sâmbătă, 15 februarie 2014

Cursu` de JOURNALIZM. Lecția I: "CUM ajungi de la Steaua - Chiajna 4 - 0 la interzicerea Religiei în școală"

copy/paste: timesnewroman/normal

Sunt stelist dar nu am putut să urmăresc meciul din această seară: Steaua - Chiajna 4-0. Însă nu despre fotbal este vorba în această postare, ci despre fair-play.
Meciul se terminase când am ajuns acasă; m-am bucurat, normal, când am aflat pe sport.ro că Steaua a jucat bine; însă mi-a atras atenția o știre de pe aceeași pagină care nu prea avea treabă nici cu fotbalul, nici cu sportul: "Materia care s-ar putea să nu mai fie OBLIGATORIE în școli" (fără diacritice, bineînțeles). Bucuria primei victorii din campionat din acest an a Stelei a trecut repede: ce să se fi întâmplat în răstimpul celor două ceasuri în care am lipsit din fața calculatorului? Mă gândeam, ca orice tată, la copiii mei... 

sport.ro
Click 1: Citește pe... stirileprotv.ro 

stirileprotv.ro

"Știrea" sportivă este devoalată parțial pe stirileprotv.ro: "Deputatul Remus Cernea vrea ca religia să nu mai fie materie obligatorie. Cu ce propune să fie înlocuită".
Cernea a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educației Naționale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei, potrivit Mediafax.
Click 2: Deci... Mediafax (suntem profesioniști, nu ne batem joc!): "Remus Cernea propune ca Religia să devină FACULTATIVĂ în şcoli şi să fie înlocuită cu Etica, obligatorie"
Deputatul Remus Cernea propune ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, ci să devină facultativă, urmând a fi studiată doar dacă părinţii solicită în scris acest lucru, iar locul Religiei ca disciplină obligatorie să fie luat de Etică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 
mediafax.ro

Click 3: Cine este corespondentul Mediafax? Coooosminnn Vaideanuuuuu! Care citează din... Remus Cernea:
Cernea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei. Etc. etc.
 
corespondentul Mediafax, CV

Ne apropiem de finalul primului episod al telenovelei: plecarăm de la victoria Stelei (meritată!), apoi trecurăm de la bucurie la întristare (o materie ar putea fi INTERZISĂ în școli - corect, nu?, doar suntem pe sport.ro), ajunserăm la știrile proteve care ne anunță, citând Mediafax (adică "din casă"), că deputatul Remus Cernea AR VREA să înlocuiască ora de Religie cu altceva; pe Mediafax aflăm ceva și mai tare, că R.C. VREA ca orele de religie să devină facultative și înlocuite cu Etica (socialistă??), materie OBLIGATORIE; iar la final aflăm și numele pionului "nevinovat", corespondentul Mediafax din Constanța, CV. 
Telenovela noastră este abia la episodul pilot. Așa că puțin suspans nu strică...  
Totuși așteptăm, firesc, opiniile dumneavoastră: cum vi se pare scenariul? Regia? Actorii? Hollywood sau... Bollywood? :)


7 comentarii:

Anonim spunea...

Acest individ, R.C. ar trebui impuscat. Cum poate un ateu sa isi bata joc de o tara crestina, si sa mai fie si sustinut .... e deja prea mult

webmaster spunea...

Imi place fotografia care asorteaza articolul. Nu cred ca are rost sa ne facem griji, la mitingul "Vrem catedrale nu spitale", pardon, am vrut sa scriu invers, au fost vreo 2-3 ortaci in fiecare oras.

Ravl spunea...

Rafael, daca pentru adulti nu exista o lege prin care sa'i oblige sa mearga cu totii la biserica, sa se roage si sa'si ispaseasca astfel pacatele, de ce ar exista obligativitatea asta pentru copii ?
Cat despre crestinismul nostru,raspunsul anonimului de mai sus, este elocvent. Unde'i compasiunea si iubirea ?! Poate ca aceste doua componente ar trebui studiate in scoala... .

Prisacaru spunea...

Ravl, nu se stie inca?...Daca parintii nu vor sa faca religie copilul lor, nu va face. Se face o cerere...si gata. La orice nivel, primar, gimnaziu, iar la liceu nu mai spun...este optiunea copilului. Deci ideea de "obligatorie", subliniata atat de RC, este... relativa.

emanuel spunea...

"Religia transforma poporul intr-o masa de oameni culti" - Petre Tutea

emanuel spunea...

"Religia este sediul adevarului transcendent in esenta si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situeaza peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevarul absolut unic, care este Dumnezeu. Sa vina un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o sa-mi spuna el? O baba care cade in fata icoanei Domnului strabatuta de absolut este om, si ala e dihor laureat." acelasi Petre Tutea

Anonim spunea...

Cum de citiţi un asemenea site ? sport.ro care promoveaza pornografia si scandalurile ?