luni, 4 februarie 2013

UN PREOT ORTODOX BLOCHEAZĂ O ACȚIUNE DE PROPAGANDĂ HOMOSEXUALĂ ÎNTR-O GRĂDINIȚĂ DIN SF. GHEORGHE

Ce să mai adaug la scrisoarea primită vineri seara de la părintele Ciprian Staicu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei si Harghitei? Că omul sfințește locul. Și că Biserica are (încă) jertfelnici slujitori, iubitori de țară și de Hristos. 
Vă amintiți lipsa de reacție a laicatului ortodox (cu câteva excepții), când majoritatea școlilor din România au "sărbătorit" halloween -ul? Peste o lună a fost "Sfântul Andrei". Apoi, Ziua Națională. Nefiresc, dar adevărat: nu a existat nicio preocupare în instituțiile noastre de învățământ pentru a cinsti, cum se cuvine, aceste sărbători. Doar sporadic, în școlile în care profesorii și-au înțeles (și) menirea lor apostolică.
Biruința părintelui Ciprian nu este doar împotriva păcatului, ci și împotriva ipocriziei și a relei-credințe (nu mă refer doar la directoarea grădiniței, d-na Bartok, de la gradinita Csipike din Sfântu Gheorghe, ci și la acele persoane care au format acest lanț al slăbiciunilor care ar fi putut perverti sufletele acelor copii, cadre didactice care au stat nepăsătoare în fața acestei inițiative "haioase" de propagandă gay, de la educatoare până la inspectorul de profil).


 
Doamne ajută!
Azi, când am luat-o de la grădiniţă pe fiica mea de 6 ani, mi-a spus că marţea viitoare - ca primă zi a unei perioade de 4 zile puse sub sloganul Să fiu altcineva – li s-a propus să vină, cine vrea, îmbrăcat astfel: fetele băieţeşte şi băieţii cu fustiţe şi rochiţe. Adică travestiţi.
Am vorbit imediat cu educatoarea, care a spus că e mai mult o glumă. Apoi am sunat-o pe directoarea, unguroaică, şi ea mi-a spus că s-a hotărât să se facă aşa, cu acordul părinţilor. Minciună, căci reprezentantul părinţilor copiilor din grupa fiicei mele nu ştia nimic. I-am spus doamnei directoare că sunt împotrivă şi consider o propagandă homosexuală expunerea, chiar şi la nivelul vizual, a copilului meu la propagandă de travestiţi, mai ales când e făcută de bieţii copii ca şi cum ar fi o joacă, ceva interesant. Căci, nu, mai greu e până se obişnuieşte lumea cu ideea, apoi …
Am ameninţat-o că dacă nu îşi retrage iniţiativa respectivă, o voi da în judecată, ca om care atentează la sănătatea morală a copilului meu, pe care, cu soţia mea, l-am crescut fără televizor, în frică de Dumnezeu şi cu multă dragoste.
Am vorbit şi cu o judecătoare pentru a vedea ce opţiuni de acuzare am. Ea s-a interesat şi mi-a spus că NICI UNA pe linie penală. Adică pederaştii au epurat din Constituţia României tot ceea ce putea să îi oprească, iar acum au lansat atacul, sub streaşina - culmea nesimţirii - Muzeului Ţăranului Român, unde ar trebui să se păstreze vii valorile reale ale poporului român: cinstea, castitatea, bunul simţ, respectarea aproapelui, ascultarea de voia lui Dumnezeu etc.
În seara asta am ieşit la predică şi am spus toate acestea, ca oamenii să ştie, îndemnându-i să se roage – Doamne, surpă lucrarea duhurilor rele şi a celor ce le slujesc. Şi să nu stăm cu mâinile în sân, să ne apărăm copiii, să fim ca leii care împrăştie toate hienele care ne atacă familia.
Însă scandalul tot a fost bun - educatoarea şi directoarea, probabil şi la îndemnul inspectoarei cu care am vorbit între timp, au anulat cu totul iniţiativa, carnavalul va începe numai de miercuri, marţi va fi o zi obişnuită.
Deci, fraţi creştini, se poate. Să nu ne fie frică. Niciodată, în nici o împrejurare. Hristos e alături de noi. Strigaţi din toate puterile după ajutorul Lui, daţi pe faţă toate uneltirile pederaştilor, fiţi ca leii care îşi apără puii. E datoria noastră de taţi, mame, părinţi duhovniceşti, creştini ai acestui neam.
De aici din Sf. Gheorghe, Covasna, cu urări de bine pentru luna aceasta pentru toţi cei care gândesc româneşte, în calitate de tată şi de om cu bun simţ
Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu 
Preşedintele Asociaţiei Prietenii Sf. Efrem cel Nou
1 februarie 2013

16 comentarii:

Anonim spunea...

DOAMNE AJUTà !

Ana spunea...

Sunt foarte fericita cand vad ca fratii crestini nu stau cu mainile in san cand e atacata inocenta copilasilor nostri! Felicitari Parinte, sa va dea Dumnezeu multa putere sa opriti faradelegile si uneltirea vrajmasului si pe viitor!Doamne-ajuta!

Elena spunea...

va felicit pt curajul si puterea cu care ii aparati pe oameni de a-i ajuta sa nu cada prada in gherele vrajmasului facator de rele,vedeti dv ca raul se lipeste f repede dar binele f greu
ce bine ar fi daca in toata tara si in toata lumea vor exista astfel de oameni sa apere credinta stramoseasca ca sa lasam mostenire copiilor si nepotilor nostri ce e mai sfant decat ,,,,credinta si increderea in Dumnezeu,,,doresc sa va de-a Domnul multa sanatate si putere sa puteti si de a apara niste suflete nevinovate,Doamne ajuta,Parinte!

Unknown spunea...

Parintele copiilor mei, desigur! Pentru ca sunt absolvent de... Matematica! Doamne, ajuta! Toate cele bune si dumneavoastra.

Anonim spunea...

Doamne ajuta!
Ma bucur din suflet ca sunt oameni care iau atitudine/Trebuie multa rugaciune, intr-adevar , dar si actiune !
Sa ne intareasca Domnul ,sa avem cu totii curajul de a actiona in astfel de situatii!
Raluca

Unknown spunea...

Din cate stiu eu, institutiile de invatamant, prin conducatorii sai sau cadrele didactice, in nume propriu,dupa caz, pot fi trase la raspundere prin intermediul instantei de judecata pe tarmul dreptului civil, in baza Legii Educatiei Nationare, unde sunt incriminate actele, faptele sau atitudinile considerate ca ar putea aduce atingere moralitatii minorilor. A se vedea in acest sens programele TV care sunt cenzurate in functie de accesul minorilor la informatii. Emisiunile cu tenta sexuala sunt interzise minorilor in functie de categoria de varsta.
Felicitari Parintelui, Doamne Ajuta!

Unknown spunea...

Din cate stiu eu, institutiile de invatamant, prin conducatorii sai sau cadrele didactice, in nume propriu,dupa caz, pot fi trase la raspundere prin intermediul instantei de judecata pe tarmul dreptului civil, in baza Legii Educatiei Nationare, unde sunt incriminate actele, faptele sau atitudinile considerate ca ar putea aduce atingere moralitatii minorilor. A se vedea in acest sens programele TV care sunt cenzurate in functie de accesul minorilor la informatii. Emisiunile cu tenta sexuala sunt interzise minorilor in functie de categoria de varsta.
Felicitari Parintelui, Doamne Ajuta!

BABUJI77 spunea...

DOAMNE AJUTA.NU EXISTA BUCURIE MAI MARE CA ACEEA IN CARE REUSESTI SA OPRESTI ACESTE ACTIUNI DIAVOLESTI.VA MULTUMIM PARINTE PENTRU ACEASTA REUSITA,CHIAR DACA PENTRU UNII PARE NESEMNIFICATIVA.TOTI CEI CARE CITESC ACEST ARTICOL TREBUIE SA IA ATITUDINE IMPOTRIVA ACESTOR SUFLETE VANDUTE DIAVOLULUI.

Alberto Kurtyan spunea...

Mare cretin preotul ăla.
Auzi, să spui că fetiţele care poartă pantaloni fac propagandă homosexuală.
Acel preot idiot ar trebui să ştie că prozelitismul religios în instituţiile publice este interzis iar limbajul şi discursurile motivate motivate de ură împotriva minorităţilor sexuale este infracţiune în codul penal.
Eu aş fi mai îngrijorat de propaganda ortodoxă ilegală decât de propaganda gay.

raphael udrishte spunea...

Doamne ajuta ! Iar un reprezentant al bisericii ortodoxe da dovada de ipocrizie si discriminare pe criterii de orientare sexuala in numele iubirii lui Dumnezeu si a oamenilor pe care Dumnezeu i-a lasat cum i-a lasat cu bune cu rele pe pamant, si a impiedicat, nu prin vorbe de duh si prin pilde din Biblie ci folosindu-se in chip mafiot de influenta pe care o are in oras, actiunea diavoleasca si uneltirea vrajmasului ! A discriminat si pe criterii etnice deoarece a tinut sa precizeze ca directoarea era unguroaica si a dat cumva de inteles ca de aceea vroiau sa faca propaganda homosexuala .
Cu evreii nu aveti cumva ceva de impartit parinte ? ...Si daca da, aveti curaj sa scrieti ceva pe blog despre ei ? Heil ...

Adrian spunea...

Catre Kurtyan si fratii lui: lupilor in blana de oi, asa L-ati rastignit si pe Domnul Iisus Hristos, tot cu Codul Penal in mana (Legea mozaica) invinovatindu-L ca era ceea ce era: Fiul lui Dumnezeu! Preferam sa murim cu El decat sa traim cu voi.

Ioana Gînju spunea...

si dascalii, unde erau ?!
Felicitari pentru emisiunea 'Omul si timpul' , daca o pierd, mi-am stricat simbata, daca ii dai cuprinsul pe blog ar fi mai bine . Sa te tina Dumnezeu sanatos, sa poti face mult bine.Bravo!

claus web spunea...

Este o bucurie ca si in biserica mai sunt oameni neipocriti si care lupat pentru pastraea valorilor familiei. Totusi, ma intreb, ce interese sunt in randul acestor autoritati sau cadre didactice sa nu permita asemenea tiouri de propaganda. Una e sa i se explice copilului, si oricum la o alta varsta de existenta oamenilor cu o alta orientare si sa fie pusi sub titlul de joaca sau gluma, sa fie travestiti. Am un prieten care a recunoscut cu demnitate ceea ce simte, orientarea lui, insa lupta foarte mult, spiritual pentru a gasi calea buna pentu el.

Anonim spunea...

Bine a facut preotul acela de a impiedicat initiativa de la gradinita. Cine se cred homosexualii de impun propriile drepturi?

Anonim spunea...

Părinte cu tot respectul dar nu ti s-a spus sa iti iubesti aproapele? Nu ti s-a spus sa nu judeci pe aproapele tau? Cum ai putea tu sa stii ce e in sufletul si inima unui homosexual? Cum crezi tu ca aperi inocenta copiilor spunându-le asa nu? Daca unul dintre copiii aia este homosexual i-ai spus ca el e o anomalie si cine esti tu sa faci asta? Cu ce drept iti ajudeci dreptul de a judeca pe altul? Cu ce drept părinte? Sa stii asa Dumnezeu exista, Unul Singur Adevarat si nu 3. Invatarurile bisericii sunt eronate! Adevarul sta in Iubire si pesemne ca biserica duce lipsă de empatie si iubire de aproape! Mai cauta despre Dumnezeu părinte cu inima deschisa si umilinta. Iubire si Lumina iti doresc!

Anonim spunea...

Caci de ati fi fost din Lume,ati fi fost iubiti....