joi, 7 ianuarie 2010

BOBOTEAZA LA MAREA BALTICĂ

Comunicat de presă: Miercuri, 6 Ianuarie 2010, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a slujit împreună cu un sobor de preoţi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm.

În cadrul Liturghiei, după rugăciunea amvonului, s-a organizat o procesiune în apropierea bisericii, la marginea lacurilor care au ieşire la Marea Baltică, unde s-a săvârşit slujba de sfinţire a apei şi au fost binecuvântaţi credincioşii cu Aghiasma Mare. La final, potrivit Tradiţiei ortodoxe, arhiereul a aruncat Sfânta Cruce în apă, fiind ridicată de unul dintre cei doi enoriaşi din comunitate care au intrat în apă pentru a împlini acest gest liturgic, primind fiecare din partea Preasfinţitului Macarie câte o icoană. Anul trecut Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a săvârşit de Bobotează aceeaşi rânduială, în mijlocul credincioşilor din Göteborg, Suedia, pe ţărmul Mării Nordului.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a vorbit şi despre faptul că aruncarea şi scoaterea crucii din apă la Praznicul Botezului Domnului, semnifică intrarea şi ieşirea lui Hristos din apa Iordanului pe care o sfinţeşte cu propriul Său trup. Apa fiind seva universului şi a tuturor elementelor cosmice, întregul univers primeşte sfinţirea după cum arată şi una dintre cântările praznicului: Hristos S-a botezat, El iese din apă şi odată cu el purifică o lume întreagă.

Episcopia Română a Europei de nord
Skogsvägen 18, S-746 93 Bålsta, SUEDIA
Tel: + 46 739 836 901
Fax: +46 171 53126
E-mail: secretariat@episcopiascandinavia.se
http://www.episcopiascandinavia.se

3 comentarii:

Mircea Puscasu spunea...

Conferinţă susţinută de jurnalistul german pe probleme medicale Hans Tolzin
la 1 octombrie 2009 la Stuttgart/Germania

( Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=AAvAPbdkkBU)

(Fragmente traduse din conferinţă
Traducere: dr. Christa Todea- Gross
10.01.2010, Cluj-Napoca)

Orice vaccin constituie de fapt o agresiune corporală. Nici medicii, nici autorităţile nu ne spun acest lucru. Orice vaccin antigripal, dorit sau nedorit, inclusiv cel împotriva gripei porcine AH1N1 este de fapt o agresiune corporală. Dacă eu vă înţep cu un ac, voi mă daţi în judecată, fiind o agresiune corporală. Dar oare noi nu putem face acelaş lucru dacă suntem vaccinaţi fără a ni se spune despre riscurile reale? ........

Articolul intreg aici:
http://nuvaccinurilor.blogspot.com/2010/01/adevarul-ascuns-despre-gripa-porcina-ne.html

Anonim spunea...

Nu vreau sa resping apa sfintita, ci murdaria de care aceasta ma elibereaza. Mandria de a ajunge ‘rege’ nu ma innobileaza; mai folositor este un efort urias de a fi o fiinta umana simpla, care poate privi la toti regii de pe pamant. Filosofia materialista m-ar limita mai mult decat orice religie, daca i-as deschide usa.

Credinta are o elaborare de doctrine si detalii, care ii tulbura atat de mult pe cei ce admira crestinismul fara sa creada in el. Am o credinta si ma mandresc de complexitatea ei, asa cum savantii sunt mandri de complexitatea stiintei. Daca o cheie se potriveste la o broasca, stiu ca este cheia cea buna. Daca interoghez pe cineva de ce prefera civilizatia salbaticiei, ar sari de la un raspuns la altul: exista raftul de carti, caldura in casa iarna, pianele si politistii. Tocmai aceasta multitudine de dovezi care ar trebui sa faca raspunsul zdrobitor, il face, de fapt, imposibil. Toate drumurile duc la Roma, iata de ce eu nu am ajuns inca acolo.

“Cel ce isi va pierde viata si-o va salva”. Iata o mostra de misticism pentru sfinti si un sfat de fiecare zi pentru marinari si alpinisti. In bisericile vechi (de exemplu, Ocolisel) de lemn trebuia sa te apleci pentru a intra in Casa Stapanului, sa te smeresti. Alice a trebuit sa se micsoreze daca a vrut sa devina Alice din Tara Minunilor, nu doar plictisita cititoare a unei carti fara poze. Ateul spune “dincolo de bine si de rau”, pentru ca nu are curajul sa spuna “mai bun decat binele si raul”.

Cresterea duhovniceasca inseamna ca mergem nesmintit spre Noul Ierusalim. Ce facem dupa prima curba? Ne indepartam de destinatia dorita. Nu schimbam realitatea pentru a o potrivi idealului; in comoditatea noastra pacatoasa, schimbam idealul, e mai usor.

Raul e o problema de alegere activa, in vreme ce viata nu e. Eu pot sa stau linistit sa astept sa fiu vindecat de o boala. Dar nu am voie sa fiu linistit daca doresc sa fiu vindecat de un pacat. Pacientul este intr-o stare pasiva, pe cand pacatosul e intr-o stare activa. Daca vreau sa scap de gripa, sunt pacient; daca vreau sa scap de un pacat, trebuie sa fiu impacient. Sa fiu impacient cu pacatul.

Singura carare neintunecata care a strabatut Evul Intunecat este credinta. Cum pot ateii spune ca Biserica ne intoarce la medievalism? Ea e singura care ne-a scos vreodata din el. Lumea antica pagana a fost o barca scufundata. Constantin a pus o cruce pe catargul ei si a transformat acea epava intr-un submarin. Arca lui Hristos supravietuieste sub povara apelor. Noi, toti cei numiti de musulmani “anassara” (nazarineni, crestini, adepti ai Nazarineanului) ne bucuram la fiecare inminunare euharistica.
MariuS

SCOALA GALANESTI spunea...

off-topic, but ... -

http://yafa.unblog.fr/2010/01/22/pagina-pentru-ioana/