Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea-și va pierde gustul, cu ce se va săra?; de nimic nu ma e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea în vârful muntelui; nici aprinde cineva făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, și ea luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri." (Evanghelia după Matei, 5, 11-16 - din Sfânta Scriptură diortosită, redactată și adnotată de I.P.S. Părinte Bartolomeu Anania)
"Domnul înviază pe rând, ca un val de lumină purtat pe rotundul pământului, de douăsprezece ori triumfător la stele, din Ierusalim până’n Ierusalim. Un văzduh de clopote se stinge aici şi un altul izbucneşte dincolo, către apus, mereu pe urma soarelui, din prag în prag, pe rotund.
E o înviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului şi al cetăţii şi al ţării şi al pământului. Noaptea învierii nu cunoaşte somn; ea e numai veghe, împlinire şi aşteptare, întru bucuria nemărginită a biruinţei asupra morţii.
Fie ca această aşteptare şi bucurie să vă fie sporite de toate bunătăţile lui Dumnezeu şi să vă devină o necurmată înviere lăuntrică". (fragment din Scrisoarea Pastorală de Sfintele Paști 2010)
Dumnezeu să-l odihnească pe fericitul întru adormire I.P.S. Părinte Mitropolit Bartolomeu.
UPDATE
5 comentarii:
Doamne ajuta!
Poate faceti o emisiune despre acest brav barbat pe care n-am stiut sa-l „valorificam”, n-am stiut sa-l pretuim cat ne-a fost alaturi, nu l-am sustinut cu rugaciunile noastre si in primul rand cu schimbarea vietii noastre!
Ar fi binevent un documentar despre personalitatea parintelui Bartolomeu Anania (chiar in mai multe episoade)!
Multumim pentru toate frumoasele emisiuni si va uram succes si Har de Sus pe noul an!
Cristian Stavriu
Va rugam sa semnati petitia ON LINE impotriva venirii papei in Romania! Semnaturile vor fi trimise Patriarhiei Romaniei Sfantului Sinod si Statului Roman:
http://www.petitieonline.ro/petitie/papa_nu_are_ce_cauta_in_romania_-p66477055.html
De ce spunem NU venirii papei in Romania!
Marturisirea este mantuitoare, ca fii ai Bisericii, clerici si laici putem sa marturisim Adevarul, care este Hristos! Orice diplomatie cade in fata Adevarului!
1. SE CREAZA CONFUZIE SI MULTI DINTRE ORTODOCSI VOR CREDE CA BISERICA ORTODOXA SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, IN TIMP CE
BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA.
CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII RUSE DIN EXIL ANATEMA PRELUATA SI DE BISERICA RUSIEI SI PRIN URMARE DE BISERICA ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.
2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI LOCALE: SINODUL 2 ECUMENIC (vezi Filioque), SINODUL PATRIARHULUI FOTIE,SINODUL ANTIUNIONIST AL SF MARCU EUGENICUL, SINOADELE ISIHASTE ALE SF GRIGORIE PALAMA-NUMITE IMPREUNA SINODUL AL 8 LEA ECUMENIC DUPA CUM SPUNE ROMANIDIS, PR GHEORGHIOS METALLINOS, PR THEODOROS ZISIS, TELENGHIDIS SI ALTI TEOLOGI CONTEMPORANI.
3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LACASURI DE CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII
4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL ROMEI CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!
5. SUNTEM DE ACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR SA NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH AL B.O.R. SA PARTICIPE LA MESA PAPISTASA !
6. PARINTELE DUMITRU STANILOAIE AFIRMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE INCHINA LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU APROPIAT DE CEL AL HINDUSILOR(UN FEL FE BRAHMA, VISHNU, SHIVA) PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI TREIMI!
RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAPISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE GRABNICA LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
Pr Timotei spune:
Draga Rafael, ar fi nevoie de o emisiune in aceasta directie!
Argumentele teologice si de bun simt cat si cele istorice arata ca papa nu are ce cauta in Romania decat ca Sef al Statului Vatican!
Nu sa participe la Sf Slujbe!
Blogul apologeticum promoveaza semnarea petitiei on line impotriva venirii papei!
I have been reading out many of your articles and it’s clever stuff. I will make sure to bookmark your blog. 토토
I have recently started a web site, the information you offer on this web site has helped me tremendously. Thanks for all of your time & work. 경마
Trimiteți un comentariu