luni, 18 mai 2009

MARŞUL PENTRU FAMILIE. PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!

Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marş pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei, de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.


Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.

În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.

Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă.Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!

Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.

E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe...

Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!

Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.

Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!

Împreună la „Marşul pentru familie”.





Invitatie la marsul pentru familie
Asculta mai multe audio Evenimente »



Organizatori:

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România reuneşte asociaţiile care promovează valorile familiei şi dreptul la viaţă de la concepţie până la moartea naturală, conform cu învăţăturile de credinţă ortodoxe.

Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei conform cu tradiţiile social-culturale şi religioase ale poporului român.

Forul Ortodox Român (F.O.R.) este o structură federativă fără personalitate juridică, fondată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român.F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.

Persoane de contact:

Claudiu Târziu

tel. 0740.103.621

Rafael Udrişte

tel. 0748.034.951

www.protejarea-familiei.com

5 comentarii:

dorel goga spunea...

Eu va dau un sfat: nu mai organizati mitinguri, pentru ca asa vede lumea cat de putini sunteti de fapt si ce presiune artificiala creati. 100 de oameni, dintre care jumatate buni de balamuc, atat ati adunat, cu mari eforturi si afise in tot orasul

andu spunea...

dar acest For Ortodox Român, "structură federativă fondată in 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social", cati membri are de fapt?! De ce tot trimite petitii la Patriarhie si vrea sa devina o voce daca nu isi poate aduna nici macar membri din conducere la o actiune publica? In numele cui vorbeste si declara Sinoduri Talharesti?! Azi s-au umplut de ridicol.

olivia spunea...

as vrea sa vad astfel de ‘manifestatii’ si pentru scopuri mult mai practice. sunt atati copii care mor de foame, atatia oameni saraci si nebagati in seama de nimeni … amenintarea reala asupra viitorului copiilor si nepotilor este saracia, lipsa educatiei primare si a asistentei medicale … in nici un caz homosexualitatea. imi doresc sa-i vad pe adevaratii crestini si pe adevaratii romani ca iau atitudine privind lucrurile cu adevarat grave, lucruri care au consecinte reale … nu imaginare !
faptul ca sunt copii care mor de foame, mame care nu-si pot creste copii este mai real si mai grav decat homosexualitatea

Anonim spunea...

@ toti cei care ati postat pina acum am doar o vorba: Mare-i gradina Ta, Doamne, si multi ii sar gardul!

Bai acestia, voi ati fost la mars si ati numarat o suta de participanti, sau v-ati lasat manipulati, ca niste sclavi ce sunteti, de catre televiziuni? Au fost 1200 - 1300 de oameni, o coloana de 3-4 sute de metri, pe cite sapte rinduri.

In rest, nu va preocupati de FOR, ca oricum nu stineti din Biserica, dupa cum va prezentati, deci nu va doare capul de FOR.

Si mitingul asta a fost, dupa cum organizatorii au spus-o de mai multe ori, nu numai impotriva homosexualitatii, ci si a violentei in familie, a avorturilor, a saraciei din pricina careia nu se mai intemeiaza familii si asa mai departe. Cititi si dupa aia criticati. Vai de capul vostru.

Rafael Udrişte spunea...

dorele, andule, olivia, s.a., vă zic o vorba din bătrâni (adică din 1990, piaţa universităţii, liga studenţilor, etc.): lăsaţi-ne! vedeţi-vă de treabă...
uitaţi-vă în oglindă şi scrieţi pe acest blog tot ceea ce vedeţi... atunci o să vă cred!
să vă ajute Dumnezeu!
R.