luni, 28 martie 2011

BIBLIA DIN PARLAMENT. ULTIMUL CUVÂNT





La investirea într-o funcţie publică demnitarii români depun un jurământ cu mâna pe Biblie, încheiat cu formula “Aşa să mă ajute Dumnezeu” şi, totuşi, în România au fost emise acte normative, susţinute şi votate în Parlament, care sunt în contradicţie, uneori făţişă, cu fundamentele biblice şi, desigur, cu învăţătura Bisericii. Se încearcă legiferarea unor comportamente, obiceiuri, deviaţii, considerate de învăţătura creştină bi-milenară ca fiind îndeletniciri ale pierzaniei: prostituţia, homosexualitatea, concubinajul, avortul, mai nou pornografia, tinzându-se spre înlocuirea, rând pe rând, a legilor inspirate din cultura tradiţională.


Reportajul documentar este o pledoarie pentru restaurarea ordinii morale creştine în spaţiul românesc, pentru stoparea procesului devastator prin care este dezintegrată azi familia şi societatea creştină, mesaj care se regăseşte şi în ultima pastorală de Crăciun, veritabil testament duhovnicesc, a recent dispărutului mitropolit al Clujului, Î.P.S. Bartolomeu Anania. Invitaţi: Radu Preda, teolog, directorul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER) din Cluj-Napoca, pr. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Florin Budescu, publicist, editorul website-ului "Starea presei", Dorel Covaci, deputat în colegiul Buziaș-Făget (Timiş), Mircea Gherboveţ, membru fondator al Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Ileana Jacola, redactor revista "Familia Ortodoxă". (La rezoluţie mpeg - 700 Mb - se poate descărca aici).


OMUL ŞI TIMPUL, TVR1, sâmbătă 26 martie 2011 SEMNE: Biblia din Parlament. Ultimul cuvânt Imaginea: Ion Cristodulo Realizator: Rafael Udrişte Producător: Dan Micu

14 comentarii:

Cristian stavriu spunea...

Doamne ajuta!
Poate postezi si o versiune care poate fi descarcata de pe transfer.ro asa cum ne-ai obisnuit !

Succes in continuare!

Cristian Stavriu

Donkeypapuas spunea...

@Cristian Stavriu

Există o modalitate de a descărca fişierele video flash. Necesită folosirea browser-ului Mozilla Firefox şi instalarea suplimentului (Add-on) NetVideoHunter.

Unknown spunea...

@ Rafael Udriste:

Foarte bun reportajul. Felicitari, frate!
Ti l-am promovat si la mine pe blog.

Mircea Puscasu spunea...

Felicitari pentru emisiune. O gura de oxigen duhovnicesc intre atatea miasme ale spatiului public. E asa reconfortant, o binecuvantare, sa auzi rostite limpede si coerent, adevaruri vii. Transant si blajin in acelasi timp, mustrator si datator de speranta, asa trebuie sa fie glasul intelectualului crestin.
Impreuna!
Doamne, ajuta !

Florin spunea...

Felicitari pt. documentar! Pacat ca initiativa nu apartine mai marilor Bisericii !

Donkeypapuas spunea...

Vă felicit pentru curajul de a fi reamintit cazul Sobaru, exemplu al disperării la care s-a ajuns. Omul terfelit de alţi ziarişti, ori act trecut în derizoriu de mitomanii regimului.

Ce facem în schimb cu acei colegi de-ai dumneavoastră din televiziune care şi-au vărsat otrava marxist-leninistă asupra Bisericii străbune?

Anonim spunea...

@ Florin
Initiativa nu are cum sa apartina "mai marilor" Bisericii , caci aceia sunt care au tradat credinta adevarata (precum Ana si Caiafa ) si s-au infratit cu toata pleiada de eretici ecumenisti sau de alt fel .

Anca spunea...

Foarte bine punctat faptul ca ,,se intampla asa pentru ca cineva vrea sa se intample asa" si pentru ca Dumnezeu ingaduie sa se intample, din pricina pacatelor si impietririi noastre. Ca ,,Biserica nu sanctioneaza" imi pare a fi o idee falsa. Biserica cea adevarata intotdeauna a sanctionat asemenea fapte si o face si acum. Biserica asta despre care vorbiti nu e totuna cu aceea, dovada ca nu doar ca nu sanctioneaza, ci, desi va faceti ca nu stiti, mai mult, sprijina si gireaza tot circul politicienilor si e alaturi de ei ori de cate ori i se cere. Nu exista nici o ruptura intre ,,biserica (asta de care vorbiti) si stat" ci o perfecta conglasuire in rau. Faptul ca inaltul Bartolomeu a dat glas la ce stie toata lumea nu imi pare mare lucru, sa ma iertati. Adevarata conduita a unui adevarat ierarh al Bisericii Ortodoxe e conduita Patriarhului Tihon al Bisericii ruse care a dat anatemei pe bolsevici si pe serghianisti. Ce se intampla la noi e serghianism in plina floare. Nu vreau sa denigrez pe nimeni si nimic dar mi se pare ca atata vreme cat noi ne facem ca nu vedem adevarul si continuam sa ne intrebam ce se petrece oare, nici Dumnezeu nu ne va ajuta sa iesim din situatia in care ne complacem de buna voie!

Donkeypapuas spunea...

@Anca
Atunci când vei renunţa la MANIHEISM (este erezie asta) atunci vei avea dreptul să judeci. În plus asta (ceea ce ai scris) denotă îmbolnăvire cu BOLŞEVITĂ CRONICĂ.

Anonim spunea...

@ donkeypapuas
Comentariul tau nu are consistenta decat daca argumentezi apartenenta Ancai la erezia amintita .
Sunt pur si simplu siderat cum de judeci asa de aspru si gresit pe cineva numai dupa cateva randuri scrise intr-un comentariu , fara a cunoaste aceea apersoana si fara a sti ceva despre ea .
Iar acuzele privind bolsevita imi dau senzatia ca hotul striga hotii ...
In loc sa jignesti si sa judeci , mai bine ai discuta civilizat si argumentat !
Discursul de acest tip in care sunt atacate persoana nu ideile este specific unei institutii din fostul regim politic , la care mergeau multi clerici cu functii importante sa toarne .
Cei ca tine fac rau credintei ortodoxe , fie ca o fac intentionat sau nu .

Aurel B. spunea...

Deplasata, aroganta si fara temei referirea la comentariul postat de Anca.
Voi spune chiar ca nu este decat extrapolarea tendentioasa a descrierii corect rezumata de Anca, desigur si printr-o posibila necunoastere a adevarului din perspectiva realitatii contextului in care Sfantul Mucenic Patriarh Tihon s-a opus vehement bolsevicilor, bine stiind ca apararea Bisericii Mantuitorului de hidra politica a timpului a platitt-o cu viata.
Este foarte usor si chiar in uz cotidian obisnuinta denigrarii gratuite, sa ramanem totusi in adevar si sa-l traim, caci subtilitatea recurgerii in mod nejustificat la acuzatii de nuanta maniheista pentru sustinerea unei confuzii potrivnice adevarului, este fara echivoc un gest care degradeaza si absolut inutil.
Adevarul este precum soarele, nimeni nu-i poate opri lumina care acopera pamantul.

Donkeypapuas spunea...

@cel ce se crede cenzurat

Dumneata faci parte din alt cult. O ştii foarte bine! Aşa că cea mai bună soluţie este să-ţi schimbi nick-name-ul în "stilistulnecenzurat". Se dovedeşte că nu numai că sunteţi schismatici, în afara canoanelor, dar şi mincinoşi înverşunaţi. Lupi în piei de oaie!

Anonim spunea...

Mai nou lupii isi pun masca de alien! S-au upgradat! Si nici nu mai mimeaza ca ar sti ceva teologie, ci recurg la arsenalul de tip securist. Halat aparatori are ortodoxia mondiala!

Donkeypapuas spunea...

@Anonimul moscovit
O lectură potrivită pentru "sfinţiile" voastre: "Tartuffe". Clasicii sunt mai actuali ca niciodată.