IOAN VLĂDUCĂ, DESPRE GÂRBOVIREA NEAMULUI NOSTRU

Cuvânt la Evanghelia vindecării femeii gârbove, rostit la Sfânta Mănăstire Petru Vodă de praznicul Sfântului Nicolae

Evanghelia de astăzi, a vindecării femeii gârbove, ne înfăţişează pe de o parte iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, iar pe de alta, invidia şi mânia fariseilor.

Învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Ziua sâmbetei este zi de rugăciune publică la iudei. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Această sărmană femeie, crunt schilodită de către duhul cel rău, nu vedea nici cerul înstelat de deasupra, nici chipurile oamenilor din jur. În plus, trebuia să rabde şi dispreţul semenilor. Însă Iubitorul de oameni S-a uitat cu milă la nefericita femeie, văzând în ea o fiică a lui Avraam, un suflet zidit de Dumnezeu şi vrednic de milă.

Iar Iisus, văzându-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Precum păstorul care, văzându-şi oaia în primejdie, se grăbeşte s-o ajute, tot aşa, Domnul nostru, Bunul Păstor, S-a îndreptat către oaia Sa cea cuvântătoare aflată în legăturile diavolului. Şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. De aici se vede clar Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindcă Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. El nu S-a rugat pentru femeie, precum ar fi făcut un sfânt (un om ajuns la măsura sfinţeniei), ci i-a spus cu putere multă: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Nu i-a vorbit ca rob al lui Dumnezeu, ci ca Dumnezeu, ca stăpân al firii.

Şi şi-a pus mâinile asupra ei şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. De aici învăţăm să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le primim.

În continuare vedem, una lângă alta, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi împietrirea inimii omului. Mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Există în aceste cuvinte şi nemilostivire şi invidie şi făţărnicie şi mânie şi viclenie.

Nemilostivirea este lipsa sentimentului firesc de milă. Fariseilor nu le era milă de femeia aflată în suferinţă, ci aplicau orbeşte Legea.

Invidia este întristarea pentru binele aproapelui. Fariseii Îl invidiau pe Domnul, fiindcă El făcea multe vindecări şi minuni şi era bine văzut de mulţime, iar ei nu puteau da nici o tămăduire.

Făţărnicia este simularea virtuţii. Fariseii se prefăceau că sunt drepţi, că sunt împlinitori ai Legii Vechi. În realitate, ei erau călcători de Lege, fiindcă aceeaşi Lege care interzicea munca sâmbăta, poruncea iubirea faţă de aproapele: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Mânia este pornirea împotriva aproapelui, iar ura este mânia care aşteaptă timp de răzbunare. Fariseii Îl urau pe Mântuitorul şi căutau să-L omoare.

Viclenia este patima care îl face pe om să uneltească planuri pentru înşelarea celorlalţi, astfel încât el să pară nevinovat. Mai-marele sinagogii a dat dovadă de viclenie fiindcă, deşi voia să se împotrivească Mântuitorului, s-a adresat mulţimii. Nu i-a spus Mântuitorului: „De ce încalci Legea, de ce vindeci sâmbăta?” Ci s-a adresat mulţimii, zicând: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Viclenia l-a determinat să evite o confruntare directă cu Domnul, temându-se că va fi înfrânt şi că va fi făcut de ruşine în faţa oamenilor.

Aşadar, mai marele sinagogii era cuprins de aceste boli cumplite ale sufletului: nemilostivirea, invidia, făţărnicia, mânia şi viclenia.

Iar Domnul i-a răspuns şi i-a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul său sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiica lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.

Iubiţi credincioşi!

Neamul nostru românesc este acum gârbovit precum femeia din Evanghelia de astăzi. Puţini oameni se mai îngrijesc de suflet. Puţini oameni mai privesc spre împărăţia cerurilor. Cei mai mulţi suntem îndreptaţi spre pământ, spre deşertăciunile pământeşti.

Economia ţării este la pământ fiindcă trădătorii de neam au falimentat şi au vândut tot.

Politica este la pământ fiindcă a devenit o luptă pentru putere şi a pierdut din vedere binele cetăţii, binele acestui neam.

Sănătatea neamului este la pământ fiindcă suntem intoxicaţi cu aditivi alimentari foarte nocivi, cu medicamente care au două indicaţii şi douăzeci de efecte adverse, precum şi cu vaccinurile acestea periculoase care au apărut în ultima vreme. În plus purtăm povara a douăzeci de milioane de avorturi cunoscute oficial (de la Revoluţie până în prezent) la o populaţie actuală de douăzeci de milioane. O Românie sub pământ!

Mass-media este la pământ, fiind dominată de minciună şi imoralitate. Televiziunea şi internetul distrug sufletele şi trupurile copiilor noştri.

Învăţământul laic este la pământ, fiind intoxicat de ateism şi evoluţionism, începând din primele clase şi până la facultate.

Învăţământul teologic este la pământ, fiind parazitat de ecumenism, care este erezia ereziilor.

O singură nădejde mai avem: mila lui Dumnezeu. Şi precum Domnul a dezlegat-o de neputinţă pe femeia gârbovă, iar aceasta îndată s-a îndreptat, slăvind pe Dumnezeu, tot aşa Domnul este puternic a dezlega de neputinţă neamul nostru românesc, pentru a se îndrepta îndată şi a slăvi pe Dumnezeu.

Dar pentru aceasta este nevoie acum de voinţa noastră sinceră de îndreptare şi de rugăciunea noastră către Dumnezeu, către Maica Domnului, către Sfintele Cete cereşti netrupeşti şi toţi Sfinţii.

Mijlocitor pentru noi către Dumnezeu îl avem pururea pe Sfântul Ierarh Nicolae a cărui prăznuire o săvârşim astăzi. Acesta a trăit pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că Sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos, a fost prins de mai-marele cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă împreună cu alţi creştini.

De un astfel de ierarh avem nevoie astăzi, care să mărturisească Dreapta Credinţă şi care să-şi pună viaţa pentru neamul nostru românesc.

Iar apoi, când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, la conducerea imperiului roman, au fost eliberaţi din temniţe toţi cei închişi pentru Dreapta Credinţă. Atunci a fost slobozit şi Sfântul Ierarh Nicolae, care după puţin timp, a participat la cel dintâi Sfânt Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, mărturisind Dumnezeirea lui Hristos şi combătând pe ereticul Arie.

Multe minuni a făcut Sfântul Ierarh Nicolae, încă din timpul acestei vieţi, precum citim în Proloage şi în Vieţile Sfinţilor. Dar nici după trecerea din această lume nu şi-a uitat turma sa. Fiindcă pururea face bine cu îmbelşugare celor ce au trebuinţă de ajutor şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi.

Să ne rugăm şi noi Sfântului Ierarh Nicolae să ne ierte, să ne ocrotească, să ne ajute să vieţuim curat în comuniune de iubire duhovnicească şi să mărturisim Dreapta Credinţă cu deplin curaj, cu preţul vieţii noastre pământeşti, ca să dobândim viaţa cea cerească, fericirea cea nesfârşită împreună cu Sfinţii în vecii vecilor. Amin.