luni, 28 mai 2012

DIN DRAGOSTE PENTRU FRUMOS (I)


S-a încheiat ce-a de-a doua ediție a festivalului “Din dragoste pentru frumos” (16 - 20 mai 2012) care s-a desfășurat săptămâna trecută în Franța, sub auspiciile Mitropoliei ortodoxe române pentru Europa Occidentală și Meridională (www.mitropolia.eu), cu sprijinul I.C.R. Un festival în care arta, cultura și spiritualitatea creștină au reușit să redimensioneze și să readucă în actualitate valorile autentice care ne hrănesc și ne îmbogățesc trecerea noastră prin această lume.
Pentru toți aceia care au participat la manifestări, români sau francezi, ortodocși sau nu,  redescoperirea frumosului, sub toate aspectele a deschis orizontul unui demers necesar al Bisericii în care reîncreștinarea, în sensul descoperitor al revelației dumnezeiești, devine, astfel, posibilă.






TVR/ Universul Credinței/ 27.05.2012/ Editor imagine: Bogdan Pîrlea/ Imaginea: Ion Cristodulo/ Redactor: Rafael Udriște

Invitați: I.P.S. Iosif, mitropolitul ortodox român pentru Europa occidentală și meridională; P.S. Igantie, episcop-vicar al episcopiei ortodoxe române pentru Spania și Portugalia; Grigore Leșe; prof. dr. Pavel Chirilă, fundația Sf. Irina; Costion Nicolescu, cercetător M.Ț.R.; Constantin Flondor, gruparea "Prolog"; pr. Iulian Nistea, biserica Sf. Arhangheli, Paris; Constantin Cioc, pictor; pr. Emilian Marinescu, consilier cultural al Mitropoliei ortodoxe române pentru Europa occidentală și meridională; Alexandra Marinescu Sav, profesor de artă aplicată și decorator.

Un comentariu:

Cristina spunea...

Superb! Multumim!