puţin stingheri şi nesiguri. Am încercat să aflu de ce veniseră şi mi-au spus unii că un fluturaş în cutia poştală le atrăsese atenţia şi s-au gândit că nu e lucru rău să ieşi şi să mărturiseşti adevărul, normalitatea, valorile noastre creştine milenare. Am văzut mulţi oameni în vârstă, trecuţi de 60 ani, femei şi bărbaţi. Am văzut o femeie care se târa într-o cârjă, bătrână, neajutată de nimeni şi care a făcut tot ce a putut să parcurgă tot traseul. Am vazut şi tineri puţin stingheri şi distraţi care nu ştiu nici acum dacă erau de-ai noştri. Sau poate că erau serioşi, dar hainele astea caraghioase în care ne îmbracăm acum, că doar astea se găsesc, ne fac să părem altceva decât suntem. Am văzut preoţi, mame cu copii, bărbaţi în floarea vârstei. Unii erau veniţi de la Târgovişte, unii din Ploieşti, Buzău sau chiar din locuri mai îndepărtate, din nordul Moldovei chiar.

La început, până să plecam în marş, s-au tot agitat organizatorii, ne-au pus să stăm pe rânduri câte şapte, să păstrăm doi metri între noi şi iar m-am întrebat ce rost au toate acestea. Se pierdea timp degeaba, dar la un moment dat m-am gândit şi la ângrijorarea lor. Poate se temeau să nu ne dezorganizăm şi să reacţionăm aiurea, să nu compromitem scopul marşului, să nu dăm declaraţii nepotrivite. La urma urmei, oricine din noi putea fi oricine şi se putea ca printre noi să se afle şi persoane rău intenţionate. Văzând atâta agitaţie, m-am îngrijorat şi eu şi m-am uitat mai atent la feţele oamenilor. A fost de ajuns ca sa mă liniştesc. Simţeam că sunt printre ai mei şi parcă creştea inima în mine. Simţeam o solidaritate cu aceşti oameni, deşi nu îi cunoşteam.

Într-un final, am plecat la drum. Totul s-a desfăşurat normal, organizat, cuminte, smerit. Parcă pentru prima oară mesajul nostru era clar şi adevărat creştin. Am spus rugăciuni, am cântat cântece creştineşti. Lumea se uita la noi mirată. Mi-am dat seama că cei mai mulţi nu ştiau ce e cu noi. Nu fuseseră informaţi. Şi nu e de mirare. Informarea prin mass- media e concepută în aşa fel încât fie să nu se anunţe nimic, fie să se anunţe ceva în treacat minimalizandu-se evenimentul, fie se anunţă astfel încât nu înţelegi nimic: cine, când, unde, cum şi pentru ce. Înainte mă gândeam că e vorba de incompetenţă, acum însă sunt convinsă că e mai mult decât atât, de vreme ce parada pederaştilor e popularizată cu mult timp înainte şi cu lux de amănunte, ca nu cumva să îi scape cuiva informaţia. Iar m-am întristat, văzând nedumerirea oamenilor şi manevrele presei. Apoi m-am înseninat. Oamenii ne priveau cu simpatie, primeau materialele şi mesajele noastre. Mai erau pe ici pe colo unii care se dădeau înapoi ca arşi. Cei „toleranţi” şi “deschişi la minte”. I-am privit cu milă, căci acum deja ştiu că aceşti oameni nu înţeleg nimic din ce îi inconjoară, îşi înşeală conştiinţele şi îşi pun toate speranţele în modernismul, “libertatea”, „toleranţa”, „egalitatea” şi “fraternitatea” propovăduite de sursele corecte politic.

Am mai observat şi printre noi gesturi nelalocul lor. O doamnă îi invită pe trecători să ne însoţească. Unii au răspuns cu dispreţ iar ea le-a dat replica într-un mod răutăcios. M-am gândit: “uite cât de nevrednici suntem şi noi şi cât de depăşiţi de misiunea la care suntem chemaţi”. Iar m-am descurajat şi iar m-am înseninat la gândul că „om fi noi păcătoşi, dar măcar suntem ai lui Hristos”. Am simţit o încredinţare că ceea ce facem e plăcut Domnului şi Maicii Sale şi că la o adică, dacă va fi nevoie, aşa neputincioşi şi păcătoşi şi stângaci cum suntem, vom primi întărire de sus. Şi m-am gândit că poate pentru rugăciunile noastre Domnul va salva cetatea şi nu o va pierde.

Câţi eram noi oare? Eram destui pentru ca Domnul să salveze cetatea? M-am uitat şi am văzut că întreaga coloană măsura cam 400 metri de oameni puşi pe rânduri de câte şapte. Numai în jurul meu am numărat cu uşurinţă o sută de persoane. Trebuie să fi fost peste o mie de oameni. Atâta din tot Bucureştiul ăsta de aproape 3 milioane de oameni şi din toată România de 20 milioane. Ceilalţi au griji, telenovele, emisiuni de divertisment, au lucruri mai bune şi mai importante de făcut. Au targeturi şi deadline-uri! Impozite, credite, maşini, vile de construit şi câte şi mai câte. Oare se va milostivi Dumnezeu de noi?

Când ne-am apropiat de Dealul Mitropoliei iar m-am întristat. Am traversat o zona aglomerată şi şoferii ne-au claxonat nervoşi, căci aşteptau prea mult după noi să trecem. M-am gândit: „Ce oameni! Nu avem nici o înţelegere unii pentru alţii! Cum de ne mai rabdă Dumnezeu?”. Am ajuns şi în Dealul Mitropoliei. Mulţi au plecat. Am rămas cam jumătate şi am ascultat declaraţiile oficiale, am vorbit între noi, ne-am bucurat de mărturisirea noastră, am avut un sentiment al datoriei împlinite. Şi iar m-am întristat uitându-mă în Deal şi întrebându-mă: „oare cum vor da socoteală cei chemaţi să păzească turma şi care se dau înapoi şi nu doar atât, se şi desolidarizează? Câţi preoţi are Bucureştiul şi câţi au venit? Câţi preoţi are România şi câţi au fost de faţă? Câţi din ei au spus măcar un mic cuvânt la o predică? Câţi au binecuvantat această manifestare? Câţi s-au rugat pentru binele şi sănătatea neamului nostru? Câţi vor fi gata să oficieze căsătorii homosexuale când legea şi directivele U.E. le vor impune? Oare câţi din ei şi câţi din noi vom fi gata să mărturisim dacă va fi pericol de moarte şi de prigoană?

Şi iar a venit gândul salvator: „Viu este Domnul nostru!”. „Nu te teme, turmă mică, pentruă că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”.

Dacă Domnul e cu noi, cine va fi împotriva noastră?

Roaba lui Hristos, A.

UPDATE:

Fotografii de la marş, aici.

În ce crede patriarhul Daniel?

Marşul familiei şi semnele tot mai pronunţate ale totalitarismului patriarhal

Realitatea Tv, adică LAMIJTO Tv

ProTV, tot aşa...

Mars pentru normalitate, vineri, in Bucuresti! Sambata urmeaza GayFest!

StirileProTV.ro

Cezar Machidon, fotografii de la marş, aici.

MARŞUL PENTRU FAMILIE. PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!

Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marş pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei, de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.

Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.

În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.

Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă.Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!

Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.

E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe...

Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!

Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.

Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!

Împreună la „Marşul pentru familie”.

Invitatie la marsul pentru familie
Asculta mai multe audio Evenimente »

Organizatori:

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România reuneşte asociaţiile care promovează valorile familiei şi dreptul la viaţă de la concepţie până la moartea naturală, conform cu învăţăturile de credinţă ortodoxe.

Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei conform cu tradiţiile social-culturale şi religioase ale poporului român.

Forul Ortodox Român (F.O.R.) este o structură federativă fără personalitate juridică, fondată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român.F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.

Persoane de contact:

Claudiu Târziu

tel. 0740.103.621

Rafael Udrişte

tel. 0748.034.951

www.protejarea-familiei.com

APEL CĂTRE LIMBRICI* - MARII ARTIŞTI ROMÂNI

*Ascaris lumbricoides (numit popular limbrici) este un vierme intestinal, cilindric, alb-gălbui, răspândit în toata românia, ascaridiaza fiind cea mai frecventă parazitoză socială. La capătul anterior, limbricul are orificiul bucal, înconjurat de trei buze groase necesare exprimarii iubirii de stapin, iar la capătul posterior-orificiul anal. Limbricul este primul din seria animală la care aceste două orificii sînt separate.Românul este singura gazda susceptibilă, acesta fiind primul din specia animală care încearcă să unească la loc cele două orificii întru cearea primului perpetuum mobile de speţa I. Modul de infecţie este prin transmitere fecal-orală.

Florin Chilian

"Artistul trebuie să fie mai puternic decât arta lui, pentru că trebuie să o apere!" (Matisse)

Ştiu că, pentru cei mai mulţi dintre voi, acest moto nu are nici un fel de relevanţă, marea voastră majoritate fiind nişte bieţi imitatori, infractori de drept comun, nimic mai mult. Vă cunosc foarte bine micimea, spaimele, minciuna, impostura şi mediocritatea care „compensează” lipsa talentului...
Cum să puteţi fi vreodată creatori responsabili ai vreunei forme de artă, cînd toata viaţa aţi furat arta, creaţia şi destinul altora, copiind cu neruşinare şi profitînd de pe urma falsului grosolan, încasînd bani nemeritaţi, semnînd în fals copii nefericite ale adevăratelor creaţii?! Care artă?! Ce să apăraţi?!...
Anunţ pe această cale că nu voi mai participa nicidată la o acţiune caritabilă în scopul ajutorării vreunui artist, indiferent de situaţie, indiferent de domeniul de creaţie. Prea mulţi m-au intrebat cu ce este diferit copilul unei „vedete” de copilul unui om din Constanţa sau din Braşov care se prăpădeşte de cancer?! Cu ce este mai preţioasă viaţa unui „megastar” în comparaţie cu viaţa unui necunoscut?! Oare pentru familia sau prietenii unui necunoscut viaţa acestuia nu e importantă?!
Nu am înţeles atunci ce-mi spuneau oamenii şi am considerat că e încă o dovadă de „solidaritate” românească. Adevărul este însă că acei oameni au dreptate! Dacă artiştii români şi-ar fi apărat drepturile, nici unul dintre ei nu ar fi ajuns în situaţia de a cere sprijin şi atunci toate acele teledoane ar fi fost îndreptate către cei ce aveau cu adevărat nevoie de televiziuni pentru problemele lor.
Unul dintre copiii necunoscuţi pentru care am reuşit să strîngem banii necesari tratamentului a murit zilele trecute, învins de cancer, dar şi de refuzul imbecil al unui „vector de opinie”, mare om de presă, de a publica un text în care se dădeau şi conturile unde „anonimii” puteau face donaţii. În acel editorial, Dana Andronie semnala şi atitudinea unor „artişti”, colegi ai mei, care refuzau să participe la astfel de evenimente de strîngere de fonduri, pentru că aveau „cîntări electorale”...
În doi ani (2007 şi 2008) s-au strîns, la organismele de colectare şi gestionare a drepturilor de autor şi conexe, aproape 90 (nouăzeci) de milioane de euro. În ultimii 10 ani s-au colectat peste jumătate de miliard de euro la aceleaşi organisme. Daca artiştii ar fi avut acea demnitate pe care numai adevărata creaţie ţi-o dă, atunci disperarea nu ar fi ajuns sa-i scoată din case, apelînd la ajutorul comunităţii.
Sînt scîrbit şi sătul de umilinţa pe care o acceptă marii artişti ai neamului, cerşind la televizor dreptul de a munci pînă la o sută de ani! Sînt jenat de meschinăria lor ce îi face să se înjosească, pentru a mai lungi şmecheria ce le permite să cumuleze pensiile cu salariul şi să cerşească degradant 20 de euro, fără a se gîndi la generaţiile de actori, artişti ce stau să vină după ei. I-am întrebat de ce preferă degradarea unui astfel de demers şi mi-au răspuns, halucinant, că este sub demnitatea lor să se lupte pentru cîţiva firfirei! Demnitatea nu are nimic de-a face cu banii, ci doar cu PRINCIPIUL! De cînd este nedemn sa-ţi aperi demnitatea?!!! Toate acele 90 de milioane de euro SÎNT BANII LOR, ai artiştilor, şi sper ca măcar valoarea sumei să-i determine să revină la verticală. Destul cu tîrîşul în patru labe, fie şi numai de dragul banilor! Sînt 20 de ani decînd a murit Ceauşescu iar pe cei care ne conduc acum, după cîte se vede, nu-i interesează linsul în cur.
De trei ani sînt, pentru cei mai mulţi dintre voi, „scandalagiul” Chilian! Asta pînă v-am dovedit că se poate. E posibil, aşadar, şi în România, să nu accepţi umilinţa, să-ţi aperi drepturile şi în final să cîştigi, chiar dacă te lupţi cu guvernanţi oligofreni.
De trei ani încerc să vă scot din moartea cerebrală în care vă aflaţi. Se pare că banii intraţi pe cardurile CREDIDAM şi UCMR-ADA, în urma acţiunilor mele, au reuşit să facă asta. Nu au picat din cer acei bani, ci în urma „scandalurilor” mele, între care un memoriu adresat şefului SRI, Cristian George Maior, memoriu din care vă redau o mica parte:

”Degeaba vă luptaţi pentru transparenţa modului de colectare şi gestionare a sumelor cuvenite artiştilor români, pentru că o parte din aceşti bani merg la SRI şi la partidele aflate la guvernare.”

Oricît de aiuritoare poate părea fraza asta, este spusă de unul dintre cei ce sînt puşi să ne apere, şi anume de Domnul Ştefan Gheorghiu, în calitatea sa de director general al CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi). Asta i-a declarat doamnei Mihaela Mihai, preşedinte al Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România (U.A.L.P.R.), iniţiatoarea legii 109/2005, privind îndemnizaţia pentru activităţile artiştilor).
Nu pretind mulţumirile sau binecuvîntările voastre! Este nevoie însă de arta voastră şi asta da, v-o pretind! Pentru că, se pare, frica v-a transformat în limbrici, jalnice nevertebrate cu care securiştii se joacă după pofta inimii. Amintiţi-vă cine sînteţi şi, dacă pentru voi nu aveţi demnitatea de a lupta pentru ceea ce vă aparţine, şi nici pentru copiii sau nepoţii voştri, făceţi-o pentru bani! 90 de milioane de euro alină multe cocoaşe.
„Desenul” de mai sus reprezintă ceva ce n-au găsit procurorii DNA, şi anume o mica parte dintr-o schemă prin care sîntem furaţi de ani de zile. Inutil să vă spun că această „suveică” se întîlneşte cu o firmă din British Virgin Islands, adică un paradis fiscal. Prea mulţi „vectori de opinie” din presă se regăsesc ca acţionari prin zecile de firme care compun suveica asta şi de aici lipsa de acoperire media a problemelor legate de drepturile de autor.
Chiria pe un metru pătrat la Magazinul Muzica este între 70 şi 100 de euro pe luna. Oare cît plăteşte Orange România şi cui, contractul de închiriere fiind făcut cu SC Muzica 2001?! Iorgulescu şi UCMR-ADA s-au asociat şi au început să ne fure banii prin firma Muzica 2001. Banii aceştia sunt încasaţi prin interpuşi, pentru că a avut grijă să se retragă din societăţi atunci cînd a fost numit ministru, lăsîndu-şi astfel slugile să-l servească. Procurorii DNA cunosc extrem de bine schemele acestea, dar sînt foarte sensibili la bolile infractorilor şi dau NUP-uri pe bandă rulantă. Noroc cu UE şi procurorii de la OLAF.
Toţi aceşti bani ni se cuvin pemtru că sînt ai noştri, doar că laşitatea voastră permite unor infractori să mă fure şi pe mine iar eu nu am de gînd să accept asta! Cutremurătoare este situaţia domnului Cornel Constantiniu suferind de boala Parkinson. Deşi s-au făcut multe pentru a-l ajuta în această privinţă, a fost furat, pe de altă parte, de drepturile ce i se cuveneau (atît dînsul cît şi d-na Angela Similea) de la coloana sonoră a filmului \'4 luni 3 săptămâni şi 2 zile\', film regizat de Cristian Mungiu. Banii au fost înacasaţi de firma cu care se făcuse contractul pentru coloana sonoră: „Star Media Music” - firmă înfiinţată de Iorgulescu, fostul ministru PNL al Culturii.
Pînă la desfiinţarea FNI, asociaţia dreptului de autor, ADA, a depus în conturile acestuia uriaşe sume de bani încasînd dobînzi fabuloase în numele artiştilor români. Numai că aceste sume nu se regăsesc nicăieri, cu atît mai puţin în buzunarele artiştilor în numele cărora s-au efectuat aceste tranzacţii.
Cum este posibil ca un inspector UCMR-ADA, însărcinat cu colectarea drepturilor de autor, să încaseze venituri lunare în medie de 70.000 ron?! Marius Achim încasează toate aceste sume, plus uriaşe drepturi de autor şi conexe, pentru că este şi compozitor şi interpret (pe lîngă faptul că este soţul doamnei Ana Achim, directoarea UCMR-ADA). Fostul şofer Marius Achim, ajuns inspector UCMR-ADA pentru colectarea sumelor, incasează în medie peste 15.000 euro lunar ca venituri, în timp ce artiştii apelează la mila publică pentru ei sau pentru copii lor. Pentru unii dintre aceştia este deja prea tîrziu. Asta în timp ce Iorgulescu încasa ca preşedinte UCMR-ADA peste 820 de milioane din salarii şi alte 330 de milioane din drepturi de autor. Un miliard, o sută cincizeci de milioane anual, iar voi ... Limbrici!
Nu mă aştept ca marii artişti ai neamului să apară la televiziuni să-şi ceară drepturile. Au fost cumpăraţi ieftin, momiţi cu posturi de conducere în cadrul acestor organisme de colectare şi gestiune a drepturilor de autor şi conexe. Un exemplu de artist cere punea cîndva întrebări incomode este Marius Moga. A fost cooptat în conducerea UCMR-ADA şi acum doar se plînge că i-au scăzut veniturile din drepturi de autor. Dar, fiind în conducere, nu mai poate face nimic. D-nul Mihai Pocorschi a fost trimis la mine să-mi închidă gura, propunîndu-mi „onoarea” de a intra în conducerea UCMR-ADA, „acolo de unde se împart banii adevăraţi”... Eu am refuzat, aşa cum am refuzat şi alte „demnităţi” publice prin guvern, etc... Moga însă – nu. Iar acum regretă. Toţi marii actori ai neamului se mînjesc, primind sume infime de bani, menite să le închidă gura. Dacă ar şti aceşti limbrici ieftini că, de fapt, nu primesc nici măcar 0,5 procente din ce li s-ar cuveni de drept... Circa 70% din sumele colectate de UCMR-ADA şi CREDIDAM pleaca din ţară, chipurile, pentru plata ariştilor străini. Două conturi unde pleacă aceste sume sînt cel puţin suspecte. Unul este in Rusia („suveica” indică un potenţial deţinător al acestui cont), iar altul este în Buenos Aires, alt paradis fiscal.

În situaţia în care v-a mai rămas ceva demnitate, aveţi mai jos două formulare tip. Tot ce trebuie să faceţi pentru voi este să printaţi cîte două exemplare din fiecare, să le completaţi, să mergeţi cu ele la sediile UCMR-ADA şi CREDIDAM, să cereţi număr de înregistrare şi dată pentru fiecare. Un exemplar îl lăsaţi la registratuta respectivei instituţii iar cu cel rămas mergeţi şi-l lăsaţi la societatea de audit SC Vulpoi & Toader Management SRL, la adresa str. Henri Coanda nr. 27, Sector 1(lîngă restaurantul chinezesc pe Ana Ipătescu).
Nu mă aştept de la muzicieni membrii UCMR-ADA să semneze cererile de audit. Spaima lor cea mare este dată de semnăturile lor pe fişele de înscriere a pieselor. Ceva mai mult de 98% din muzica românească este furată şi şefii de la UCMR-ADA ştiu asta. Cum ridică vocea, cum li se bagă sub nas dovada imposturii, a hotiei. Fals, uz de fals şi încasare de foloase necuvenite... Asta înseamnă muzica românească.
De la actorii români, membri CREDIDAM, mă aştept să fie mai dornici de dreptate. Şi mă aştept în primul rînd de la tinerii cărora li se refuză arta, nu de la cei vîrstnici, mult prea obişnuiţi cu umilinţa.
Între artiştii ce şi-au exprimat acordul, sau au semnat deja aceste formulare privind cererea de audit, se numără: Angela Similea, Medeea Marinescu, Zoia Alecu, Ştefan Bănică jr, formaţia Mandinga, Ovidiu Popa, Florin Cojocaru(Class), Nicu Gigantu. De asemenea d-nul Cătălin Muraru, patronul casei de discuri Roton, şi-a manifestat intenţia de a trimite spre semnare aceste formulare tuturor artiştilor aflaţi sub contract.

P.S. Nu mă aştept ca acest apel să fie preluat de media românească. Unul dintre motive este acela că în toate marile trusturi de presă este măcar un şef care fură din banii artiştilor, avînd legături directe cu acea „suveică”. Ca să nu mai pun la socoteală şi realitatea conform căreia toate furturile din cultura română s-au facut cu sprijinul nemijlocit al MAE, care de fapt înseamnă SIE, unde au rămas mult prea mulţi securişti de pe vremea lui Ceauşescu... Să fie oare întîmplător faptul că toate cazurile de mare corupţie din cultură anchetate de DNA nu s-au finalizat altfel decît cu NUP? Toate aceste cazuri au culminat cu îngheţarea proceselor iar directorii ORDA, Rodica Pîrvu director general, directorul adjunct Eugen Vasiliu şi şeful de serviciu Laurenţiu Oprea au scăpat de urmărirea penală, asemneni lui Gorbunov, pe motiv de boală…


Florin Chilian

Artist
office@artitude.ro

6 mai 2009
(material preluate de pe situl www.comunicatedepresa.ro)

Alte informaţii pe acelaşi subiect aici.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfinţii 40 de mucenici” din Aiud

Pe 27 aprilie, Înaltpreasfinţitul Andrei a participat, începând cu ora 12.00, la punerea pietrei de temelie pentru Biserica cu hramul „Sfinţii 40 de mucenici” din Aiud, care va fi zidită deasupra mormintelor celor care au murit în temniţa de la Aiud, luptând împotriva rezistenţei comuniste.
La acest eveniment au fost prezenţi alături de Înaltpreasfinţitul Andrei, un sobor de preoţi, maestrul Dan Puric, domnul preşedinte al Consiliului judeţean Ion Dumitrel şi domnul Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Biserica va fi amplasată pe Râpa Robilor, alături de care va mai fi construit un memorial al victimelor închisorilor comuniste. (sursa: Reintregirea.ro)

(imagini postate prin bunăvoinţa pictorului Ioan Popa) 

MIELUL ŞI FIARA

Unele dintre tendinţele autoritariste ale guvernelor, urmate de decizii concrete în planul legislativ, surprind şi îngrijorează prin faptul că situaţiile nou create evocă asemănări tulburătoare cu previziunile din Cartea Apocalipsei. Hotărârile privitoare la măsurile de securitate în curs de implementare în domeniul evidenţei populaţiei stârnesc nu numai reacţii faţă de îngrădirea drepturilor omului, dar şi, în ceea ce îi  priveşte pe credincioşi, sentimente de respingere faţă de trimiterile concrete la semnul Fiarei (666), întâlnit în codurile de bare, dar şi faţă de codificările paşapoartelor biometrice, aflate pe cale să devină condiţie obligatorie pentru exprimarea şi manifestarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor.

Interlocutori: P.S. Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamţ, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. dr. Mihai Valică, parohia “Sf. Treime”, Vatra Dornei, părintele Petru Bagacian, Gherla,  Radu Preda, Asociaţia "INTER", Cluj-Napoca, Maria Bagacian,  profesoară de religie, Gherla, monahul Filotheu, mănăstirea Petru Vodă.

 

Producător: Dan Micu

Editor imagine: Lucia Mocensz

Director de imagine: Ion Cristodulo

Realizator: Rafael Udrişte

Reportaj-documentar difuzat la TVR1, SEMNE, 25 aprilie 2009

UPDATE: Interviul integral acordat Televiziunii Române de Părintele Iustin pe 10 aprilie 2009

CINE SE TEME DE CETĂŢENIA EUROPEANĂ PENTRU BASARABENI?

foto: clujeanul.ro

„O cercetare a istoriei contorsionate a acestui teritoriu ne ajută să înţelegem originile acestei confuzii legate de identitatea moldovenească… Problemele identităţii moldoveneşti trec dincolo de geografie şi cetăţenie; ajung chiar la nivelul limbii şi al conştiinţei”.
(Louis O’Neil, „The World Street Journal”, 21 aprilie 2009)

Poticnirea Bruxellesului pe Prut
Măcinată de propriile crize şi neputinţe, Europa instituţională demonstrează astăzi că nu doreşte să intre în nicio bătălie majoră în numele vecinătăţilor ei. Vrea stabilitate, nu extindere. Din această perspectivă, Summitul Parteneriatului Estic (PE) de la Praga este un veritabil test. RM va fi, după toate aparenţele, invitată. Dar ce va reprezenta asta? O victorie a diplomaţiei de la Chişinău? Nu. Dimpotrivă! Invitarea Chişinăului în PE - alături de state şi lideri pentru care democraţia este doar un decor - spune multe. RM e plasată, ferm şi deliberat, în cadrul acestui pachet fără şanse de integrare. Un stat latin, cu proximitate euroatlantică, care vorbeşte o limbă oficială a UE, cade acum de pe harta Europei şi rămâne în zona gri a integrării fără europenizare şi stabilităţii fără dezvoltare. Asta înseamnă, de fapt, invitaţia RM la Summitul de la 7 mai. De azi înainte, Moldova nu se va mai compara cu România sau statele baltice, ci cu Belarus, Armenia sau Azerbaidjan.

Moldova cade de pe hartă. Dar cetăţenii ei?
În faţa acestei crase lipse de proiect faţă de RM, poziţia României, exprimată prin discursul preşedintelui Băsescu, pivotează în jurul ideii de cetăţenie română. Subiectul - ştim asta - stă deseori sub semnul unor distorsiuni sau clişee. Doar un exemplu, din multele care stau la îndemână şi care arată cât de falsă este percepţia noastră faţă de asumările identitare din RM. În cadrul Barometrului de Opinie publică (IMAS - IPP), fiind întrebaţi care e motivul principal pentru care intenţionează să obţină sau deja au obţinut cetăţenia română, 48,5% din respondenţi au răspuns că au nevoie de cetăţenie pentru a se deplasa liber în România, 32% - pentru că se simt români, 10,2% - pentru a se putea deplasa liber în UE şi doar 7% - pentru a pleca să muncească peste hotare. Asta spun cifrele. Problema este următoarea: de ce percepţia publică este astăzi dominată de ideea că basarabenii vor cetăţenia (doar) pentru a pleca în Occident? Pe ce se bazează această idee? Că există o asemenea opţiune este evident. Dar că ea este unică sau chiar dominantă, nu. În esenţă, chestiunea acordării cetăţeniei nu este încorsetată de niciun aquis communitaire (după cum arată istoria UE sau recenta decizie a Franţei de a modifica procedurile de acordare a cetăţeniei). Cu toate acestea, este nevoie ca măsura să fie bine şi convingător argumentată, iar clişeele - eliminate.

Nu este doar o problemă naţională
Primul clişeu legat de acordarea cetăţeniei este naţionalizarea excesivă a acestui gest. Problematica acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii RM trebuie pusă în contextul europenizării RM, ca o soluţie eficientă pentru obţinerea acestui obiectiv. Acordarea cetăţeniei române, implicit europene, va induce o dinamică în interiorul societăţii din RM care, din păcate, acum nu există. Şi nu se vede deocamdată de unde ar apărea ea… E vorba despre acel factor dinamizator ce mişcă societatea sau generează o tensiune pozitivă în interiorul ei. Cineva cu paşaportul românesc în buzunar e mult mai relaxat - psihologic, înainte de toate - pentru viitorul lui şi al copiilor săi. O parte din timorarea pe care o poate resimţi cineva în raport cu autorităţile, instituţiile şi birocraţia de stat - fie că este om de afaceri, intelectual, mic întreprinzător - dispare ori se diminuează semnificativ. Orice s-ar întâmpla, el ştie că există o protecţie - element care funcţionează, într-o primă instanţă, la nivel psihologic. Şi care nu trebuie neglijat nici la Chişinău sau Bucureşti, dar nici la Washington sau la Bruxelles, în condiţiile în care s-au înregistrat atâtea proiecte eşuate aici, iar europenizarea şi modernizarea merg atât de dificil...

Nu „goleşte” R. Moldova
Al doilea clişeu ideologic este cel după care acordarea cetăţeniei române ar „goli” RM. Şi, implicit, s-ar repopula acest teritoriu cu slavi, în special, ruşi. Afirmaţia este aberantă, nu doar pentru că nimeni nu a făcut o demonstraţie legată de ce anume ar genera un „exod” al ruşilor acolo, dar şi pentru că statisticile din anii trecuţi arată limpede că aşa ceva nu există. Dincolo de aceste argumente, afirmaţia că cetăţenia română goleşte RM este o eroare. Nu cetăţenia goleşte RM, ci mecanismul vizelor generează, mai degradă, aşa ceva! Având cetăţenia, problema respectivei persoane nu mai este cum să plece mai repede din RM, dacă vrea să facă asta, căci obsesia plecării în Vest nu se mai pune. Poate pleca oricând. Prim urmare, chiar şi când pleacă să muncească, este mult mai probabil să se întoarcă acasă şi să încerce să trăiască european acolo, chiar să clădească o afacere, decât să se stabilească undeva în Occident sau în România cu ipoteza revenirii cândva, nu se ştie când. Această protecţie psihologică nu o are posesorul (doar) de viză pentru UE - o viză ce nu se obţine uşor şi care, odată obţinută, nu ai întotdeauna garanţia că va fi obţinută şi a doua oară. La care se adaugă şi procesul umilitor în care eşti implicat de fiecare dată când aplici, oriunde aplici.

Nu are legătură cu problema transnistreană
Al treilea clişeu este faptul că cetăţenia română ar periclita soluţionarea problemei transnistrene. Iarăşi eroare! Dacă dăm înapoi filmul evoluţiilor acestui conflict, vom vedea că problematică cetăţeniei române nu a jucat niciun rol. Cei care insistă, totuşi, asupra acestui lucru ar trebui să ne explice cum se face că, deşi poziţia pro-rusă de după 2001 a preşedintelui Voronin şi a PCRM a coincis, practic, cu perioada în care acordarea cetăţeniei române a fost blocată, nu s-a sesizat niciun progres în soluţionarea conflictului transnistrean? Pentru că ar fi fost îndeplinite toate condiţiile, în această perspectivă: pro-rusism şi anti-occidentalism din punct de vedere politic la Chişinău şi, concomitent, decuplarea de România, inclusiv prin stoparea procesului de acordare a cetăţeniei. Şi rezultatul a fost nul. A lega acordarea cetăţeniei române de soluţionarea conflictului transnistrean e o ţintă falsă. În plus, faptul că Tiraspolul s-ar opune unui asemenea gest este iarăşi irelevant.
Dacă ar fi să construim politici euroatlantice exclusiv pe ce spune Igor Smirnov, ar trebui, ca prim lucru, să schimbăm formatul de negocieri în chestiunea transnistreană. Titlul de personae non-gratae în Transnistria aplicat de liderul nerecunoscutei republici ambasadorilor SUA şi al Cehiei din RM, precum şi reprezentantului UE pentru RM, a dat un semnal clar: SUA şi UE nu au ce căuta (nici) la tratative.

Dan Dungaciu, Timpul

UPDATE: Declaraţiile de presă ale preşedintelui Voronin şi ale reprezentantului preşedinţiei U.E., Mirek  Topolanek, la sfârşitul întâlnirii frăţeşti de miercuri. Românii au fost călcaţi în picioare... Cine sare în apărarea lor?

REVOLUŢIA FĂRĂ EROI

http://savatie.wordpress.com

În zilele care au trecut am văzut cît costă o viaţă de om pentru lumea în care trăim. Pot muri zeci, sute şi alte mii să fie bătuţi şi violaţi de către cei care ar trebui să-i apere, dar oamenii îşi continuă mersul prin viaţă nestingheriţi. Oamenii au devenit nu doar indiferenţi, ci şi cruzi.

Pe foarte puţini îi mai interesează durerea aproapelui. Am fost în Chişinău în ziua cînd televiziunea moldovenească transmitea ameninţările preşedintelui că va folosi gloanţe dacă tinerii vor mai ieşi în stradă. Am intrat în acea zi în capitală pe drumul dinspre Tiraspol şi am văzut maşinile de poliţie care pîndeau ca nişte tîlhari. Străzile Chişinăului erau pustii şi aerul era îmbîcsit de frică şi cruzime. Între timp sute de oameni erau bătuţi în secţiile de poliţie din Chişinău şi de aiurea, iar unii dintre ei muriseră deja, fără ca cineva să o ştie...

Ororile petrecute în acest aprilie la Chişinău sînt doar vîrful aisbergului unui sistem întreţinut prin tortură şi şantaj.

Ceea ce îi preocupă acum pe gazetari este să demonstreze cît de regizată a fost revoluţia de la Chişinău. Unii dintre fraţii noştri români îşi aduc aminte că au avut colegi de şcoală basarabeni care vorbeau ruseşte. Alţii le reproşează că nu s-au unit cu România. Alţii, mai ortodocşi, îi acuză pentru că au arborat steagul UE pe Parlament. Şi aşa mai departe. Puţini mai vorbesc de suferinţa familiilor care şi-au ridicat băieţii morţi şi de cei circa o mie de băieţi şi bărbaţi cu plămînii dezbătuţi şi oasele rupre care zac acum cine ştie pe unde.

Am văzut că trăiesc într-o lume de şacali. În prima zi, în ceasurile următoare incendierii Parlamentului şi Preşedinţiei, oamenii erau cuprinşi de flăcările libertăţii şi îi aclamau pe cei care au arătat atîta curaj. Pînă şi presa moscovită vorbea de Revoluţie la Chişinău, dînd titluri de genul: „Studenţii i-au dat jos pe comunişti”. A doua zi entuziasmul a început să scadă printre comentatorii străini care au fost urecheaţi de oculta internaţională pentru că încurajează vulgul la revoltă. Chişinăul însă mai ardea de speranţă.

Veţi spune că totul a fost regizat. Da. Şi? Morţii care mor în aceste scenarii drăceşti nu sînt morţi? Eu personal îi admir, deşi îmi dau bine seama că au acţionat dintr-o mare şi pură naivitate. Dar ce frumoasă e naivitatea lor pe lîngă laşitatea şi viclenia mai marilor acestei lumi.

Dacă mai marii lumii sînt lupi care au ajuns paznici la stînă, şleahta care vorbeşte acum de „violenţe” în rîndurile protestatarilor sînt şacali. Oare nu au aruncat mii de oameni cu pietre, şi multe alte mii îi aclamau? Oare nu se fotografiau şi copiii şi bătrînii în fotoliile parlamentarilor? Oare nu erau toţi mînaţi de eroismul văzut în filmele americane şi în cărţile de istorie? Sigur că aşa a fost, dar laşii îşi trădează acum fraţii pentru a nu fi acuzaţi ei.

Forurile internaţionale care acuză violenţa tinerilor de la Chişinău ar trebuie mai întîi să interzică propagarea violenţei prin desenele animate şi filmele în care nu trece un minut fără ca ceva să ia foc sau cineva să fie ucis. În majoritatea filmelor eroii pozitivi îi bat pe poliţişti şi nu li se întîmplă nimic, ba chiar sînt declaraţi după aceea salvatori. Iată că moldovenii au luat de bune filmele voastre şi au dat jos zidul de poliţişti pentru a-şi face dreptate aşa cum au văzut în filme. Sînt nebuni, dar i-aţi înnebunit voi!

Acum despre scenarii. A fost, desigur, un scenariu, dar el şi-a depăşit cu mult limitele.

Mai întîi, pentru că dacă tinerii aceia ar fi venit pregătiţi de bătaie şi-ar fi acoperit capetele cu ciorapi, aşa cum fac toţi protestatarii violenţi pe care ni-i arată ţările europene. Apoi, ar fi venit înarmaţi cu beţe şi răngi, deoarece orice basarabean care a depăşit vîrsta de 18 ani ştie cum bat trupele speciale de la Chişinău.

Aşadar, am avut protestatari neînarmaţi şi cu feţele descoperite care au sărit pe scutierii ascunşi după coifuri şi înarmaţi cu bastoane.

Provocarea trebuia să se reducă la cîteva pietre aruncate în scuturile poliţiştilor şi la spargerea cîtorva geamuri pentru a învinui opoziţia de vandalism. Nimeni nu s-a aşteptat că vor fi atîtea pietre. Celor care afirmă că „persoanele violente” au fost identificate, le spunem doar că există fotografii care surprind mii de pietre în aer. Adică o mie de persoane aruncînd pietre în acelaşi moment. Fiecare piatră cîntărea între unul şi trei kg (erau bucăţi din plăcile de granit şi caldarîmul cu care era pavată piaţa şi treptele clădirilor).

Lupta cu pietre a durat cîteva ore. Aruncătorii oboseau şi se schimbau cu rîndul prin rotaţie. Poliţia nu a fost pregătită pentru un astfel de atac, pentru că nicăieri nu aţi mai văzut ciocniri de stradă cu mii de pietre mai grele de un kg. Era normal ca poliţia să cedeze, de vreme ce nu au folosit focul de armă. Ca să nu mai spunem că comandantul detaşamentului Scut a declarat zilele trecute că mulţi dintre poliţişti au refuzat să bată deoarece şi-au recunoscut în mulţime fraţii şi rudele.

Că Vladimir Voronin şi consilierii săi nu se aşteptau la o astfel de turnură, o arată faptul că preşedeintele se afla în acele momente în cabinetul său. Nu, el nu a venit la servici în acea zi pentru a vorbi mulţimii, ci pentru a da interviu după ce se spărgeau cîteva geamuri. Frica însă l-a cuprins pe tiranul comunist, ştiut fiind că toţi tiranii sînt nişte laşi, şi cel care a stat opt ani în fruntea ţării a fugit scos prin spate de securitate în loc să iasă pe trepte şi să vorbească poporului.

Voronin a fost primul care a declarat în aceeaşi seară că actele de vandalism au fost săvîrşite de recidivişti şi tineri „drogaţi” şi beţi. Să ne mai mirăm acum că opoziţia a preluat acelaşi refren, după ce i-a făcut lui Voronin hatîrul de a cere renumărarea voturilor în loc să ceară judecarea sistemului criminal comunist?

Miile care au aruncat cu pietre erau identificaţi de poliţie după rănile de pe mîini. Granitul aspru şi colţuros le-a jupuit pielea de pe palme. Aşa se explică de ce persoanele maltratate aveau palmele strivite de bocanci. Poliţiştii îi loveau cu bastonul şi le săreau cu bocancii pe mîinile care au îndrăznit să arunce pietre în sfînta preşedenţie comunistă.

Cei care susţin ipoteza voroniană a provocatorilor din rîndurile recidiviştilor îşi trădează poporul. După ce opinia publică va fi convinsă de acest fapt, nimeni nu va mai ieşi să-i apere pe cei arestaţi. Iar ei vor fi mii. Veţi spune că penitenciarele din Moldova sînt şi aşa arhipline. Dar cine a zis că toţi aceşti oameni vor fi arestaţi pentru a fi ţinuţi în închisori? Ei vor fi un bun venit pentru mafia comunistă, deoarece li se vor cere sume mari de bani în schimbul eliberării, aşa cum se face în Moldova noastră de după 90. În ce priveşte amnistiaţii preşedintelui, în curînd se va afla cine a fost eliberat din puşcării şi pentru cîţi bani, pentră că dintre victimele represaliilor din aprilie 2009 nu a fost eliberat mai nimeni.

Aşadar, cei care în manualele de istorie şi în filme sînt declaraţi eroi, la Chişinău au ajuns să fie numiţi bandiţi. Vi se pare că ceea ce s-a întîmplat nu a fost o revoluţie? Iar eu zic că a fost. O revoluţie care poate nu a schimbat lumea, dar care a dezgolit-o şi a arătat-o aşa cum este. Revoluţia s-a făcut înăuntrul nostru. O revoluţie fără eroi, dar cu atît mai vrednică şi mai curată.

Oare nu aţi înţeles încă? Lumea nu mai are nevoie de eroi pentru că are nevoie de sclavi...

Părintele ieromonah Savatie Baştovoi
membru al Uniunii Jurnaliştilor
din Republica Moldova

ALIN FUMURESCU: PATRIARHUL MARTA

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca, 10:41-2) 

 

Patriarhul Daniel e un om gospodar. Ştie să administreze cu pricepere averile Bisericii pe care o păstoreşte. Scoate bani din piatră seacă, înfiinţează posturi de radio şi televiziune, plăteşte purtători de cuvânt şi formatori de imagine, găseşte sponsori etc. În limbaj laic e un excelent manager. Ştie cu ce se mănâncă şi politica: crizele financiare, fie ele şi mondiale, vin şi pleacă, alegerile rămân. Criză sau nu, voturile nu se devalorizează. Când bugetele se subţiază, salariile îngheaţă sau scad, Prea Fericitul a reuşit performanţa de a stoarce de la parlamentari câteva miliarde bune pentru biserici, başca singura creştere salarială a anului - cea a preoţilor. Cu un drum a legat mai strâns Biserica de stat, dar asta nu pare să aibă vreo importanţă. Nu s-a milogit, cum greşit au interpretat răuvoitorii. De milogit se milogesc neputincioşii. PF Daniel şantajează fără să şantajeze. Ce vreţi? Economia n-are mamă, n-are tată, e născută de o mătuşă care nu ţine de foame.

Dovada? Pastorala de Paşte. Ştiu. E greu să scrii o pastorală bună: originală, captivantă şi cu un mesaj clar în acelaşi timp. Timp de aproape două mii de ani s-a dezbătut, s-a scris, s-a vorbit despre Înviere atât de mult încât până şi speranţa de a putea atinge deodată toate cele trei obiective pare imposibilă. Nu degeaba pasajul din Ioan Hrisostomul a devenit centrul liturghiei pascale. Nu degeaba puţină lume se mai oboseşte să le citească sau să le asculte. Ce poţi zice mai mult sau mai bine? Ei bine, ÎPS Anania a reuşit, şi în acest an, să arate că se poate scrie ceva mişcător în adevăratul sens al cuvântului - acela de a te mişca să faci ceva. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. E suficient să o citiţi.

Prea Fericitul Daniel a făcut şi el ce-a putut şi ce-a ştiut - un apel străveziu către sponsori. Bate şaua spiritualităţii să priceapă iapa lui Becali şi a altora ca el. Banii, aflăm, pot fi folosiţi pentru „dezvoltarea spirituală”. Urmează o înşiruire contabilicească de citate biblice în stare să plictisească până şi un pustnic, toate menite a mai stoarce, dacă se poate, un ban de pe urma celor dispuşi să parieze, din disperare, până şi pe Dumnezeu. Pastorii protestanţi, nevoiţi să se descurce singuri, sunt - din acest punct de vedere - mult mai convingători. Ca un credincios ce mă declar (ajută necredinţei mele), am pretenţii mai mari. Nu degeaba zicem Sfântul Duh, nu Sfântul Spirit. Sunt bune şi logica, şi pâinea, nimeni nu zice nu, dar Marta nu trăieşte numai cu pâine.

Alin Fumurescu, Cotidianul, 22 aprilie 2009

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Pogorîtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pămîntului şi ai sfărîmat
încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, şi a
treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormînt. (Sfîntul Ioan
Damaschin, din peasna a 6-a a Slujbei Învierii)

VINEREA MARE, ZI DE DOLIU INTERNAŢIONAL PENTRU VICTIMELE REGIMULUI TOTALITARIST COMUNIST DIN BASARABIA

Forumul Anticomunist din Moldova (F.A.M.) anunţă Vinerea Mare, 17 aprilie, zi de doliu internaţional pentru jertfele totalitarismului comunist, Valeriu Boboc, precum şi pentru toţi morţii nedeclaraţi încă şi pentru care vor fi emise expertize medico-legale false.

Facem apel către toţi românii din întreaga lume, cît şi către toţi cei solidari cu protestatarii de la Chişinău, ca începînd cu ziua de azi să-şi exprime solidaritatea cu familiile victimelor represaliilor comuniste prin legarea panglicilor negre la maşini, la geamuri şi, pur şi simplu, la mînă sau la piept.

De asemenea, cerem protecţie internaţională pentru TOŢI participanţii la protestele din 6-7-8 aprilie, nu doar pentru cei din ultimile rînduri!

Cerem dreptul la un tratament adecvat pentru TOŢI protestatarii, inclusiv pentru cei implicaţi în ciocnirile fizice şi în actele de escaladare şi incendiere a clădirilor Parlamentului şi Preşedenţiei.

A cere protecţie internaţională doar pentru cei aflaţi în ultimile rînduri este de fapt o lipsă de reacţie!

14 aprilie 2009, Chişinău

UPDATE: APELUL PĂRINTELUI IUSTIN PÂRVU, STAREŢUL MĂNĂSTIRII PETRU VODĂ CĂTRE PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, TRAIAN BĂSESCU

Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română!

Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.

Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.

Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?

Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi, care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.

Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.

Iată, aceiaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere... de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.

Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni! Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!

Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.

Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om la ora aceasta, după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.

Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”. În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!

Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptători anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!

Arhimandritul Justin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009, Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

UPDATE: ADRESAREA PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU CĂTRE PARLAMENTUL ROMÂNIEI ÎN CHESTIUNEA BASARABIEI

(discursul Preşedintelui, integral aici)

DESTINUL UNUI PELERIN: ION HALMAGHI

DESTINUL UNUI PELERIN
In memoriam Ion Halmaghi

(20 dec. 1918 - †17 feb. 2009) 

 

Deţinut politic în vremea dictaturii comuniste vreme de 15 ani şi apoi emigrat în Statele Unite, profesorul şi scriitorul Ion Halmaghi a devenit o personalitate marcantă a diasporei româneşti anticomuniste.
De peste ocean, vocea sa neînfricată a tunat împotriva dictaturii ceauşiste, în ciuda oricăror tentative de intimidare.
Retras la Sibiu în ultimii ani ai vieţii, a continuat să propovăduiască, de la înălţimea anvergurii sale intelectuale şi morale, valorile în care a crezut până la ultima suflare: replierea în credinţă şi rezistenţă spirituală, pe care le-a considerat cheia păstrării identităţii româneşti.

 

Invitaţi: Gabriel Constantinescu, director "Puncte Cardinale", Sibiu, Răzvan Codrescu, redactor şef  "Puncte Cardinale", Pr. Gheorghe Bogdan, Sibiu, Pr. Marius Bebeşelea, Sibiu, Pr. Marius Vişovan, Sighet.

 

Imaginea: Ion Cristodulo, Remus Tigoianu
Realizator: Rafael Udrişte
Reportaj-documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 4.04.2009

 

 

Mai mult:
Puncte Cardinale: Ion Halmaghi a urcat la cer
Tribuna: Ion Halmaghi şi retrospectiva durerii
Pagina României naţionaliste: Ion Halmaghi
Alternativa: Ion Halmaghi despre exilul românesc şi Naşterea Domnului

GORDON BROWN DESPRE CRIZĂ, RELIGII ŞI NOUA ORDINE MONDIALĂ :)

Brown DOES do God as he calls for a new world order in sermon at St. Paul`s
James Chapman
1 aprilie 2009

Gordon Brown has made an overtly religious call for a new world order based on the “deep moral sense” shared by all faiths.
Making the first speech by a serving Prime Minister at St Paul`s Cathedral in London, he quoted scripture as he urged people to unite to forge a new “global society”.
The Prime Minister argued that through all faiths, traditions and heritages runs a “single powerful modern sense demanding responsibility from all and fairness to all”.
He quoted the Christian doctrine of “do to others what you would have them do unto you” and highlighted similar principles in Judaism, Islam, Hinduism and Sikhism.
“They each and all reflect a sense that we share the pain of others, and a sense that we believe in something bigger than ourselves - that we cannot be truly content while others face despair, cannot be completely at ease while others live in fear, cannot be satisfied while others are in sorrow,” he said.
“We all feel, regardless of the source of our philosophy, the same deep moral sense that each of us is our brother and sisters” keeper... we cannot and will not pass by on the other side when people are suffering and when we have it within our power to help.”
He went on to suggest the world economy and society should be rebuilt around a Zulu word for hope - themba - which is also an acronym for “there must be an alternative”.
The speech was an extraordinary break from his predecessor Tony Blair, whose spin doctor Alastair Campbell famously declared that “we don”t do God”.
At Westminster it was also seen as high risk for a Government mired in allegations of sleaze to put morality and faith at the centre of its political and economic message.
Mr Brown, asked about his decision to discuss religion so openly, declared: “I think politicians have got to be very careful that they don”t turn out to try to be bishops.
“But what we do and what we say reflects the views that we have, the belief we hold, the faith we were brought up in and the faith we believe in.”
Mr Brown, whose father was a minister in the Church of Scotland, is not a regular churchgoer, but aides said last night that he believed in God. The Prime Minister, on a platform with his Australian counterpart Kevin Rudd and the Bishop of London Richard Chartres, admitted unsupervised financial markets had “crossed moral boundaries”.
He said market forces should be replaced by those of the “heart” because it was now clear they could “become the enemy of the good society”.
We can now see that markets cannot self-regulate but they can self-destruct,” he added. Critics said Mr. Brown undermined his high moral tone by injecting some low politics into his address.
He claimed those that would “do nothing” and let the recession “run its course” - his traditional attack on the Tories - “demean our humanity”.
The Prime Minister also raised eyebrows by claiming he had been arguing for “some time” that there are limits to markets.
For more than a decade, Labour enthusiastically championed the “light touch” regulation of the City, now blamed for letting bankers take massive risks.
Speaking to a congregation of 2,000 faith and City leaders, charity workers and schoolchildren, Mr Brown again dodged calls to apologise for his role in the financial crisis.
“I have always said I take full responsibility for my actions,” he declared. “
But I also know that this crisis is global in source and global in scale. I believe that unsupervised globalisation of our financial markets did not only cross national boundaries - it crossed moral boundaries too.”
The Prime Minister said financial institutions and markets must in future operate around the “ enduring virtues” of everyday life.
“Our financial system must be founded on the very same values that are at the heart of our family lives,” he said.

sursa: dailymail.co.uk

(În acelaşi context, şi "De la ateism la ecumenism" de părintele Savatie)