Bucureşti, 9.01.2012: O scrisoare de protest, adresată Preşedintelui Republicii Elene, Primului ministru al Guvernului Elen şi Procurorului General al Curţii Supreme de Justiţie, semnată de peste două sute de preoţi şi laici ortodocşi români, a fost depusă în această dimineaţă la sediul ambasadei Greciei în România:
"Noi, credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române, am aflat cu uimire şi îngrijorare despre întemniţarea egumenului Sfintei Mănăstiri Vatoped din Sfântul Munte, a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Efrem. Cei mai mulţi dintre noi l-am cunoscut pe Părintele Efrem şi mărturia noastră despre personalitatea şi activitatea sfinţiei sale contrastează radical cu o astfel de măsură.
Nu este în puterea noastră a contesta jurisdicţia organelor justiţiei elene. Credem că se va lua o hotărâre dreaptă şi imparţială în problema privind proprietăţile Mănăstirii Vatoped.
Suntem nedumeriţi de aplicarea detenţiei înainte de judecarea cazului pe fond a unui monah care nu constituie o ameninţare pentru societate şi care şi-a exprimat în mod repetat bunăvoinţa de a colabora în ceea ce priveşte cercetarea judiciară.
De asemenea, ne surprinde şi ne întristează timpul când s-a decis arestul preventiv: în ajunul preaslăvitei sărbători a creştinătăţii, Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Ca români ne amintim cu durere de cel puţin două evenimente cutremurătoare din istoria noastră, care au avut loc în zile de praznic bisericesc:
1. decapitarea celor şase martiri-sfinţi ai Neamului nostru, Constantin Brâncoveanu dimpreună cu cei patru fii şi cu ginerele său, Ianache, în ziua de 15 august 1514, praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Constantinopol, din porunca Sultanului;
2. arestarea a sute de preoţi (ordinul ministrului Afacerilor Interne 410/1952), reţinuţi, anchetaţi şi trimişi în lagărul de exterminare de la Canal, în ziua de 15 august 1952, praznicul Adormirii Maicii Domnului, în timpul regimului comunist-ateu.
Credem că prin această poziţie de solidaritate cu Preacuviosul Părinte Efrem, pe care o exprimăm şi noi, alături de nenumăratele mesaje ale ierarhilor, preoţilor şi laicilor din mărturisitoarea Eladă şi din celelalte ţări ortodoxe, veţi face tot ceea ce vă stă în putinţă pentru a restabili normalitatea judiciar-socială în cazul Părintelui Stareţ Efrem.
Am ataşat prezentei scrisori un număr de 11 file care conţin tabelul cu semnături ale persoanelor care suntem solidari cu cele exprimate mai sus."
(Fisierul video poate fi descarcat, timp de 10 zile, de pe transfer.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu