luni, 19 ianuarie 2009

DRAGOSTEA ŞI LACRIMILE SUFLETULUI ÎNDRĂGOSTIT DE DUMNEZEU




Dragostea şi lacrimile sufletului îndrăgostit de Dumnezeu

Pentru a rezista ispitelor vremurilor, Dumnezeu ne-a hărăzit astăzi personalităţi exemplare, modele de trăire duhovnicească prin care valorile creştine ale neamului românesc să dăinuie. Memoria acestor trăitori rămâne un tezaur al forţei spiritului uman împotriva oricăror forme de corupţie spirituală. Maica Stareţă Semfora Gafton de la mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol este o astfel de mărturisitoare, a cărei jertfă curată adusă lui Dumnezeu, în vremuri de opresiune sau apostazie, ne îndeamnă la neuitare. Intre personalităţile evocate în reportajul documentar îi amintim pe trei dintre patriarhii României (Iustinian, Iustin, Teoctist), maica Benedicta (acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga), Majestatea Sa Regele Mihai I, părintele Arsenie Papacioc, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Dimitrie Bejan, prof. dr. Nicolae Balcă.

Imaginea: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte
Reportaj-documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 10.01.2009

5 comentarii:

Anonim spunea...

Doamne ajuta!
Va multumesc din suflet.

Anonim spunea...

Multumim frumos. Sa va dea Dumnezeu putere pe mai departe. Doamne ajuta!

Anonim spunea...

frumos om...

Anonim spunea...

Frate Rafael, sa nu te lasi intimidat, slujeste adevarul si Dumnezeu sa te rasplateasca pentru bucuria ce ne-o prilejuiesti! Maria

Anonim spunea...

Doamne Ajuta,

Cu Adevarat aceasta Sfanta Maica Este Omul Lui DUMNEZEU.