LUMEA PE DOS

Cum incepi pe Wall-Street
sursa: revista Bussiness magazin


BM: Ce faceti cu ocazia crizei? Ce faceti de criza?
CI: Incerc sa nu intru in panica prea mult. Am avut momente cand am intrat in panica. Pe plan personal, investitiile mele au luat lovituri destul de spectaculoase. Adica, toate castigurile din ultimii trei ani au fost practic sterse in cateva zile si urmaresc, bineineteles, zilnic, ca toata lumea, actiunile Fed-ului si actiunile Trezoreriei si actiunile Bancii Centrale a Angliei pentru ca ne afecteaza global pe toti, la un nivel sau altul.
BM: Ce ne-a atras pe noi a fost faptul ca ati mirosit Wall Street-ul la el acasa. Cat timp?
CI: Eu lucrez pe Wall Street de cinci ani, de fapt, am lucrat. A fost, de fapt, primul meu job de dupa facultate. Eu sunt plecata de 14 ani. Am plecat impreuna cu familia si am terminat acolo liceul, am facut facultatea acolo, n-am lucrat niciodata in Romania, din luna martie sunt aici si mi-a fost un pic greu sa ma adaptez, dar, incet-incet, cred ca m-am mai obisnuit un pic si cu felul de a face business in Romania si cu sistemul bancar romanesc, care imi era, practic, strain. Experienta de pe Wall Street a fost unica si a fost fenomenala.

BM: Christina se simte american sau se simte roman?
CI: Ma simt ambele.

BM: ... un cetatean al lumii globalizate
CI: ... da, un cetatean al lumii. Am cetatenie dubla, dar asta nu inseamna nimic. De fapt, pasaport romanesc nici nu mai am ca a expirat de mult timp si nu l-am reinnoit. Dar ma simt destul de ciudat, ca sa va spun adevarul pentru ca nu sunt integrata 100% aici pentru ca nu am familie si e un sentiment destul de ciudat sa nu stii de ce parte apartii, de fapt. Dar cred ca asta ma face o persoana mai interesanta.

BM: Ce ati terminat?
CI: Am terminat Finante si Investitii la CUNY Univeristy of New York, in 2004.

BM: Dar ati locuit chiar in New York?
CI: In New York City.

BM: Ok, spuneti-ne de pe Wall Street. Ce face in prima zi un tanar absolvent? Uite un Wall Street mare. Ce facem cu el?
CI: Pai, eu am inceput cu un internship neplatit la o companie. Compania mea a inceput ca un hedge fund, detinut de Bear Stern si din hedge fund s-a imprastiat in mai multe directii. Aveam trei linii mari de business: bond insure, structure credit si CDO-urile, care sunt niste vehicule
structurate pe baza de subprime mortgages. Acolo lucram eu. Si din cauza ca aceste trei linii de business au avut de suferit, compania mea a dat faliment in decembrie 2007 si in ianuarie ne-a dat pe toti afara si asa am ajuns eu in Romania. Produsele care s-au structurat pana acum pe Wall Street sunt (au fost, de fapt, ca acum nu mai sunt) deosebit de complexe. Atat de complexe incat, la un moment dat, nici noi, care le structuram nu le intelegeam 100%.
Ajunsesem in acel stadiu de a pasa riscul. Riscul ca acea ipoteca sa intre in default. Am intors riscul acela si l-am vandut de atatea ori incat nici nu mai stiam la cine e. Vorbim de o ipoteca. Joe Schmoe vrea o casa si se duce la o banca sa ceara o ipoteca. Zice "vreau sa-mi dai 500 de mii ca sa-mi cumpar casa, dar eu n-am nici venit, n-am nici istorie de credit prea buna, n-am nici un coplatitor". Dar, pentru ca este acest bubble imobiliar, care, apropo, este si in Romania si toata lumea traieste in lalaland si se dau ipoteci in stanga si in dreapta, inclusiv imigrantilor ilegali, deci,
fara acte, banca ii da lui Joe Schmoe 500 de mii, dar il clasifica ca high risk sau subprime. Dar banca nu vrea sa stea pe riscul ca Joe Schmoe sa default on his mortgage si atunci ma duc eu la banca si ii spun ca nu trebuie sa stea ea pe riscul asta, ca i-l cumpar eu. Si merg la banca si cumpar nu numai ipoteca lui Joe Schmoe, ci milioane de ipoteci. Cumpar ipoteci in valoare de un miliard de dolari, sa zicem. Si eu ce fac cu ipotecile, ca nici eu nu vreau sa stau pe riscurile acelea.
Ipotecile acelea mie imi produc venit foarte mare pentru ca rata de dobanda este foarte ridicata. Si atunci, eu iau toate ipotecile astea si le reimpachetez intr-un produs care se numeste CDO, care este un vehicul bazat pe aceste ipoteci. Eu am acest CDO care valoreaza un miliard, sa zicem si il impart pe felii de risc. Aceste felii au o cotatie. Cine le coteaza? Cele trei agentii de cotare care au fost infiintate de Guvernul SUA: S&P, Moody's si Fitch. Felia aia care este la varful piramidei este AAA. Aia n-o sa cada niciodata, iar tu, ca investitor, ai un apetit de risc foarte scazut, pe aia sa o cumperi pentru ca eu iti promit ca si asset manager ca nu o sa default niciodata. Sub AAA, vine AA, apoi, BBB si, pe masura ce mergi spre baza piramidei, riscul devine din ce in ce mai mare, dar si risk return-ul. Deci depinde de tine, ca investitor, unde anume, pe aceasta piramida, vrei sa te plasezi. In momentul in care mi-am vandut toata piramida am scapat de riscul ca ipotecile de sub linie sa intre in default si riscul acum e la tine, ca investitor. Dar eu te platesc pentru riscul ala. Care sunt investitorii mei? Banci, institutii financiare, persoane fizice foarte
bogate - majoritatea din Orientul Mijlociu, Kuweit, Bahrein, Arabia Saudita. Tu, ca investitor, nu esti 100% confortabil cu asta pentru ca e un vehicul foarte complicat, nu il intelegi s.a.m.d. Asa ca te duci la altcineva si cumperi protectie. Asta se numeste Credit Default Swap. Deci, tu cumperi protectie de la mine, imi platesti o suma lunara si eu iti garantez ca daca investitia ta intra in default, eu ti-o platesc. Daca tu ai 10 milioane default, eu iti dau tie 10 milioane, dar pentru
asta tu imi dai o suma lunara. Asta s-a intamplat: bancile care au avut aceste CDO-uri (deci, ele nu numai ca au cumparat CDO-uri de la money managers, cum era compania mea, dar si ele, la randul lor au structurat aceste CDO-uri) au avut voie, din punct de vedere legal, sa aiba aceste investitii pe foaia de bilant, pentru ca au avut statut de banca de investitii, nu au avut statut de
banci comerciale. Si atunci au avut voie sa faca toate aceste nebunii si produse si structuri. Trebuie sa intelegeti ca pe Wall Street se securizeaza inclusiv biletele de loterie, inclusiv politele de asigurari de viata. Absolut tot ce poti securiza, se securizeaza pentru ca sunt niste inginerii financiare absolut uimitoare si cand le vezi stai si te uiti si zici "Dumnezeule, cum de cineva a stat si a conceput o chestie asa de uimitoare?".
Dupa cum stiti, in ultimele doua saptamani, Goldman si Morgan au cerut sa fie schimbate din banci de investitii in banci comerciale. Asta are niste implicatii enorme pentru ca nu numai ca acum, ele, devenind banci comerciale, vor fi foarte puternic regularizate, ceea ce reprezinta un
dezavantaj, dar avantajul este ca vor avea acces la fondurile Trezoreriei, ca orice alta banca comerciala. Dar nu mai au voie sa faca ce au facut pana acum, adica structuri din astea super complicate.

"Banii veneau, stilul de viata era fabulos"

Cu toate acestea, chiar daca pe parcursul acestor ani le-a fost permisa inovatia asta financiara, pur si simplu in numele inovatiei financiare, hai sa vedem cat de departe putem sa mergem cu acest produs. Li s-a impus o singura conditie: sa aiba destul capital incat sa poata acoperi
pierderile daca se intampla ceva. Si asta ce inseamna? Inseamna ca daca vrei sa scrii 100 de dolari de business, trebuie sa ai 102 dolari, just in case. Si bancile au zis "da, nicio problema". Aveau capital. Aveau atat de multi bani pentru ca faceau atat de multi bani din produsele astea.
Pe la mijlocul lui 2007, cand au inceput primele ipoteci sa o ia razna pentru ca Joe Schmoe si vecinul lui s.a.m.d nu si-au mai platit ipoteca, toate vehiculele astea de investitii care se bazau pe acele ipoteci au fost considerate ca avand un grad de risc foarte crescut si au fost retrogradate de S&P si Moody's. Si a fost un fel de efect de domino. A pornit de la Joe Shmoe care nu si-a platit ipoteca, asta mi-a afectat CDO-ul care a fost retrogradat, de aici, riscul s-a dus pe foaia de bilant a bancii. Ei au incercat sa-si vanda din assets, au incercat sa aduca investitori de afara care sa pompeze peste noapte niste capital. Nu s-a putut si in consecinta s-au declarat faliti. Noi am asistat de-a lungul anilor la nebuniile astea. Banii veneau, stilul de viata era fabulos. Munceam foarte mult, dar nu ne pasa pentru ca faceam bani si aveam o viata... Aproape saptamanal incheiam tranzactii, se facea o petrecere. Cel mai mic deal pe care l-am facut vreodata a fost de 600 de milioane de dolari si cel mai mare de 1,2 miliarde de dolari. Si pentru ca era un volum mare de business, juniorilor ca mine li se dadea sansa sa se afirme. Aveai pe ce sa te afirmi.

BM: Te simteai motivat, nu?
CI: Foarte motivat si nu numai financiar. Pe Wall Street se lucreaza pentru bonusuri, nu pentru salarii. Salariul oricum nu-mi convine sa fie prea mare pentru ca nu-mi convine sa platesc prea multe taxe, dar bonusul e baza. Si asa a fost si la noi. Dar am fost foarte motivata si intelectual. Eu am considerat ca a fost un privilegiu sa ma invart printre cele mai luminate minti, oameni pe care, in alte circumstante, nu i-as fi intalnit niciodata. A fost foarte stimulant din punct de vedere intelectual. Ne-am extins si in Londra si in Singapore. Eu ajunsesem sa zbor la Londra o data la doua saptamani si cand ti se da chestia asta si pe urma ti se ia, asa cum ne-a fost luata noua, peste noapte... (realmente, noi n-am putut sa credem nici in cele mai rele cosmaruri ca se va ajunge pana aici). A fost un soc pentru toti, pentru ca, imaginati-va, cum e sa te trezesti intr-o dimineata si sa nu mai fie cum a fost cu o zi in urma. Ti s-a luat tot: cariera, bani, viata sociala, tot. Sunt oameni care au avut caderi nervoase, eu am ales sa plec si sa vin in Romania pentru ca trebuia sa plec de acolo. Am prieteni care nici in ziua de astazi nu si-au gasit de lucru, deci situatia este rea. Exista un trend acum intre fostii "Wall Street people" - ori sa se reintoarca la scoala, deci sa-si faca MBA-ul sau sa-si dea doctoratul ori sa duca in piete cum ar fi Dubai sau Singapore, piete care, totusi, nu au fost afectate chiar pana in punctul asta. Daca vorbesti cu head-hunteri, se observa un influx inspre piete emergente, cum ar fi Romania sau, ma rog, estul Europei.

Un dolar vandut pe 22 de centi

BM: Era o stare generala de panica?
CI: Toata lumea a intrat in panica, toti au inceput sa vanda din ce aveau si se vindeau produse la 22 de centi pe dolar. Deci, preferau sa ia pierderi enorme decat sa mai stea pe produsul ala. Mai era o panica si la nivel personal. Eu altceva nu stiu sa fac decat ce am facut pana acum, deci unde sa ma duc, unde sa ma reprofilez? Sa-mi deschid o ferma si vand produse organice? A fost un articol, acum doua zile, despre un trader de pe Wall Street, bulgar de origine, care a pierdut ce-a avut, s-a intors in Bulgaria si s-a calugarit. Cand ti se intampla o chestie din asta, te retragi si incepi sa-ti regandesti toata viata. Doi prieteni de-ai mei in luna ianuarie pleaca in Bali. O sa stea 6 luni acolo, unde e foarte ieftin sa traiesti, pentru ca au spus ca au 30 de ani si nu mai stiu ce sa faca si incotro s-o ia, sa ramana in America, sa plece in Africa. Si eu ma confrunt cu asta.

BM: Traderii au fost niste victime in jocul asta?
CI: Traderii nu fac tranzactii de capul lor. Li se spune ce sa faca. Ei oricum ar fi devenit niste victime pentru ca oricum se trecea la sistemul electronic si traderul pe care il stim noi din filme nu mai avea multi ani de trait. Ei au fost niste victime la fel cum au fost loviti toti. Au fost loviti de aceeasi tragedie de care am fost loviti toti.

"Corporate Head" - Terry Allen

BM: Constat ca acum se poarta sa cauti vinovatii si sa le carabanesti
suturi in fund.
CI: Da, dar vinovatii nu se cauta la nivel de trader. Traderul ia niste
comenzi de la seful lui, care, si el, ia comenzi de la cineva. Traderii nu fac de capul lor nimic. Vinovatii trebuie sa se caute la nivel de CEO si CFO si toti acei oameni care au structurat produsele astea si si-auasumat riscurile pe care si le-au asumat si care, in mod ironic, nu au
fost facuti responsabili sau trasi la raspundere in niciun fel. Au plecat cu pachete compensatorii de zeci de milioane de dolari. Inclusiv CEO-ul companiei la care am lucrat eu. Asta e, cand e sa cauti tapi ispasitori nu cauti la astia de jos.

"Pentru cineva care n-a trait in Romania, e destul de socant"

BM: Cand ati venit in Romania, aveati amintiri despre Romania?
CI: Da.

BM: Ati gasit-o schimbata?
CI: Da, din pacate, da. Inainte sa vin in martie, eu nu mai fusesem in Romania din 2003 si in 2003 am venit doar pentru cateva zile. Dar, din pacate, eu am gasit-o schimbata si eu observ o degenerare din generatie in generatie. Parca am innebunit toti. Vad pe strada si in magazine
niste comportamente care ma socheaza. Nu e pentru ca n-am mai vazut in viata mea, pentru ca de aici am plecat.

BM: Si in New York sunt destul de multi excentrici.
CI: Da, sunt, normal ca sunt. Sunt si in Londra si in Berlin, dar sunt exceptii, pe cand in Romania, daca mergi pe strada si zambesti sau ai o fata mai senina se uita la tine de parca tu esti cel anormal. Si simt o atmosfera incarcata, negativa si oamenii sunt agitati, nervosi, epuizati, confuzi si transmit niste vibratii negative pe care le simt. Eu sunt mult mai stresata din luna martie decat eram in State. Pe de alta parte, poate trecem printr-o tranzitie. Consider ca oamenii sunt
asa de confuzi pentru ca se intampla niste lucruri care nu sunt normale, dar oamenii au ajuns sa priveasca anormalul ca pe normal. Eu vad niste chestii pe care nu le inteleg si e destul de trist. Pentru cineva care n-a trait in Romania, e destul de socant.

BM: La nivel de business, puteti face o comparatie?
CI: La nivel de business, piata romaneasca nu este nici pe departe, nici macar nu se apropie de nivelul de sofisticare al pietei din New York si din Londra.

BM: Ceea ce traiesc acum SUA si Marea Britanie se va regasi si in Romania?
CI: Nu prea curand pentru ca Romania, din cauza ca nu a absorbit aceste produse toxice si a fost destul de izolata, singurul efect negativ pe care il vad este piata de credit. Conditiile de creditare vor deveni mult mai dure si chiar si persoanelor care merita sa ia un credit le va fi greu pentru ca bancile au intrat intr-o panica. Nu-si mai imprumuta bani nici ele intre ele, cu atat mai putin mie sau tie sau tie. Piata romaneasca este un pic primitiva, nu are nici macar ceea ce in afara se
numeste commercial paper, care este un vehicul foarte simplu, de baza, prin care pe banca, care are nevoie de 100 de milioane, sa zicem, se duce la o alta banca si ii ia, peste noapte. Nici macar produsul asta nu exista in Romania, deci, din punctul de vedere al sofisticarii... Pe termen lung, s-a dovedit a fi un lucru bun. Aceste produse se vor dezvolta. Exista deja echipe in Romania, in diferite banci, in diferite fonduri de investitii care stau si gandesc aceste produse si se gandesc
cum sa le aplice pe piata locala. Si noi, aici, la Deloitte, ne gandim cum sa securizam si sa ridicam un pic nivelul si sofisticarea produselor de pe piata. Din pacate, nu avem priza la public. Publicul investitor romanesc nu intelege produsele astea si eu consider ca datoria noastra este sa-i educam. De asta, pana la sfarsitul anului vrem sa organizam un work-shop in care sa explicam lucrurile astea.
Ideea in sine de a pasa riscul de la unul la altul nu e rea. Cu cat imprastii riscul in mai multe directii, cu atat socul, daca e sa fie, e mai usor de absorbit. Daca tii riscul numai tu, cand o sa intre in default ipoteca aia, o sa ne afecteze rau de tot. Ideea in sine a fost foarte buna.
Vedem din ce mai multi investitori straini pe piata asta si nu vorbesc de real estate, ca real estate-ul in Romania reprezinta un animal separat. Acolo nu vad bine lucrurile. Nu se poate sa ramana asa. Orice piata se corecteaza singura dupa un anumit timp. Nu se poate ca pe tine
sa te coste 600 de euro pe mp sa construiesti un apartament si sa mi-l vinzi cu 1.600 euro. Nu se poate pentru ca in nicio piata nu exista un asemenea profit pentru mult timp. Eu nu am niciun dubiu ca bubble-ul asta imobiliar se va sparge. Unul dintre simptomele pe care le-am vazut
pe piata americana in sistemul imobiliar le vad acum, aici. Eu consider ca este cel mai prost moment acum sa-ti cumperi un apartament in Romania. Nu numai din cazua situatiei creditelor, ci din cauza ca apartamentele clar vor scadea si atunci o sa te trezestti cu o ipoteca de 200 de mii euro pe un apartament care in doi ani iti garantez ca o sa scada la 120 de mii. Deci, tre' sa fii prost sa platesti 200 de mii pe ceva ce valoreaza 120. In America ti se da sansa sa te declari falit,
ceea ce s-a si intamplat: a venit banca, ti-a luat inapoi apartamentul si asta e. In Romania, din punct de vedere legislativ, nu exista falimentul individual, ci doar la nivel de corporatie. Dar asta s-a intamplat in America, piata s-a corectat, desi lucrurile erau ca aici. Erau asa de supraevaluate proprietatile, incat devenise ridicol. Erau oameni care luasera ipoteca de 500 de mii si casele lor cazusera la 300 de mii. Pai, normal, ca la 200 de mii pe negativ te declari falit.

BM: Aveti investitii facute in Romania?
CI: Nu, toate investitiile mele sunt, din pacate, ... acasa.

"Am citit contracte de ipoteca si mi-am facut cruce"

BM: Presupun ca Romania e numai o statie pe parcurs. Nu vreti sa va
stabiliti aici.
CI: Nu stiu daca vreau sa ma stabilesc pentru ca nu stiu daca vreau sa o iau de la inceput. Am 30 de ani si simt ca nu mai pot. Casa mea e in New York, familia, prietenii. Aici nu am pe nimeni. Am o singura prietena cu care am fost la scoala, in clasele I-IV. In plus, nu stiu daca voi putea sa traiesc in societatea asta care e asa de abuziva. Nu stiu daca as putea sa ma duc la banca si sa cer un imprumut pentru un apartament si sa-mi puna niste clauze absolut abuzive. Eu am citit contracte de ipoteca si mi-am facut cruce. Nu se poate sa i se permita unei banci sa abuzeze de clientul ei in felul acesta, dar clientul nu are ce sa faca si saracul om da si 2% comision de acordare, da si nu stiu cate comisioane, dobanda variabila de la o luna la alta, nu ai absolut niciun
fel de control, esti la discretia bancii. Aici nici nu cunosc sistemul asa de bine. In State, il cunosc, stiu sa lucrez cu sistemul respectiv. Acolo m-am maturizat si m-am format ca om si ca gandire.
Dar sunt foarte multi expatriati care vin in Romania si stau 10-20 de ani si le place. Cred ca depinde si de om. Lor li se pare exotic. Eu am foarte multi prieteni expatriati si toti folosesc acelasi cuvant despre Romania: "exotic". Pentru ei este o experienta unica. Pentru mine nu e.
Eu nu vreau sa zic ca vad intorsul asta in Romania ca pe un esec, dar cred ca nu exista zi, ora din fiecare zi in care sa nu ma intreb ce naiba se intamplat, cum de am ajuns aici, locul meu nu e aici si imi fac singura curaj si imi spun ca nu e chiar asa de rau. Nu e usor sa ti se intample chestia asta. Viata mea s-a schimbat cu 180 de grade. Am zile in care parca traiesc viata altcuiva. Unde eram acum un an si unde sunt acum...
Credeam ca ne-am luat masuri ca sa ne protejam, dar se pare ca masurile pe care ni le-am luat au fost absolut apa de ploaie, nu ne-au protejat deloc si nimeni n-a putut sa creada ca se va ajunge chiar in halul asta. Absolut nimeni, asta v-o spun clar! Acum, practic, toata America si
jumatate din Londra nu mai este. Si-au pierdut job-urile toti si stam asa pe Facebook si vorbim si nu ne vine sa credem. Ma intreaba "Tu unde ai ajuns?", "Pai, eu am ajuns la Deloitte, in Romania", "Lasa, stai acolo, eu am ajuns la coltul strazii". Va dati seama, 100 si ceva de mii de oameni si-au pierdut locurile de munca, numai de pe Wall Street. Oamenii aia ce fac? Sunt oameni la 40-50 de ani pentru care eu nu mai vad nicio perspectiva.


They said I had a head
for business.
They said
to get ahead
I had to lose
my head.
They said
be concrete
& I became
concrete.
They said,
go, my son,
multiply,
divide, conquer.
I did my best.

(Philip Levine)