marți, 5 februarie 2013

MĂRTURISITORUL IOAN IANOLIDE, COMEMORAT LA PARIS

Este tipul de manifestare care ar trebui să aibă loc, deopotrivă, în fiecare școală și în fiecare parohie. Este a patra conferință organizată de către Departamentul Cultural al Mitropoliei Românești de la Paris, o acțiune realizată cu dragoste și jertfă deopotrivă, dedicată de această dată lui Ioan Ianolide. Primele întâlniri au fost închinate memoriei altor trei mari personalități ale rezistenței ortodoxe anticomuniste: Mircea Vulcănescu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa și Valeriu Gafencu, iubitul său frate întru Hristos. Să reținem (pentru calendarul nostru ortodox) că astăzi (5 februarie) se împlinesc 27 de ani de când mărturisitorul Ioan a trecut în Țara Sfinților Români.



Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui Mitropolit Iosif, sâmbătă 9 februarie 2013, va continua ciclul de conferinţe comemorative "Martor", dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor).
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă.
Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna.
După ieșirea din pușcărie, într-o atmosferă unde domnea frica și teroarea, scrie cartea memoriilor, predanie a mărturisitorilor români din inchisori: "Intoarcerea la Hristos -- document pentru o lume nouă" (ediție îngrijită la mănăstirea Diaconești, editura Christiana), ascunzându-și, de altfel, manuscrisul de frica Securității. El însuși se destăinuie cititorilor : "Am scris aceste pagini tensionat de frică...dar nu pot muri fără a mărturisi tuturor oamenilor, cinstit și obiectiv, cele ce am trăit, am văzut și am suferit..."

Invitați: foști deținuți politici Pr. Nicolae Ioan Bordașiu (Biserica Sf. Silvestru din București), Marcel Petrișor (scriitor) și Dionisie Stoenescu (medic).

Locul de desfășurare: Cripta Puțului -- Parohia Sf. Parascheva și Sf. Genoveva (biserica St. Sulpice, 35 rue Saint-Sulpice, 75006 Paris, M 4 St. Sulpice, St. Placide).

Mediatorul evenimentului va fi părintele Emilian Marinescu.

Mai multe informații: www.mitropolia.eu


3 comentarii:

whatafy spunea...

Este o initiativa foarte buna si ar trebui preluata si pentru tara noastra, pana la urma sunt romani de ai nostri.

Anonim spunea...

Ce frumoase intiative! occidentul nu cunoaste nimic despre acesti marturisitori..nu exista nicio bibliografie, niciun interes de partea romaneasca de a finanta traduceri pe aceasta tematica; In cadrul editurii romanesti de la Milano am propus un volum in limba italiana care va cuprinde figuri martir din rezistenta anticomunista. Va vom face cunoscut..www.culturaromena.it

reparatie frigider spunea...

Sunt multi despre care nu se stie mare lucru...felicitari pentru aceasta initiativa