Trinitas Tv se alătură cu inconştienţă celor care şi-au propus să promoveze campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin.
Însă dacă la acest post de televiziune ştirea a constat doar într-o „inofensivă” informare cu privire la planurile Ministerului Sănătăţii Publice de a începe campania de vaccinare a elevelor din clasele primare (o gafă de neiertat totuşi atunci cînd vorbim de televiziunea Patriarhiei), la alte posturi tv, dar şi în reviste glossy (mai ales în cele dedicate mamelor!) se consacră spaţii ample susţinerii campaniei de vaccinare, sprijind ceea ce poate deveni în scurt timp un grav atentat la sănătatea copilelor noastre.
Promovarea vaccinului (Silgard în variantă europeană, Gardasil în varianta americană) dovedeşte încă o dată lipsa de maturitate dar şi obedienţa unei anumite părţi a presei româneşti.
Fetiţa mea cea mare, Ana Maria, are 11 ani şi este, deci, în targetul propus de firmele producătoare. Chiar dacă ne vom găsi câţiva părinţi care nu vom accepta vaccinarea, ce ar trebui făcut pentru a stopa la nivel naţional acest posibil genocid? Chiar suntem cobaii Europei? Spotul video de susţinere a efectului “benefic” al vaccinului se află în post-producţie, iar vaccinarea este programată pentru sfârşitul lunii noiembrie.
Vaccinul care poate provoca moarte!
P.S. În protocolul de cooperare privind Parteneriatul “Asistenţa medicală şi spirituală”, semnat pe 24 iulie a.c. între Ministerul Sănătăţii Publice şi Patriarhia română, scopul colaborării este ”o comunitate sănătoasă din punct de vedere fizic, psihic, social şi spiritual prin creşterea gradului de conştientizare şi implicare în acţiuni de combatere a practicilor care dăunează sănătăţii”.
„Pilda semănătorului”, despre care s-a predicat ieri în biserici, se termină aşa: „Cine are urechi de auzit, să audă!”. Chiar aşa: Patriarhia aude?
13 comentarii:
am citit cat am putut de mult si am trimis linkuri celor din lista mea de mess. despre acest vaccin. De aceea imi permit sa va pun la dispoziteie si urmatoarele linkuri care mi s-au parut pertinente:
http://sorinpaveliu.ro/2008/08/31/decizie-controversata-privind-achizitionarea-vaccinului-anti-papiloma-virus-de-catre-msp/
http://nuvaccinurilor.blogspot.com/
va felicit pentru subiectele abordate si ma mir ca mai rezistati pe piata cu o asemenea verticalitate!
"Trinitas Tv se alătură cu inconştienţă", ...sunteti fin si spuneti ca se apropie cu inconstienta. Noi stim sigur ca se stie despre ce este vorba, dar cei care sunt la conducere "sunt obligati" sa dea aceste stiri. Daca nu se dau explicatii clare, concrete, care sa ajunga la urechea omului de rand, atunci sa se evite stirea.
Parintii o sa fie derutati de atatea stiri diferite, si n-o sa stie cu exactitate ce sa faca. Pacat ca nu s-au spus lucrurilor pe nume, si atunci parintii ar fi inteles despre ce este vorba.
Sa asociem GARDASIL-SEX si atunci v-a fi un semnal de alarma si pentru parintii mai putin informati.
Cred ca ar trebui lamurite mai multe lucruri inca de la inceput.
In primul rand nu stiu daca legislatia romaneasca prevede obligativitatea vaccinarii, in general. Eu nu cred. Fiecare om ar trebui sa fie liber sa aleaga daca se vaccineaza sau nu. In cazul copiilor minori, parintii trebuie sa aleaga pentru ei.
In al doilea rand, cancerul este o boala cu etiologie multipla.Femeile pot face aceasta boala din cauze diverse nu doar unui atac bacterian, asa incat vaccinul sa fie eficient.
In al treilea rand trebuie lamurit foarte clar care sunt efectele vaccinarii asupra unor copile de 10-14 ani.Dupa cate stim prin vaccinare se introduce in organism tulpini atenuate ale unui virus sau bacterie capabile insa sa determine organismul sa produca anticorpi.
Si, in final, care este procentul de cancer de col uterin la populatia Romaniei, asa incat ar fi nevoie de o campanie nationala de vaccinare? Concret, cate cazuri sunt, raportat la populatia feminina.
Asa au facut si cu legea iodarii universale a sarii. Pentru cateva mii de cazuri de hipotiroidieni au obligat 22 milioane persoane sa consume sare iodata.
Cred ca ar trebui o dezbatere serioasa pe aceasta tema, inainte de inceperea campaniei de vaccinare.Emilia
Graba ne naruie viata. Fac o rectificare
,,prin vaccin se introduc,, in loc de ,,introduce,,. Mii de scuze!
de ce nu strangeti mai multe semnaturi impotriva acestui vaccin intr-o actiune numita sa zicem Noi nu suntem cobai, sau altfel.Voi care aveti sa zicem "putere mai multa", a-ti putea face acest lucru. TREBUIE SA NE FACEM AUZITI CUMVA.
Mai grav e ca nu numai Romania este cobai, si in Canada la fetele de 13 ani se da gratis acest vaccin la scoala, ne-au dat chiar si la tv-ul in limba romana de 1 ora pe saptamana sfaturi sa ne vaccinam copiii. Nu numai atat, dar sunt si vaccinuri care le dau la fetite de 13 ani sa le mai vina ciclu o data la 3-4 luni si multe altele. Primii cobai suntem tot pe continentul mult invidiat America de Nord. Nu va mai faceti iluzii ca numai in Romania se intampla si Romania e prima la rau, toata lumea e in aceeasi oala. In America de Nord au fost inventate si se inventeaza (in California mai ales) cele mai multe produse modificate genetic si aici sunt testate prima data. Si multe altele, cine are urechi sa auda, cine are ochi sa vada. Mai consumati produse naturale de la tara din Romania cat le mai aveti ca o sa ajungeti curand sa mancati numai chimicale si plasticuri ca aici. Nu degeaba e asa mare procentul de femei care nu pot face copii in lumea civilizata.
daca am stii sa deschidem ochii la timp..daca am avea destula putere incat sa ne folosim de creierul pe care il avem..ar fi foarte multe experimente evitate!grav si dureros este...ca tinerii de azi(printre care,recunosc,ma numar si eu) nu iau nicio masura!facem cum ni se dicteaza,cel putin in fata unor persoane influente(directori,sefi,manageri).daca am avea puterea de a spune fix ce gandim,chiar si in fata persoanei in fata careia"tremuram",cred,ca nu am fi atat de simplu de manipulat si nu am mai fi"cobaii Europei"
Sa ne amintim de sfintii martiri Brancoveni si de toti ceilalti romani care au avut demnitate si au vietuit ortodox!Care va lasati copii vaccinati,mai ales dupa ce ati citit cate repercursiuni au aparut in urma vaccinarii...VA SPUN CA SUNTETI NEOAMENI SI NEBUNI!inviati istoria si credinta noastra ortodoxa in sufletele voastre ca sa gasiti taria de a va opune acestor pagani new-age!
fac un apel catre toti ortodocsii:Fiti mereu cu luare-aminte si umblati in frica de Dumnezeu ca pururea sa fiti luminati!Nu uitati 2 mari chestiuni:COMUNIUNE si comunitate...daca vreun arhiereu sau preot sau cleric cade in erezie sa stiti ca el s-a rupt de comuniunea cu Dumnezeu,si de cuvantul lui nu trebuie ascultat!"Trinitas tv se alatura cu inconstienta" e ca si cum mi-ai spune ca minerul intra inconstient in mina...Muntele Athos si Lavra Pecerskai de s-ar alatura in astfel de treburi necurate nici sa nu ne pese!Avem sfinti contemporani(Cuviosul Paisie Aghioritul,Sf.Iustin Popovici,Sf. Serafim Rose...)si parinti duhovnicesti care au lamurit multe din problemele acestui veac,...,pe ei se cuvine sa ii ascultam mai vartos decat pe oricine altcineva!Copiii sunt cununile voastre asa ca va rog nu ii dati pe mana acestor BARBARI manipulatori...daca e bun acest vaccin sa il faca intai tarile membre g7 si dupa 20 de ani ni-l facem si noi!DESTEAPTA-TE ROMANE!
Stiti de fapt cum procedeaza acesti barbari iluminati?:vin ne arunca o pisica moarta in curte si apoi ne vand produse scumpe ca sa scapam de miros!...bolile sunt urmari ale pacatelor(iar uneori incercari de la Dumnezeu)facute de oameni!Ni se baga in cap:foloseste prezervativul,avortul e bun,mananca fast food ca sa fii cool,...si nenumarate ideii sataniste pricinuitoare de boli si nefericire IAR APOI VIN SI NE VIND TRATAMENTE DE ULTIMA GENERATIE!Hristos spune:de nu va veti indrepta,negresit veti pieri!Deci raspunsul pt o viata fericita este pocaintza!Amintiti-va de psalmul 90...si nu uitati nici urmatoarea idee:AMERICANII NE VAND HAMBURGERI SI DIVERSE IAR DUPA CE NE IMBOLNAVIM DE ULCER TOT EI NE VAND LA SUPEROFERTA SI PASTILE PT ULCER...
Da domne, nefericitul papofil este in cardasie cu org. malthusiene ale new age si conspira alaturi de ele la imputinarea populatiei planetei, in cazul acesta la imputinarea enoriasilor. Bucuria popilor onerosi, care vad in acest lucru, inmultirea veniturilor prin inmultirea inmormantarilor. Vai lor!!!!
Am impresia ca problema Gardasil-ului este una morala (unul dintre mesaje chiar face legatura gardasil-sex)! Virusuri vii atenuate se introduc si in alte vaccinuri (ex. antipoliomielitic), toata populatia globului fiind vaccinata antipolio si de atunci milioane de copii au ajuns adulti si au putut avea copii la randul lor!
Fetitele trebuie educate atat in ceea ce priveste sexualitatea lor dar si in privinta numeroaselor boli cu transmitere sexuala, nu refuzand un vaccin care te poate apara de o boala crunta! Mi-as dori existenta si a altor vaccinuri impotriva altor localizari ale cancerului.
Spuneti ca aveti o fetita de 11 ani si nu o veti vaccina (banuiesc ca din cauza ca sunt cazuri de efecte adverse, cobai, etc). Tin sa va reamintesc ca varsta la care apare cancerul de col uterin este in continua scadere, in stransa corelatie cu scaderea varstei de debut a vietii sexuale. Daca prin absurd la 21-22 de ani fata dumneavoastra va fi una din cele cateva mii de noi cazuri de cancer de col detectate anual la noi in tara, cum ii veti explica faptul ca nu ati vrut sa o vaccinati cand era mica?
Trimiteți un comentariu